Cel mai râvnit proiect cinematografic al momentului. Leonardo DiCaprio și Adrien Brody vor să joace în noul film al lui Damien Chazelle

Articol publicat 07 martie 2025

Leonardo DiCaprio și Adrien Brody își doresc amândoi roluri în filmul biografic despre Evel Knievel, regizat de Damien Chazelle.

Paramount se apropie din ce în ce mai mult de producția acestei pelicule, cu doi actori câștigători de Oscar în rolurile principale. Leonardo DiCaprio (50 de ani) și Adrien Brody (51 de ani), care a doborât recent recordul pentru cel mai lung discurs din istoria Oscarurilor, după ce a câștigat trofeul pentru cel mai bun actor cu interpretarea din „The Brutalist”, sunt pregătiți să joace în acest proiect, potrivit The Hollywood Reporter.

DiCaprio poartă de la finalul anului trecut negocieri intense pentru a interpreta personajul principal, cascadorul care a uimit publicul în anii 1970 cu sărituri nebune de motocicletă.

Brody urmărește rolul lui Shelly Saltman, promotorul care a fost atacat de Knievel cu o bâtă de aluminiu în septembrie 1977. Nu există încă o ofertă oficială pentru el, deși starul s-a întâlnit cu Chazelle și au discutat despre acest rol.

Dacă producătorii vor încheia un acord cu DiCaprio în viitorul apropiat, producția ar putea începe încă din această vară.

Leonardo ar colabora la acest proiect cu o figură familiară, scenaristul William Monahan, cel care a scris The Departed (2006) și Body of Lies (2008).

Evel Knievel a început să facă cascadorii periculoase cu motocicleta la sfârșitul anilor 1960, cunoscând faima în urma unei apariții la Joey Bishop Show, în 1968.

În 1977, promotorul Shelly Saltman a publicat cartea Evel Knievel On Tour, despre care cascadorul a susținut că includea detalii care au indus în eroare cititorii și i-au deteriorat reputația. Furioas, Knievel l-a atacat cu o bâtă de baseball, fiind ulterior condamnat pentru fapta sa. 

Articol preluat de pe: Film now

EkoNews