Inspectorii antifraudă din cadrul Direcției generale antifraudă fiscală (DGAF) au verificat modul de înregistrare în evidența financiar-contabilă a veniturilor obținute în perioada august 2020 – iunie 2024 de o societate bucureșteană care activează în domeniul transportului alternativ de persoane, pe platformele de ride-sharing Uber, Bolt și Clever.
Obiectivul principal al controlului a fost verificarea corectitudinii înregistrării veniturilor și a respectării obligațiilor fiscale. În urma verificărilor, s-au constatat diferențe de impozit și contribuții (la asigurarea de sănătate, pensie, șomaj) în valoare totală de 5.064.057 lei, sume care nu au fost reținute și virate la buget.
„Atragem atenția asupra faptului că angajații nu beneficiază de protecția legală prevăzută de legislația muncii, ceea ce generează atât riscuri pentru sănătatea și siguranța acestora, cât și sancțiuni pentru angajatorul care nu respectă obligațiile legale de înregistrare a contractelor de muncă și contribuțiile aferente”, a transmis Antifrauda.
Având în vedere faptul că au fost încălcate prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal și Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, inspectorii ANAF-DGAF vor iniția demersurile pentru sesizarea organelor de urmărire penală, în vederea analizării aspectelor sesizate și luării măsurilor legale corespunzătoare.
Articol preluat de pe: Hotnews Economie