Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu intră în cea de-a patra zi

Reporter: Mihaela Helmis – Realizator: Ciprian Sasu – Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu intră luni în cea de-a patra zi, când sunt anunţate, între altele, zece spectacole în aer liber şi șase reprezentaţii difuzate online. Tot astăzi începe şi Bursa de Spectacole, o structură asociată festivalului, prin intermediul căreia artiştii și instituţiile de spectacol au şansa de a se întâlni cu producători importanţi din întreaga lume. Totodată, la secţiunea spectacole-lectură de la Casa Artelor, astăzi este rândul unui text inedit al marelui scriitor franco-belgian Eric-Emmanuel Schmitt, prezent la Sibiu şi întâmpinat ieri de Constantin Chiriac, preşedintele festivalului.
Constantin Chiriac: Ne-a dăruit în premieră un text scris special pentru festival și sperăm din toată inima ca Mozart să poată să devină, cu ajutorul domniei sale, un spectacol al Festivalului Internațional de Teatru în anii viitori./RADOR RADIO ROMÂNIA/astanimir/ilapadat

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 23 iunie)

Articol preluat de pe: Rador - Cultura

EkoNews