Se anunță un covor roșu excepțional la Festivalul de Film de la Veneţia: Julia Roberts, Jude Law, George Clooney, Emma Stone

Articol publicat 23 iulie 2025

Jude Law, George Clooney, Julia Roberts şi Emma Stone se numără printre vedetele aşteptate să participe la cea de-a 82-a ediţie a Festivalului de Film de la Veneţia, ce se desfăşoară în perioada 27 august – 6 septembrie.

Un total de 21 de lungmetraje vor concura pentru prestigiosul Leu de Aur pentru cel mai bun film, a anunţat directorul artistic al festivalului, Alberto Barbera, într-o conferinţă de presă.

Cel mai vechi festival de film, care a devenit o rampă de lansare pentru premiile Oscar, se va deschide cu premiera internaţională a filmului “La Grazia”, regizat de cineastul italian Paolo Sorrentino (“La Grande Bellezza”), cu actorul său preferat, Toni Servillo, al cărui scenariu a fost ţinut secret.

Cel mai aşteptat film al cineastului mexican Guillermo Del Toro, “Frankenstein”, bazat pe romanul lui Mary Shelley şi produs de Netflix, promite un covor roşu excepţional pe care vor păşi Oscar Isaac, Jacob Elordi, Christoph Waltz şi Mia Goth, transmite AFP, citată de Agerpres.

Printre cele trei filme franceze în cursă se numără “L’étranger” de Francois Ozon, o adaptare alb-negru a celebrului roman al lui Albert Camus, cu Benjamin Voisin în rol principal şi “A pied d’oeuvre” de Valerie Donzelli, cu Bastien Bouillon şi Virginie Ledoyen în rolurile principale, despre un fotograf de succes care abandonează totul pentru a deveni scriitor.

Olivier Assayas (“Sils Maria”) completează această listă cu “Le mage du Kremlin”, adaptare după romanul lui Giuliano da Empoli, cu actorul britanic Jude Law în rol principal, “impresionant în rolul lui (Vladimir) Putin”, potrivit lui Alberto Barbera.

Alberto Barbera a fost deosebit de emoţionat când a prezentat “The Voice of Hind Rajab”, de regizorul tunisian Kaouther ben Hania, film care povesteşte moartea, la începutul anului 2024 în Gaza, a unei fetiţe palestiniene de şase ani, care “încerca să fugă cu familia ei în timpul unui atac israelian”.

La 57 de ani, Julia Roberts va păşi pentru prima dată pe covorul roşu de la Lido cu “After the Hunt” (în afara competiţiei), un thriller de Luca Guadagnino în care vedeta de la Hollywood interpretează un profesor universitar confruntat cu un scandal sexual.

Tot în afara competiţiei, regizorul american Gus Van Sant va reveni în Oraşul Dogilor cu “Dead Man’s Wire”, cu Al Pacino în rol principal, în timp ce Cedric Gimenez (Bac Nord) va prezenta “Chien 51”, o distopie science-fiction cu Gilles Lelouche, Romain Duris şi Adele Exarchopoulos în rolurile principale.

Juriul, prezidat de regizorul american Alexander Payne, îi va include pe regizorul francez Stephane Brize (“The Measure of a Man”), cineastul iranian Mohammad Rasoulof (“Seeds of the Wild Fig Tree”), actriţa chineză Zhao Tao şi actriţa braziliană Fernanda Torres.

Articol preluat de pe: Film now

EkoNews