Unul dintre complicii criminalului din Mureș, prins în Germania. Emil Gânj rămâne de negăsit

Sambata, 23 August 2025, ora 13:05

38 citiri

Ilie Liviu Sălăgean, unul dintre complicii lui Emil Gânj FOTO: Poliția Română

Poliția Română, în cooperare cu autoritățile germane, a reușit să-l prindă pe Ilie Liviu Sălăgean, unul dintre complicii lui Emil Gânj, principalul suspect al crimei de luna trecută din județul Mureș.

Bărbatul, în vârstă de 34 de ani, a fost localizat și reținut vineri, 22 august, la Karlsruhe, după aproape doi ani de fugă. „Autoritățile române au fost sprijinite în vederea localizării și arestării persoanei de către BKA – Oficiul Federal de Poliție Judiciară (Direcția de Persoane Urmărite și Direcția de Operațiuni Speciale din cadrul Bundeskriminalamt) și de Parchetul Wiesbaden”, a anunțat sâmbătă IGPR.

Urmărit internațional din 2023

Împotriva lui Ilie Liviu Sălăgean erau emise două mandate europene de arestare de către Judecătoria Luduș. Motivul: în septembrie 2020, acesta a fost prins de trei ori conducând fără permis în județul Mureș și a fost condamnat la 2 ani și 1.433 de zile de închisoare – o pedeapsă rezultată din condamnarea inițială plus restul rămas neexecutat.

Criminalul din Mureș, încă în libertate

În timp ce complicele său a fost prins, Emil Gânj, suspectul crimei din Mureș, rămâne de negăsit de aproape două luni. Autoritățile continuă căutările pentru capturarea sa.

Ți-a plăcut articolul?

Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent

Articol preluat de pe: Actualitate Ziare.com

EkoNews