Articol publicat 31 martie 2025
Jeff Daniels a vorbit recent, într-un interviu pentru Page Six, despre momentele de cumpănă din cariera sa de actor. Actorul a recunoscut că a trecut prin mai multe perioade dificile, uneori simțind că drumul său în actorie se apropie de sfârșit.
După doar opt ani de carieră, actorul a observat o încetinire semnificativă în oportunitățile profesionale. „Am făcut câteva filme independente pe care nu le-a văzut nimeni. Așa că am zburat la Los Angeles din Michigan, unde locuiam, pentru a merge la audiții”, își amintește el. A fost chemat înapoi pentru trei producții, iar unul dintre rolurile oferite a fost în comedia Dumb and Dumber (1994).
Filmul, în care a jucat alături de Jim Carrey, a devenit un fenomen, deși a fost primit inițial cu recenzii mixte. „Lumea râde la filmul ăsta, iar râsul contează. Grecii aveau două măști: tragedia și comedia. Eu am făcut comedie. Și e ok”, spune Daniels.
Totuși, după succesul cu „Dumb and Dumber”, actorul a trecut printr-o nouă perioadă de stagnare. La începutul vârstei de 50 de ani, se temea că nu va mai primi roluri importante. „Când ai 49, 50, 51 de ani, începi să te întrebi dacă totul s-a terminat. Și partea grea e că ești ultimul care află”, povestește el.
În loc să se lase copleșit, Daniels a găsit o nouă cale de exprimare: a creat un one-man show, în care îmbina muzica folk cu povești personale din culisele Hollywood-ului. „Am cântat în cluburi, în teatre mici, în săli de operă din Midwest și nord-estul Americii. Nu era ușor, dar simțeam că trăiesc autentic”, spune el.
Citește și: Reuniune pentru “Tantalaul si gogomanul”. Jim Carrey si Jeff Daniels, impreuna la un interviu
Această reinvenție artistică i-a adus un nou val de succes. A fost distribuit în piesa controversată Blackbird, unde a jucat rolul unui personaj dificil, fapt ce i-a atras aprecierea criticilor. A urmat God of Carnage pe Broadway, alături de James Gandolfini, și apoi rolul definitoriu din The Newsroom, unde l-a interpretat pe Will McAvoy. Monologul său din primul episod a devenit viral, fiind vizionat de milioane de oameni.