Începând cu 1 ianuarie, costul deținerii unei mașini în România crește, în unele cazuri chiar foarte mult. Impozitele auto se recalibrează în funcție de norma de poluare și de capacitatea cilindrică, iar pentru multe modele hibride majorarea poate fi abruptă, pe fondul modificărilor fiscale care taie din reducerile aplicate până acum de unele autorități locale. În paralel, piața RCA rămâne pe trend ascendent, după eliminarea plafonării, iar ASF vorbește despre scumpiri suplimentare în 2026, într-un context în care o parte importantă dintre șoferi au constatat deja majorări la reînnoirea polițelor.

Rezultatul este o presiune dublă: o taxă anuală mai mare (impozitul), combinată cu o cheltuială recurentă care urcă și ea (RCA). Pentru mulți, nu mai e doar o discuție despre „cât plătesc în plus”, ci despre cum se schimbă, în ansamblu, ecuația mobilității. În termeni de buget, creșterea impozitelor auto în 2026 nu mai e o știre tehnică, ci o cheltuială cu potențial real de a influența decizia de a păsta mașina sau de a căuta alternative de transport.

De la 1 ianuarie, impozitul auto se recalculează: poluarea și cilindreea cântăresc mai mult

Impozitul auto este, în esență, o taxă anuală pentru dreptul de a deține un autovehicul, stabilită în jurul a două idei: caracteristicile tehnice ale mașinii și grila adoptată de autoritatea locală. În practică, 2026 începe cu o reașezare a criteriilor de taxare și cu o atenție mai mare pe două repere: norma de poluare și capacitatea cilindrică.

Ce înseamnă asta, pe înțelesul tuturor? Norma de poluare (Euro 2, Euro 3, Euro 4, Euro 5, Euro 6 etc.) este un indicator care arată, în linii mari, cât de „curat” este motorul, conform standardelor europene. Capacitatea cilindrică (de exemplu 1.2, 1.6, 2.0, 2.5 litri etc.) descrie, simplificat, volumul motorului și se corelează adesea cu puterea, consumul și, implicit, cu potențialul de emisii.

Noua logică transmisă public este că aceste elemente trebuie să se reflecte mai clar în impozit: cine poluează mai mult sau are un motor mai mare ar trebui să plătească mai mult. În spatele formulei, însă, există un aspect sensibil: felul în care primăriile au folosit până acum spațiul de decizie locală, aplicând reduceri sau scutiri pe anumite categorii, în special la hibride.

Un punct care a stârnit discuții ține de destinația banilor și de raportul dintre bugetele locale și bugetul național. Primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, a afirmat că majorarea ar merge către bugetul național — nu ar rămâne, în integralitate, la nivel local — după cum a relatat Europa FM. Dincolo de disputa tehnică, miza de percepție este clară: șoferii acceptă mai greu o creștere dacă nu văd o legătură directă între taxă și servicii locale (drumuri, parcări, semnalizare, transport public).

Mai există un element: modul în care se comunică schimbarea. Impozitul este o taxă „tăcută” pentru mulți contribuabili: îl plătesc o dată pe an, îl uită, apoi îl regăsesc ca obligație în anl următor. Când suma se schimbă semnificativ, șocul vine tocmai din această periodicitate. Nu ai timp să te obișnuiești gradual, cum se întâmplă cu prețul carburantului, care se modifică des, în pași mici.

În plus, recalcularea nu lovește uniform. Într-un oraș, anumite facilități au fost păstrate ani la rând; în alt oraș, nu au existat. Prin urmare, doi proprietari ai aceleiași mașini pot ajunge să plătească foarte diferit, în funcție de deciziile locale și de felul în care se va aplica grila în 2026. Această inegalitate, chiar dacă are o explicație administrativă, produce inevitabil frustrare.

Hibridele sunt categoria-șoc: reducerile locale dispar, iar impozitul sare de la „simbolic” la „substanțial”

Dacă există o zonă în care schimbarea se simte imediat și puternic, aceasta este categoria mașinilor hibride. Motivul nu este neapărat că hibridele ar fi devenit „mai poluante” peste noapte, ci că, în multe localități, ele au beneficiat ani la rând de reduceri consistente — iar acum acele reduceri sunt limitate sau eliminate, în funcție de noile prevederi.

În multe orașe, hibridele au fost tratate ca o soluție de tranziție: mai eficiente decât motoarele clasice în regim urban, cu emisii mai mici în utilizarea tipică, fără a depinde complet de infrastructura de încărcare, ca un vehicul electric. Tocmai de aceea, consiliile locale au adoptat reduceri de 50%, 70%, chiar 95% din impozit, în încercarea de a încuraja cumpărarea acestui tip de autovehicule.

Schimbarea din 2026 rupe această normalitate. Modificările aduse prin ordonanță de urgență schimbă modul de aplicare a majorărilor pentru hibride, iar în unele cazuri creșterile pot depăși 1.100%. Pe scurt: acolo unde oamenii plăteau zeci de lei pe an, pot ajunge să plătească sute sau aproape o mie, în funcție de cilindree și de felul în care se aplică grila, anunță Știrile ProTV.

Același fenomen este descris și de TVR Info, care punctează că hibridele sunt categoria în care noile modificări fiscale produc salturi spectaculoase. Dincolo de procente, miezul este acesta: se taie exact „avantajul” care făcea hibridul atractiv nu doar la consum, ci și la taxare.

De ce e percepută schimbarea ca abruptă? Pentru că multe persoane și-au construit decizia de achiziție pe un pachet: preț de cumpărare mai mare decât o benzină/diesel clasic, compensat prin consum mai mic, uneori prin costuri de întreținere diferite și, important, prin impozit redus. Când impozitul crește brusc, se rupe o componentă din acel pachet.

Mai apare și o altă discuție: „hibrid” nu înseamnă un singur lucru. Piața include:

• mild-hybrid (asistență electrică minimă);
• full-hybrid (poate rula scurt electric, mai eficient în oraș);
• plug-in hybrid (PHEV, încărcabil la priză, poate rula zeci de kilometri electric dacă e încărcat frecvent).

În ochii publicului, toate intră în aceeași categorie, dar în utilizare reală diferențele sunt mari. Un plug-in hybrid folosit fără încărcare regulată poate ajunge să consume ca un motor clasic, ba uneori mai mult din cauza greutății. Un full-hybrid folosit urban poate economisi substanțial. Când taxarea „uniformizează” această diversitate, apar întrebări legitime despre corectitudinea criteriilor și despre ce anume se urmărește: politică de mediu sau consolidare fiscală.

La nivel social, efectul imediat e simplu: proprietarii de hibride se simt penalizați pentru o alegere pe care statul sau administrația locală au încurajat-o indirect. Chiar dacă argumentul oficial este de recalibrare, schimbarea pare, pentru mulți, o rupere a contractului implicit: „ai făcut o alegere mai bună, primești o facilitate”.

RCA după plafonare: ASF vede scumpiri în 2026, iar diferențele se adâncesc

A doua piesă majoră din această ecuație este RCA — asigurarea obligatorie care, teoretic, ar trebui să fie predictibilă și accesibilă. În practică, piața RCA este sensibilă la costurile reparațiilor, la frecvența accidentelor, la frauda din anumite segmente, la tarifele de reasigurare și la evoluția generală a inflației. Când aceste elemente se mișcă în aceeași direcție, tarifele cresc, chiar și fără o „decizie politică” directă.

După eliminarea plafonării la 1 iulie 2025, multe polițe au devenit mai scumpe la reînnoire. ASF estimează că, în 2026, creșterea la nivel de piață ar putea fi între 5% și 10%, iar o parte importantă dintre șoferi au constatat deja majorări, inclusiv în lipsa daunelor, potrivit HotNews.

De ce nu se simte creșterea „egal”? Pentru că RCA funcționează pe segmente de risc. În termeni simpli, asigurătorii nu stabilesc un singur preț pentru „RCA în România”, ci prețuri diferite pentru:

• vârsta șoferului (șoferii tineri sunt, statistic, mai riscanți);
• Localitate de domiciliu (trafic, densitate, frecvență a daunelor);
• tipul mașinii (putere, cost reparație, disponibilitate piese);
• istoricul bonus-malus (dacă ai avut daune, plătești mai mult).

De aici apar povești care, pentru public, par greu de acceptat: un șofer fără accident de mai mulți ani vede o creștere de zeci de procente. Explicația tehnică există, dar nu este intuitivă: dacă segmentul tău (de exemplu, o anumită grupă de vârstă într-o anumită zonă urbană) a avut daunalitate mai mare, tarifele se ajustează la nivel de segment, nu doar individual.

Mai există o dinamică specifică ultimilor ani: costurile de reparație au crescut, piesele s-au scumpit, iar timpul de așteptare pentru unele componente a rămas ridicat. Într-o piață în care dauna medie urcă, și asigurarea se scumpește. În plus, dacă service-urile facturează mai mult, asigurătorii plătesc în plus și își recalculează tarifele.

Din această perspectivă, 2026 ar putea aduce nu doar creșteri „moderate” (5–10% în medie), ci o polarizare: unii șoferi vor resimți scumpiri mici, alții mari, în funcție de cum sunt „încadrați” de sistem. Pentru companii, unde polițele se înmulțesc cu numărul de vehicule, efectul poate deveni semnificativ, mai ales pentru flote de livrare și servicii.

Impactul imediat: bugete de familie, flote, piața auto și prețurile unor servicii

Când impozitul crește și RCA urcă în același timp, efectul nu rămâne în „bula” șoferilor. Se propagă în economie, în bugetele gospodăriilor și, inevitabil, în costurile unor servicii.

Pentru persoane fizice: costul anual devine o decizie, nu o rutină

Pentru un proprietar de mașină, costurile anuale tipice includ:

• impozitul;
• RCA;
• ITP (periodic);
• mentenanță;
• carburant (variabil);
• rovinietă, parcări, taxe de oraș etc.
• eventual Casco

Impozitul și RCA sunt, însă, primele care se văd. Impozitul se plătește anual, de regulă la începutul anului. RCA se plătește la reînnoire, iar pentru mulți a devenit o cheltuială care se „simte” mai mult decât înainte.

În cazul proprietarilor de hibride, șocul fiscal poate fi suficient cât să schimbe comportamentul: unii pot decide să vândă, alții să amâne schimbarea mașinii, iar o parte să se uite mai atent la alternative (inclusiv electrice, dacă infrastructura și bugetul permit).

Pentru companii, presiunea se multiplică și intră în prețuri

Companiile cu flote nu au „o mașină”, ci zeci sau sute. Asta înseamnă:

• impozitul se adună pe volum;
• RCA se adună pe volum;
• orice majorare se reflectă direct în costuri operaționale.

În industrii precum curierat, distribuție, servicii tehnice, mentenanță, ride-sharing, aceste costuri se transferă, în cele din urmă, în prețuri. Nu neapărat imediat, dar inevitabil. Dacă un operator plătește mai mult pe fiecare vehicul, fie acceptă marjă mai mică, fie ajustează tarifele.

Mai apare și un efect secundar: planificarea financiară devine mai dificilă. RCA este un cost care poate varia semnificativ de la an la an. Impozitul, dacă se schimbă prin grilă și regim fiscal, poate aduce surprize, mai ales pe categorii precum hibridele.

În piața auto, costul total începe să cântărească mai mult decât prețul de achiziție

În ultimii ani, mulți cumpărători au început să calculeze nu doar prețul mașinii, ci și costul total de utilizare (Total Cost of Ownership). Când impozitul la hibride sare cu sute de lei, acest tip de calcul devine obligatoriu, nu opțional.

Consecințele posibile:

• scade atractivitatea unor modele hibride, mai ales cu cilindree mare;
• crește interesul pentru motoare mici și pentru modele cu taxe mai mici;
• se poate accentua diferența între mașinile „convenabile pe hârtie” și cele „convenabile în practică”.

În plus, dacă o categorie devine brusc mai scumpă la impozit, piața second-hand o va reflecta: cumpărătorii negociază mai agresiv sau evită modelul. Proprietarii care vor să vândă pot descoperi că prețul „corect” s-a schimbat în jos, tocmai din cauza costurilor anuale.

Controversele: tranziție verde, echitate fiscală și transparență în asigurări

Schimbarea deschide, inevitabil, o serie de controverse. Nu toate sunt juridice. Multe sunt de percepție publică, iar percepția contează, pentru că influențează acceptarea socială și presiunea politică.

1) Tranziția către emisii mai mici: cine mai este „încurajat”?

Dacă hibridele sunt taxate semnificativ mai mult, în lipsa unei infrastructuri electrice care să acopere nevoile tuturor, întrebarea devine: ce rămâne ca soluție de tranziție? Pentru o parte a populației, electricul e încă prea scump sau incomod. Pentru alta, naveta lungă face încărcarea dificilă. În acest context, hibridul a fost o punte.

Când puntea devine scumpă, există riscul ca unii să rămână la mașinile vechi, poluante. Paradoxul poate apărea exact aici: o politică fiscală dură pe hibride poate încetini înnoirea parcului auto, dacă nu e acompaniată de măsuri coerente și previzibile.

2) Echitatea fiscală: de ce două mașini similare plătesc diferit?

Diferențele între localități, plus istoricul de reduceri, duc la percepția de arbitrar: „în orașul meu plătesc mult mai mult decât în alt oraș, pentru aceeași mașină și aceeași categorie de vârstă a șoferului”. Există explicații administrative, dar proprietarii nu le percep ca juste, mai ales când schimbarea vine abrupt.

În plus, dacă banii „merg la centru”, discuția se mută din zona locală în cea națională: șoferii cer explicații de la guvern, nu de la primărie.

3) RCA: de ce plătește mai mult cel fără daune?

Aici se întâlnesc două realități:

• logica actuarială (asigurarea se calculează pe risc și pe segment);
• logica morală a consumatorului (dacă nu am daune, de ce cresc?).

Fără o comunicare mai clară despre cum se formează tariful și ce anume îl împinge în sus (costuri de reparație, daunalitate, reasigurare), fiecare creștere devine o sursă de furie. Iar în anii de inflație, toleranța socială pentru scumpiri scade.

Ce urmează în 2026: scenarii, posibile corecții și deciziile la care vor fi împinși șoferii

Pe baza informațiilor din surse și a dinamicii cunoscute a pieței, se pot contura câteva scenarii plauzibile pentru 2026.

Scenariul 1: stabilizare după șoc – creșteri moderate, adaptare din mers

În acest scenariu, impozitele cresc conform noilor grile, fără alte surprize majore după ianuarie. Hibridele resimt șocul, dar piața se așază: o parte dintre proprietari acceptă costul, o parte vând, iar în câteva luni lucrurile „se liniștesc”.

Pe RCA, creșterea rămâne în plaja indicată de ASF la nivel de piață, dar cu diferențe între segmente. Nu apare o criză, ci o continuare a trendului. Pentru șoferi, asta înseamnă o adaptare bugetară: își recalculează costurile anuale și își ajustează deciziile de consum (de exemplu, folosesc mai mult transportul public în oraș).

Scenariul 2: presiune publică și corecții politice punctuale

Dacă majorările la hibride produc reacții puternice, pot apărea modificări: fie prin clarificări legislative, fie prin ajustări în modul de aplicare, fie prin decizii locale care încearcă să limiteze șocul. Nu este garantat, dar este un scenariu posibil în România, unde presiunea publică poate forța recalibrări.

În zona RCA, corecțiile sunt mai dificile, pentru că piața are reguli europene și mecanisme de risc. Totuși, pot apărea presiuni pentru mai multă transparență, controale sau măsuri de protecție pentru anumite categorii vulnerabile.

Scenariul 3: schimbare de comportament – mai puține mașini „în plus”, mai multă atenție la costul total

Un efect probabil al acestor schimbări este o reconsiderare a nevoii reale de mașină, mai ales în orașe. În gospodăriile cu două mașini, una poate deveni „nejustificată” dacă impozitul și asigurarea cresc semnificativ. În companii, flotele pot fi optimizate: mai puține vehicule, utilizare mai intensă, rutare mai eficientă.

În același timp, la cumpărare, se poate accentua un trend deja existent: oamenii se uită mai puțin la „cât costă mașina” și mai mult la „cât mă costă să o țin”. În acest context, scumpirea RCA în 2026 devine un factor de decizie aproape la fel de important ca prețul de achiziție.

Ce pot face, concret, șoferii și companiile

1. Verificarea grilei locale și a deciziilor consiliului local
   Diferențele de la o localitate la alta contează. Pentru proprietarii de hibride, e esențial să înțeleagă ce reduceri se mai aplică sau dacă au fost eliminate.
2. Recalcularea costului anual înainte de ianuarie–februarie
   Oamenii sunt prinși pe nepregătite pentru că impozitul vine la început de an. Un calcul simplu (impozit estimat + RCA la ultimul preț + un buffer) poate evita surprize.
3. Compararea ofertelor RCA și folosirea opțiunilor de plată
   Diferențele între asigurători pot fi relevante. Pentru unii, plata în rate sau alegerea unei perioade diferite poate ajuta cash-flow-ul.
4. Pentru flote: reevaluarea tipului de vehicul și a utilizării
   Dacă hibridele devin scumpe la impozit, poate fi nevoie de o analiză pe segmente: ce mașini sunt cu adevărat eficiente, unde are sens electrificarea, unde nu.

2026 începe cu o realitate dureroasă: costă mai mult să deții o mașină

România intră în 2026 cu o schimbare care, pentru șoferi, se simte direct în buzunar și, pentru economie, se vede în costuri operaționale. Impozitele auto se recalibrează, iar categoria hibridelor, până acum avantajată în multe orașe, devine un caz-școală despre cât de rapid se pot schimba regulile. În paralel, RCA continuă să urce într-un ritm care, chiar dacă pare moderat „în medie”, produce diferențe mari între segmente și între șoferi.

Într-un astfel de context, miza nu e doar fiscală. E una de predictibilitate și de încredere: oamenii vor să știe pe ce se bazează atunci când își aleg mașina și când își fac bugetul anual. Iar dacă regulile se schimbă rapid și fără o explicație ușor de urmărit, reacția publică devine inevitabilă.

Pentru 2026, concluzia pragmatică este că proprietatea auto trebuie bugetată mai atent ca până acum. Taxa pentru mașinile hibride devine tema care poate schimba decizii de cumpărare și vânzare, în timp ce RCA rămâne variabila care poate aduce surprize de la o reînnoire la alta. Într-o economie în care fiecare cost fix contează, mașina nu mai este doar un mijloc de transport — este un capitol de cheltuieli care începe să arate, tot mai mult, ca un test de rezistență financiară.