Marti, 09 Septembrie 2025, ora 11:46
1245 citiri
Un urs de 90 de kilograme a devenit vedetă pe internet după ce a fost dus pe targă la veterinar din cauza unor probleme stomacale provocate de consumul exagerat de fructe.
Animalul a fost dus la Facultatea de Medicină Veterinară Cerrahpașa a Universității din Istanbul, unde a fost tratat și apoi externat.
„Ursul nostru, Okan, a fost adus la spital cu dureri de stomac și disconfort abdominal. Medicul veterinar de la Centrul de reabilitare Çekmeköy a observat imediat sensibilitate în zona stomacului lui Okan”, a declarat pentru CNN Turk Burak Memişoğlu, președintele consiliului de administrație al Complexului Natură și Viață din Istanbul, potrivit CNN.
A three-year-old bear named Okan was taken to hospital for treatment after falling ill from eating an excessive amount of fruit at Istanbul zoo pic.twitter.com/5wlWesii3q
— TRT World (@trtworld) September 2, 2025
Pentru că a mâncat prea multe fructe, Okan a fost supus unei tomografii computerizate pentru a exclude eventualele anomalii. Se pare că rezultatele au ieșit normale, iar hemoleucograma nu a indicat nicio problemă.
„Acum se simte bine, este foarte blând și fericit și în curând va intra în piscină pentru a se răcori”, a mai spus Memişoğlu.
Vizitatorii parcului natural îl recunosc pe Okan de la știri și se bucură că-l văd activ.
Nu este prima dată când animalul se confruntă cu astfel de probleme. În urmă cu 3 ani a primit același tratament după ce a consumat prea multe fructe.
„Acum trei ani, când noul nostru angajat s-a dus la spital și nu știa numele ursului nostru, a spus repede: „I-am dat numele meu, se numește Okan”, iar numele ursului nostru a fost înregistrat ca Okan”, a mai precizat Memişoğlu.
Personalul centrului de animale sălbatice îl monitorizează în continuare pe Okan și de asemenea îi ajustează dieta pentru a evita alte probleme digestive.

