Camasa alba purtata de Colin Firth in celebra scena a lacului din Mandrie si prejudecata este scoasa la licitatie

Camasa alba, purtata de actorul Colin Firth in serialul ,,Mandrie si prejudecata/ Pride and Prejudice” (1995) in care a interpretat rolul Mr. Darcy, va fi scoasa la licitatie marti, la Londra, potrivit The Guardian, potrivit news.ro

Casa Cosprop, fondata in 1965 de designerul John Bright, castigator al premiilor Oscar si Bafta, si Kerry Taylor Auctions, vor scoate la licitatie camasa, care are o estimare intre 7.000 si 10.000 de lire sterline, alaturi de peste 60 de costume de film si televiziune.

Castigatorul premiului Oscar, Firth l-a interpretat pe Fitzwilliam Darcy in adaptarea BBC din 1995 a romanului lui Jane Austen, alaturi de Jennifer Ehle in rolul lui Elizabeth Bennet – care este surprinsa cand, in timpul vizitei la mosia lui, Pemberley, il intalneste pe acesta iesind din apa partial imbracat si ud.

Momentul a fost reimaginat in serialul “Bridgerton” de pe Netflix, cand actorul britanic Jonathan Bailey iese dintr-un lac, si a fost mentionat si in “Bridget Jones’s Diary”, in care Firth joaca rolul unui alt “domn Darcy”, o aluzie la portretizarea acestuia de catre scriitoarea Helen Fielding.

Cele mai importante obiecte sunt o rochie de bal din tafta Christian Dior din anii 1950, purtata de Madonna in filmul “Evita” din 1996, care ar putea ajunge la o suma cuprinsa intre 40.000 si 60.000 de lire sterline, si costumul lui Johnny Depp din “Sleepy Hollow”, care se asteapta sa se vanda pentru 20.000-30.000 de lire sterline.

Obiecte din “Evita”, precum o haina de seara din satin roz, o rochie de bal din tafta cu margele, versuri de Sir Tim Rice pentru “Don’t Cry For Me Argentina”, o brosa si cercei Trifari si o rochie din matase albastra si mov, vor fi, de asemenea, scoase la vanzare.

Licitatia cuprinde si costume purtate de Julie Andrews, Jude Law, Tom Hardy, Eddie Redmayne, Gwyneth Paltrow, Dame Judi Dench, Ralph Fiennes, Scarlett Johansson, Nicole Kidman, Keira Knightley, Daniel Radcliffe, Alan Rickman, Margot Robbie, Dame Elizabeth Taylor si Aidan Turner.

Articol preluat de pe: Rador - Cultura

EkoNews