Articol publicat 12 iunie 2025
Cel mai nou film al lui Brad Pitt, „F1”, urmează să fie lansat peste două săptămâni în cinematografe. Zilele acestea starul principal se află într-un turneu de presă dedicat promovării acestei producții.
Pentru că mulți consideră „F1” un lungmetraj la fel de plin de adrenalină ca „Top Gun: Maverick”, pe rețelele sociale mulți au sugerat că ar fi spectaculoasă o nouă colaborare între Brad și Tom.
În acest context, întrebat de un reporter dacă va mai lucra vreodată cu fostul lui coleg din „Interviu cu un vampir”, Tom Cruise, Pitt a avut un răspuns inedit. Nu a spus nu, însă a pus o condiție vitală pentru ca așa ceva să se întâmple.
Într-o declarație acordată E! News, protagonistul celui mai recent film al regizorului Joseph Kosinski a transmis:
„Ei bine, nu o să mă agăț de avioane și nebunii de genul acesta, așa că atunci când va mai face ceva, trebuie să fie la sol”.
Anterior, Cruise i-a lăudat pelicula lui Pitt, iar acum actorul din „Legendele Toamnei” a afirmat: „Ce drăguț! E dulce”. El a dezvăluit că în anii 90 participau împreună la carting, iar Tom câștiga mereu.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Cruise pregătește un film misterios care se va desfășura în spațiu. Înclinația fostului coleg de platou al lui Brad Pitt pentru acțiunea în aer este intensă, și nu pentru toată lumea, arată cinemablend.com.
Actorul în vârstă de 62 de ani a efectuat 16 sărituri spectaculoase cu parașuta în flăcări în timpul filmărilor pentru cel mai recent lungmetraj din franciza de succes Mission: Impossible.