Afișarea adaosului comercial în magazine va duce de fapt la creșterea prețurilor, spun patronatele

Patronatele consideră că proiectul de ordin inițiat de ANPC care obligă comercianții să afișeze adaosul comercial pentru fiecare produs contravine legislației în vigoare și va duce la distorsionarea mediului concurențial, iar prețurile, în loc să scadă, vor crește, potrivit unui document transmis de Confederația patronală Concordia.

Documentul de poziție este semnat de organizațiile patronale AmCham, Romanian Business Leaders, CCIFER, AHK, Consiliul Investitorilor Străini, British-Romanian Chamber of Commerce, Netherlands – Romanian Chamber of Commerce, Camera de Comerț Italiană pentru România și Belgian Luxemburg Romanian Moldovan Chamber of Commerce.

„În raport cu argumentele de natură juridică expuse pe larg în cele ce urmează și implicațiile economice negative pe care le pot avea acest prevederi, asupra pieței și asupra consumatorilor, organizațiile semnatare ale prezentei își manifestă opoziția categorică față de Proiect, având în vedere că Măsura Preconizată este contrară legislației în vigoare, va conduce la distorsionarea mediului concurențial în lanțul de aprovizionare al produselor alimentare și nealimentare și la încălcarea drepturilor operatorilor economici ce își desfășoară activitatea pe teritoriul României”, precizează documentul.

Din perspectivă concurențială, un astfel de demers este contrar regulilor de concurență care limitează schimburile de informații sensibile din punct de vedere comercial între agenții economici care operează pe piață, spun patronatele.

Astfel, aplicarea ordinului va avea efecte negative precum:

  • Obligația de afișare a adaosului comercial ar putea reduce inițiativele concurențiale de scădere a prețurilor, întrucât operatorii economici vor putea anticipa și alinia strategiile concurenților, generând prețuri mai mari pentru consumatori;
  • Publicarea adaosului comercial ar permite concurenților să ajusteze prețurile, fără a fi nevoie de acorduri explicite, ceea ce poate duce la alinierea prețurilor, constituind astfel o încălcare gravă a normelor de concurență (efect anticoncurențial);
  • Crearea unor bariere pentru acei operatori economici care doresc să pătrundă pe piață prin folosirea unei strategii de preț atractiv pentru consumatori, întrucât operatorii economici existenți își vor putea ajusta rapid adaosul comercial în scopul neutralizării oricărui avantaj competitiv;
  • Descurajarea investițiilor realizate de către operatorii economici în scopul progresului tehnologic și diversificării ofertelor comerciale.

În plus, afișarea la raft a prețurilor de achiziție, de import sau al prețului primului distribuitor de pe lanț și a adaosului comercial va genera în mod evident confuzie la nivelul consumatorilor, cunoașterea acestor detalii comerciale neaducând în concret niciun avantaj real, documentat, pentru aceștia din urmă.

De asemenea, calitatea produselor oferite riscă să scadă, comercianții putând fi determinați să aleagă pentru portofoliul lor produse cu adaos mic, în defavoarea celor cu calitate ridicată.

Patronatele spun că autoritatea de concurență sancționează publicarea adaosurilor comerciale

„Consiliul Concurenței a subliniat în mod expres faptul că prețurile de achiziție și adaosurile comerciale reprezintă date cu un caracter sensibil, care nu trebuie divulgate de către operatorii
economici: „pentru minimizarea transparenței în piață, este important ca distribuitorii din lanț să nu transmită mai departe informații cu privire la propriile prețuri de achiziție sau propriile cote de adaos aplicate (procent sau valoare absolută)”.

Subliniem, de asemenea, faptul că autoritatea de concurență investighează și sancționează în mod constant comportamente de tipul schimburilor de informații cu privire la prețuri și/sau înțelegerilor cu privire la prețuri”, mai spun reprezentanții patronatelor.

ANPC vrea ca magazinele să afișeze adaosul comercial aplicat fiecărui produs

Direcția Generală Control și Supraveghere Piață din cadrul A.N.P.C., a publicat la mijlocul lunii martie un proiect de ordin privind informarea consumatorilor cu privire la adaosul comercial aplicat produselor comercializate raportat la prețul de bază al producătorului.

Potrivit proiectului, firmele vor fi obligate să informeze consumatorii, prin inscripționarea pe produs sau în imediata vecinătate unde acesta este expus a adaosului comercial aplicat produsului în raport cu prețul de bază al producătorului, în același câmp vizual în care este afișat prețul și utilizând aceleași caractere de font, culoare și mărime.

„În cazul comerțului on-line afișarea adaosului se va face „în același câmp vizual în care este expus prețul produsului, utilizând aceleași caractere de font, culoare, mărime și alte caracteristici ca cele utilizate la evidențierea prețului produsului”, arată documentul citat.

Sursa foto: Dreamstime

Articol preluat de pe: Hotnews Economie

EkoNews