Harrison Ford, despre momentul în care i-a dat un pumn în față lui Ryan Gosling: “E încă foarte chipeș. Mi-am cerut scuze imediat”

Articol publicat 01 august 2025

Harrison Ford încă își cere scuze pentru momentul în care l-a lovit din greșeală pe Ryan Gosling în timpul filmărilor la Blade Runner 2049.

Cei doi actori au jucat împreună în filmul din 2017, continuarea mult-așteptată a clasicului SF din 1982. Într-un interviu recent acordat publicației Variety, Ford (83 de ani) a glumit despre incidentul de pe platoul de filmare, în care a ajuns, din greșeală, să-i aplice un pumn lui Gosling (44 de ani), în timpul unei scene de luptă.

„Repetam o scenă de bătaie și ne-am apropiat prea mult, așa că l-am lovit. Mi-am cerut scuze imediat. Ce aș mai fi putut face? Nu poți să iei înapoi un pumn. Doar îl dai”, a spus Ford. 

Citește și: Harrison Ford, fericit că Hollywoodul angajează „tipi în vârstă”, pentru că nu vrea să se pensioneze vreodată

Harrison Ford și Ryan Gosling / Foto: Profimedia

Ford a făcut apoi o remarcă amuzantă despre starul din “Barbie”: „E un bărbat foarte chipeș. E încă foarte chipeș”.

În decembrie 2016, Gosling a declarat pentru GQ că să fii lovit de Harrison Ford a fost ca un fel de „rit de trecere”, iar regizorul “Blade Runner 2049”, Denis Villeneuve, i-a spus imediat după incident: „Gândește-te așa, tocmai ai fost lovit de Indiana Jones!”.

Citește și: Michelle Williams a locuit o perioadă cu Ryan Gosling când au filmat „Blue Valentine”: “A fost îngrozitor

Ryan Gosling, amuzat de situație: “Mi s-a adus gheață, dar Harrison m-a dat la o parte și și-a băgat pumnul în gheață”

„Filmam o scenă de luptă și, știi cum e, s-a întâmplat. Dar partea amuzantă a fost că, după ce s-a terminat, au adus gheață pentru fața mea, iar Harrison m-a dat la o parte și și-a băgat pumnul în gheață”, a spus Gosling atunci.

Gosling a mai povestit și un gest simpatic făcut de Ford după incident: „A venit mai târziu cu o sticlă de whisky și m-am gândit: «Aha, știam că vine momentul ăsta». A scos un pahar din buzunar, mi-a turnat un păhărel, apoi a plecat cu restul sticlei. Deci probabil a simțit că nu m-a lovit destul de tare ca să-mi lase toată sticla”.

Cei doi au glumit pe seama incidentului și în cadrul emisiunii The Graham Norton Show. Gazda i-a spus lui Ford: „Nu trebuia să-l lovești”, la care actorul a răspuns: „Am înțeles greșit scenariul. O dată din o sută de dăți l-am nimerit”. 

Iar Gosling a adăugat: „Așa e. Ar trebui să mă consider norocos că n-am fost lovit de mai multe ori, ăsta e mesajul poveștii. Dar nu e vorba de orice pumn. Un pumn de la Harrison Ford e o cu totul altă bestie”, a spus Gosling, glumind.

În interviul din Variety din iulie 2025, Ford a mai spus că i-a plăcut să filmeze “Blade Runner 2049” „chiar mai mult decât primul film”, în mare parte pentru că „nu a plouat și nu a fost noapte tot timpul”, așa cum s-a întâmplat în producția originală regizată de Ridley Scott.

„A fost o experiență extraordinară. Am filmat 50 de nopți în ploaie, de cele mai multe ori, afară. A fost destul de mizerabil de făcut, dar filmul a rezistat în timp”, a spus starul.

Citește și: James Van Der Beek: „Cancerul este un job cu normă întreagă”. Starul din „Dawson’s Creek”, noi dezvăluiri despre cum boala l-a schimbat

Articol preluat de pe: Film now

EkoNews