EkoNews
Acţionarii Lion Capital au respins propunerea Blue Capital privind alocarea sumei de 80,8 milioane lei ca dividende, echivalentul a jumătate din profitul net realizat de fosta SIF Banat-Crişana anul trecut, conform unui raport al emitentului publicat, ieri, pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
În schimb, a fost aprobată propunerea board-ului conform căreia întregul profit de 161,7 milioane lei să fie direcţionat către surse proprii de finanţare.
Blue Capital, ce deţine 8,5% din Lion Capital, şi-a justificat solicitarea de dividende prin politica de dividend a fostului SIF, conform căreia societatea urmăreşte menţinerea unui echilibru între remunerarea acţionarilor prin dividende şi necesitatea de finanţare a noilor investiţii din profitul reinvestit. Blue Capital a punctat că Lion nu distribuie dividende în mod constant, iar perspectivele investiţionale – pentru care nu ar distribui dividende – nu au fost fundamentate, certe sau predictibile. De asemenea, acţionarul a acuzat conducerea Lion de lipsă de transparenţă.
La rândul său, conducerea fostului SIF a susţinut că propunerea de a nu distribui dividende are la bază necesitatea menţinerii unei poziţii financiare solide, considerată crucială pentru societate în această perioadă marcată de tensiuni geopolitice şi comerciale internaţionale, precum şi de alegerile prezidenţiale din ţara noastră.
Repartizarea întregului profit al anului trecut la rezerve a fost aprobată cu 80,7% din voturile exprimate, cvorumul adunării fiind de 52,1%. La jumătatea anului trecut, Infinity Capital Investments, fosta SIF Oltenia, deţinea 20% din Lion Capital.
Acţionarii fondului de investiţii alternative au mai aprobat răscumpărarea a cel mult 1,1 milioane de acţiuni proprii, care să fie oferite membrilor conducerii societăţii pentru fidelizare.
Tot ieri, acţionarii Lion l-au ales pe Ion Stancu, profesor la Academia de Studii Economice, în funcţia de administrator, pe locul lăsat liber de Radu Străuţ.
Asociaţia Investitorilor la SIF-uri (AISIF), împreună cu alţi actori ai pieţei de capital, a acuzat în repetate rânduri conducerea Lion Capital că utilizează fondurile societăţii pentru a controla, prin intermediari, deciziile adunării generale a acţionarilor, exclusiv în interes propriu. De asemenea, conducerea societăţii a fost acuzată că, folosind fonduri interpuse, a depăşit pragul de deţinere de 5% din fosta SIF Oltenia, pe vremea când pragul era în vigoare, reuşind astfel să schimbe conducerea SIF-ului. Situaţia a fost reclamată de acţionari la Autoritatea de Supraveghere Financiară, care nu a luat nicio măsură, susţinând că nu există concertare între fonduri deoarece administratorii sunt independenţi de cei care-i finanţează.
Evaluarea bursieră curentă a Lion Capital se ridică la 1,3 miliarde lei, ceea ce, raportat la activul net aferent lunii martie, de aproape 4,6 miliarde lei, echivalează cu un discount de tranzacţionare de 72%.
Articol preluat de pe: Economie: Bursa Piata Capital