VIDEO Denzel Washington, surprins într-un schimb tensionat cu un fotograf insistent, pe covorul roșu de la Cannes: “Stop!”

Articol publicat 20 mai 2025

Chiar dacă a avut loc un moment tensionat pe covorul roșu, Denzel Washington a avut parte de o seară memorabilă la premiera mondială a filmului “Highest 2 Lowest”, în cadrul Festivalului de Film de la Cannes 2025.

Actorul în vârstă de 70 de ani, laureat cu două premii Oscar, a fost filmat într-un scurt schimb de replici ferme cu un fotograf insistent. Incidentul a avut loc în timp ce Washington discuta cu regizorul filmului, Spike Lee. În acel moment, un fotograf de pe covorul roșu i-a apucat brațul actorului în încercarea de a-i atrage atenția, exact în timp ce ASAP Rocky, colegul său de distribuție, se apropia de el.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Citește și: Denzel Washington, despre trecutul îmbibat în alcool: “Am făcut mult rău corpului”. Obișnuia să bea două sticle de vin zilnic 

Vizibil surprins, Washington s-a întors spre fotograful zâmbitor și i-a arătat cu degetul, adresându-i un avertisment clar: să se oprească. Deși fotograful a părut că acceptă reproșul, a revenit imediat cu același gest, moment în care Washington și-a retras brusc brațul și a repetat răspicat: „Stop!”.

Denzel Washington, Cannes 2025 / Foto: Profimedia

Citește și: Denzel Washington, actorul care l-a confruntat pe Sean „Diddy” Combs. S-a aflat ce s-a întâmplat la o petrecere după 20 de ani

În ciuda acestui moment tensionat, un reprezentant al actorului a declarat pentru People: „A fost o seară minunată.”

Iar seara avea să devină cu adevărat specială: cu puțin timp înainte de proiecția filmului în sală, Washington a fost surprins cu decernarea unui Palme d’Or onorific, cea mai înaltă distincție oferită de festival.

Denzel Washington
Denzel Washington, Cannes 2025 / Foto: Profimedia

Distincția i-a fost înmânată chiar de Spike Lee, în vârstă de 68 de ani, partenerul său de creație în acest nou proiect care a fost prezentat în afara competiției oficiale.

„Este o surpriză totală pentru mine, sunt puțin emoționat. Vă mulțumesc din suflet”, a declarat Washington în discursul său. „A fost o bucurie să colaborez din nou cu fratele meu, fratele meu din altă mamă, Spike”.

Citește și:  Denzel Washington s-a botezat la New York şi a primit licenţa de preot: “Mi-a luat ceva timp, dar am ajuns aici”

Denzel Washington, Palme d’Or surpriză și a cincea colaborare cu Spike Lee

Washington a continuat cu o notă de umor și reflecție: „Să fim din nou aici, la Cannes… suntem un grup extrem de privilegiat, faptul că putem face filme, că ne îmbrăcăm în smokinguri și haine frumoase și mai suntem și plătiți pentru asta. Suntem binecuvântați dincolo de orice măsură, și din toată inima, vă mulțumesc tuturor”.

„Highest 2 Lowest” marchează a cincea colaborare dintre Denzel Washington și Spike Lee, prima după thrillerul de succes „Inside Man” (2006).

Filmul din 2025 este descris drept o „reinterpretare” modernă a clasicului japonez High and Low (1963), semnat de legendarul regizor Akira Kurosawa. Noua adaptare mută acțiunea de pe colinele Tokyo-ului pe străzile dure ale New York-ului actual.

Citește și: Denzel Washington spune că nu se consideră un „actor de Hollywood”: „Nu știu ce înseamnă asta, am învățat să fiu actor pe scenă”

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Articol preluat de pe: Film now

EkoNews