A 13-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova, organizat de Radio România, va începe luni

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI (15 iunie) – Emisiunea: „Radiojurnal” – Realizator: Mihaela Enache – La București începe luni a 13-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova, organizat de Radio România. În fiecare zi a săptămânii viitoare până vineri, la Centrul Teatrelli din piața Lahovari, sunt programate audiții în prezența artiștilor și producătorilor, dar și întâlniri și dezbateri la care sunt așteptați profesioniști și iubitori de audiodramă. În competiție au intrat 24 de producții de top din 15 țări pe două categorii de concurs, iar festivalul poate fi urmărit și în mediul virtual pe platforma grandprixnova.ro, pe paginile oficiale de Facebook și Instagram sau pe canalul de YouTube. Ediția din acest an este dedicată inovației în domeniul creației sonore, iar acest gen de producție audio rămâne ancorat în actualitate, după cum preciza azi la Radio România Actualități regizoarea Ilinca Stihi – una dintre inițiatorii festivalului.
Ilinca Stihi: Urmărește și teatrul radiofonic evoluția societății, evoluția lumii în care trăim. Este deschis noilor forme de expresie. Este deschis internetului, care și el propune forme mult mai flexibile de creație. Vorbim de teatru radiofonic sau de audiodramă, dar putem vorbi și de spectacole online interactive, iar coordonatoarea juriului de anul acesta, Kateřina Rathouská din Republica Cehă, a venit cu o prezentare despre ceea ce a realizat în cadrul radioului ceh – primul spectacol interactiv online, care implică spectatorul de la început până la final. Deci descoperim din ce în ce mai multe forme de a ne exprima și de aceea anul acesta am deschis și un concurs de scenarii audio pentru debutanți și suntem bucuroși de oferta pe care am primit-o. Mâine vom anunța topul 3, iar vineri, în cadrul galei de decernare a premiilor Grand Prix Nova, vom decerna și primul premiu pentru un scenariu audio original și ne dorim să creăm o frumoasă tradiție./RADOR RADIO ROMÂNIA/abranescu/ilapadat

Articol preluat de pe: Rador - Cultura

EkoNews