Articol publicat 23 iunie 2025
Pentru o lume întreagă este actorul Johnny Depp. Pentru Lily-Rose și Jack este tati sau tata. Starul din „Pirații din Caraibe” a acordat un interviu rar jurnaliștilor de la „The Sunday Times”, în care a vorbit inclusiv despre relația cu copiii săi.
„Eram tati. Nu vă pot spune cât de mult mi-a plăcut să fiu tati”, a declarat Johnny Depp, care și-a amintit cu drag de perioada petrecută în Franța, crescându-și copiii cu fosta sa parteneră de viață Vanessa Paradis.
„Apoi, brusc, tati a dispărut. Am devenit tata”, a continuat el, făcând aluzie la faptul că atunci când cei mici cresc renunță la termenul mai afectuos. „Dar tati era minunat, iar eu sunt suficient de bătrân ca tati să se întoarcă la un moment dat. La naiba, cineva va trebui să-mi spună tati!”.
Privind un tablou aflat chiar în spatele lui, un portret al fiicei sale, Lily-Rose Depp, născută în 1999, actorul în vârstă de 62 de ani a mărturisit: „Nu am apucat să-l termin. Avea 10 ani atunci, acum are 25. Anii se îndepărtează de noi, nu-i așa?”, a continuat actorul.
Cum arată și ce face Lily-Rose Depp, fiica lui Johnny Depp. La 26 e de o frumusețe răpitoare
Întrebat ce îi lipsește cel mai mult din a-i avea pe cei doi copii prin preajmă, Depp a reacținat: „O, Doamne, copiii mei crescând și îndreptându-se cu pași repezi spre tinerețe în sudul Franței?”.
Johnny și Paradis, care s-au despărțit în 2012 după 14 ani împreună, au ales să-și crească fiul și fiica departe de lumina reflectoarelor, într-o proprietate de lângă St. Tropez, pe care actorul a cumpărat-o în 2001. Familia s-a mutat ulterior la Los Angeles.
Cât despre locul care înseamnă „acasă”, Depp a dezvăluit că nu mai petrece așa mult timp în SUA, ci își împarte viața între Marea Britanie și Bahamas, evocând din nou amintirile frumoase din perioada petrecută în Franța.
„Cu adevărat, prima dată când am simțit că am o casă a fost în locul acela din sudul Franței, unde eu și Vanessa ne-am crescut copiii. Acela a fost singurul loc care m-a făcut să mă simt vreodată acasă”, a mărturisit el.
Paradis, în vârstă de 52 de ani, a dezvăluit anterior că ea a fost cea care a ales Franța pentru familia sa. „Pentru copiii mei, am ales în secret Franța. Chiar dacă și Los Angeles este grozav”, a declarat ea pentru revista belgiană Weekend Knack în 2007.
„Îi creștem oricum bilingv, așa că pentru ei nu contează cu adevărat”, a explicat ea. „Doar că, în sudul Franței, poți trăi mult mai anonim. Și asta este o binecuvântare, mai ales când copiii sunt încă mici”.