Fostul Ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, îl critică pe Cătălin Cîrstoiu, candidatul la Primăria Capitalei al coaliției PSD–PNL, care a negat orice incompatiblitate cu funcția sa de manager de spital. Voiculescu susține că există incompatibilități legale și morale în situația lui Cîrstoiu, care și-ar fi trimis pacienții de la spital la clinica privată.
Cătălin Cîrstoiu s-a apărat de acuzațiile de incompatibilitate și a explicat că nu primea salariu din alte surse în afară de Spitalul Universitar de Urgență București, doar dividende de la clinica privată Anemona, ceea ce ar fi perfect legal.
„Sunt o mulțime de incompatibilități, unele legale, altele morale. Nu poți să faci trei joburi în același timp. Nu poți fi și decan și manager și medic și poate încă o altă funcție, nu se poate, omenește. Asta este o incompatibilitate morală. În ceea ce privește incompatibilitățile legale, lucrurile nu stau nicicum așa cum a spus domnul doctor Cîrstoiu, pentru că legea spune foarte clar: exercitarea oricăror altor funcții salarizate sau nesalarizate, cu excepția funcțiilor din interiorul spitalului, sunt incompatibile. Deci chiar dacă ar fi făcut voluntariat, ceea ce e oricum o chestiune demnă de râs, nu poți să faci voluntariat și să primești 100.000 de euro dividende în fiecare an, dar chiar dacă ar fi fost așa, legea este de asemenea foarte clară”, a explicat Vlad Voiculescu la RFI.
Fostul Ministru al Sănătății în guvernele Cioloș și Cîțu, a mai spus a observat o atitudine similară lui Cîrstoiu și la alți medici lși că aceasta este „foarte comună baronilor din sănătate”.
Articol preluat de pe: Actualitate Ziare.com