Un șofer de microbuz școlar a agresat sexual de mai multe ori o elevă de 12 ani. Pedeapsa primită după ce și-a recunoscut faptele

Miercuri, 25 Iunie 2025, ora 12:08

946 citiri

Șofer de autobuz Foto: Pexels

Şoferul unui microbuz şcolar din judeţul Olt care a agresat sexual de mai multe ori o elevă de 12 ani a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare după ce şi-a recunoscut faptele şi a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei, beneficiind de reducerea pedepsei.

Agresiunile au avut loc în perioada iulie 2018 – martie 2019 în microbuzul şcolar sau într-un magazin administrat de bărbat.

Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt au anunţat, miercuri, 25 iunie, că procurorii au finalizat urmărirea penală într-un dosar penal care vizează săvârşirea infracţiunii de agresiune sexuală săvârşită asupra unui minor.

”În fapt, din cercetările efectuate în cauză a rezultat că în perioada iulie 2018 – martie 2019, inculpatul N.M., din comuna Dobrun, sat Roşienii Mari, judeţul Olt, profitând de starea de minoritate şi imposibilitatea de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa, a agresat-o sexual, de mai multe ori, prin atingeri nepotrivite-în zona dorsală, fesieră, a sânilor, feţei, picioarelor etc., în scopul obţinerii excitaţiei sexuale ori a satisfacţiei sexuale, pe victima B.A.E., în vârstă de 12 ani, din aceeaşi localitate, în timp ce aceasta se deplasa cu microbuzul şcolar condus de către inculpat, în faţa porţii de acces de la curtea Şcolii Gimnaziale Dobrun, ori atunci când se afla în incinta unui magazin administrat de acesta, situat pe raza comunei Dobrun, sat Roşienii Mari, jud. Olt. (6 acte materiale)”, au transmis procurorii.

Ei au adăugat că în 24 martie 2025 bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, iar o zi mai târziu a fost luată măsura controlului judiciar, acesta având interdicţia de a se apropia sau de a comunica cu victima.

Bărbatul, care nu avea antecedente penale, şi-a recunoscut fapta şi a solicitat încheierea unui acord de recunoaştere a vinovăţiei ceea ce s-a întâmplat la data de 30 aprilie, fiind sesizată apoi instanţa.

”Prin sentinţa penală nr. 228 din data de 24.06.2025 a Judecătoriei Caracal s-a dispus admiterea acordului de recunoaştere a vinovăţiei şi condamnarea inculpatului N.M. la pedeapsa cu închisoarea de 3 ani, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, fixându-se un termen de supraveghere de 4 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen., pentru infracţiunea de agresiune sexuală săvârşită asupra unui minor, prev. de art. 2191 alin. 1 şi 12 C.p., cu aplic. art. 35 alin.1 C.p. şi art. 5 C.p. (6 acte materiale)”, au mai afirmat reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt.

Ți-a plăcut articolul?

Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent

Articol preluat de pe: Actualitate Ziare.com

EkoNews