Copii isi serbeaza ziua la Opera Comica pentru Copii

Opera Comică

La cererea spectatorilor fideli, Opera Comică pentru Copii oferă posibilitatea copiilor să își sărbătorească ziua de naștere în trei variante distractive. Părinții pot rezerva din timp varianta cea mai potrivită pentru ei, iar distracția este asigurată de organizatori. 

Petrecere cu spectacol – copilul se bucură de spectacolul preferat chiar de ziua lui, alături de cei mai buni prieteni. Va avea parte de baloane și animator plus o sală de petrecere numai a sa. Bonus, după spectacol, va primi cadou un Tur în Spatele Cortinei. Va intra, astfel, în lumea de basm, a teatrului și va fi fascinat de surprizele care-l așteaptă.

Petrecere cu Aventura Parc – pentru copiii dornici de mișcare și aventură. Micul sărbătorit va avea un loc amenajat chiar lângă parcul de aventură, pentru ca părinții să se bucure din plin de bucuria copiilor. Cei mici petrec o oră pe traseele atent pregătite și se vor distra copios. Instructorii vor fi cu ei la tot pasul, așa că părinții pot sta liniștiți la un pahar de suc.

Petrecere cu Escape Room – da, la Opera Comică există escape room. Două camere…de poveste, chiar. Harap-Alb și Punguța cu doi bani sunt camerele pline de indicii care-i așteaptă pe copiii curioși pasionați de comori și ghicitori. Camera pentru petrecere este frumos amenajată și locul ideal pentru socializare, joacă și… tort. 

Detalii despre rezervări sunt disponibile pe site-ul instituției, operacomica.ro. 

EkoNews