Articol publicat 21 iulie 2025
Jason Momoa și-a lansat cel mai nou proiect, serialul „Chief of War” al cărui creator și producător este, iar premiera a fost o aventură de familie. Starul din „Game of Thrones” a venit însoțit de copiii săi, dar și de frumoasa lui iubită, actrița Adria Arjona.
Jason părea cum nu se poate mai fericit să-i aibă alături pe Nakoa-Wolf (16 ani) și Lola (18 ani), într-un moment rar pe covorul roșu împreună, vineri, pe insula Oahu, în Hawaii.
Actorul în vârstă de 45 de ani, căruia i s-au alăturat fiul său, Nakoa-Wolf, în vârstă de 16 ani, și fiica sa, Lola (18 ani), și joacă în această serie. Cele nouă episoade au fost filmate în Hawaii și în Noua Zeelandă.
Nako și Lola sunt copiii lui Momoa din relația cu fosta soție, Lisa Bonet, în vârstă de 57 de ani, de care s-a despărțit în 2022.
La premiera de vineri, a fost prezentă și iubita lui Jason, Adria Arjona, în vârstă de 33 de ani. Vedeta din „Andor” a strălucit într-o rochie în nuanță caisă.
