Cate Blanchett denunță diferențele salariale din industria filmului: „Nu suntem aproape de egalitate, trebuie să luptăm în continuare”

Articol publicat 11 martie 2025

Cate Blanchett, în vârstă de 55 de ani, este cunoscută pentru declarațiile pe care le-a făcut împotriva lui Harvey Weinstein odată ce mișcarea #MeToo a luat amploare, iar acum a avut o nouă reacție acidă, criticând inegalitatea privind diferențele de salarii între femei și bărbați.

Într-un interviu acordat recent, înainte de lansarea thrillerului de spionaj „Black Bag”, în care joacă alături de Michael Fasbender, actrița a subliniat că a avut loc un progres în această industrie, însă a punctat că în continuare există un decalaj în ceea ce privește remunerația între sexe.

Nu suntem deloc aproape de egalitatea salarială. Faptul că vorbim zgomotos despre acest subiect nu înseamnă că s-a și acționat. Concentrarea bogăției este mai mare decât a fost, probabil, vreodată în istorie. Și vedem unde ne-a adus asta”, a spus ea, potrivit Daily Mail.

Citește și: Cate Blanchett, de nerecunoscut în thrillerul în care joacă și Michael Fassbender. Fanii, uimiți: „Ce transformare, e absolut superbă!”

În 2018, Cate s-a alăturat zecilor de femei care au afirmat că au fost victime ale comportamentulu nepotrivit al lui Weinstein, spunând că a avut „un sentiment neplăcut” în preajma lui, deoarece „nu a vrut să facă ceea ce îi cerea el”.

Întrebată luna trecută despre declarațiile sale conform cărora mișcarea #MeToo „nu a prins cu adevărat rădăcini”, actrița australiană a împărtășit câteva gânduri despre pașii următori care ar trebui făcuți.

„Când vorbești despre echitate și incluziune, asta înseamnă că cei care au avut toate jucăriile trebuie să le împartă”, a spus ea, continuând: „S-au obișnuit să considere acest lucru ca fiind normal. Așa că trebuie să fii foarte vocal pentru a restabili echilibrul”.

„Discuția abia începuse și, dintr-odată, totul era discreditat și subminat, așa că încă trebuie să luptăm pentru aceleași conversații de bază”, a mai punctat Cate.

De asemenea, luna trecută, actrița de două ori laureată cu Oscar a insistat că, în ciuda anilor de dezbateri intense generate de mișcarea #MeToo, progresul nu a fost suficient.

„Toată lumea vorbește despre mișcarea #MeToo ca și cum ar fi fost dusă la bun sfârșit, iar eu mă gândesc: <>”, a declarat ea pentru publicația PORTER a NET-A-PORTER.

„Oamenii au încercat să demonteze și să discrediteze acele voci care abia începeau să iasă la lumină. Mi se pare destul de tulburător faptul că nu a prins rădăcini”.

Citește și: Cate Blanchett ar vrea să se pensioneze după rolul din „Tár”: A fost un personaj atât de solicitant fizic, ecourile lui încă le resimt

Într-un interviu din 2018 acordat revistei Variety, actrița a fost întrebată dacă a fost vreodată hărțuită sexual de Harvey Weinstein, iar răspunsul său a fost clar: „Da”.

Cate Blanchett și Weinstein au avut o lungă colaborare profesională, care a început încă din anul 2000, cu filmul nominalizat la Oscar – „The Talented Mr. Ripley”.

Cate Blanchett și-a contrariat fanii 

În luna mai, actrița australiană în vârstă de 55 de ani, a vorbit, în timpul unei conferințe de presă desfășurate la Festivalul de Film de la Cannes 2024, despre importanța de a oferi cineaștilor refugiați spațiu pentru a-și spune poveștile, relatează Daily Mail.

Citește și: Povestea lui Cate Blanchett, singura actriță australiană care a câștigat două Oscaruri. 15 lucruri mai puțin cunoscute despre vedeta aflată pe lista celor mai deștepți oameni de la Hollywood

În timpul discuției, Blanchett și-a recunoscut poziția privilegiată de care se bucură, dar i-a uimit pe oameni când s-a descris ca fiind din clasa de mijloc, în ciuda faptului că e un star internațional.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

“Sunt albă, sunt privilegiată, sunt clasa de mijloc și cred că cineva poate fi acuzată că are un pic de complex al salvatorului în ea”, a spus Blanchett referindu-se la sine. Declarația a fost privită cu confuzie de mulți care s-au arătat uimiți că o vedetă cu o avere impresionantă s-ar putea considera din clasa de mijloc. Comentariile au curs pe rețelele sociale: “Drăguțo, clasa de mijloc???”; “E din clasa de sus. Averea ei e de 95 de milioane”; “Clasa de mijloc. Yup. Ok”; “Dacă și Cate Blanchett e din clasa de mijloc, atunci suntem cu toții lipsiți de speranță”; “E lipsită de simțul realității dacă se consideră din clasa de mijloc”. Alții i-au sărit în apărare și au spus că actrița a folosit termenul într-un context strict britanic, în care clasa este legată tradițional de familie, de moștenire, de eventuale relații cu aristocrația și nu de contul din bancă. “Contextul e important. În Marea Britanie, clasa este mai mult o etichetă socială, nu una socio-economico”, e explicat cineva. Astfel, cei din clasa pot fi foarte bogați, dar nu au niciun titlu aristocratic.

Citește și: Cate Blanchett, în pijama pe plajă și în apă, alături de fiica sa de 7 ani. Cum a fost pozată de paparazzi cea despre care George Clooney a spus că e cea mai bună actriță a generației ei

Articol preluat de pe: Film now

EkoNews