ASF reclamă „riscuri sistemice” dacă va tăia cu 30% salariile cum cere guvernul Bolojan / Șefii din ASF câștigă peste 10.000 de euro pe lună

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) se opune reducerii cu 30% a tuturor salariilor și tăierii numărului de posturi de specialitate și de suport, măsuri cerute de un proiect de lege inițiat de guvern, pe motiv că acestea ar putea induce „riscuri sistemice în îndeplinirea funcțiilor autorității”. Șefii din ASF au în prezent venituri lunare între 10.000 de euro și 12.000 de euro, în timp ce membrii neexecutivi au venituri lunare de circa 6.000 de euro.

  • Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) nu este finanțată de la bugetul de stat, dar își ia banii din comisioanele și taxele percepute companiilor active pe piețele de capital, asigurări și pensii private. Aceste taxe se regăsesc indirect în prețurile pe care consumatorii le plătesc la asigurările RCA, locuințe ori la pensiile private.

Autoritatea susține că măsurile de restructurare cerute de proiectul de lege „sunt impuse în contextul efortului Guvernului de reducere a deficitului bugetar, fără însă ca acestea să aibă ca rezultat îmbunătățirea indicatorilor macro-economici, întrucât ASF nu utilizează resurse financiare de la bugetul de stat”.

ASF susține că măsurile de restructurare „au potențialul de a induce riscuri sistemice în îndeplinirea funcțiilor fundamentale ale Autorității, respectiv reglementare, autorizare, supraveghere și control asupra pieței financiare non-bancare din România și alinierii acesteia la standardele europene în domeniu”.

În prezent, piețele financiare non-bancare (asigurări, piață de capital, pensii private), atât la nivel european, cât și în România, funcționează într-un context de o complexitate și interdependență fără precedent, ceea ce impune o supraveghere integrată.

„În plus, cadrul normativ european s-a extins substanțial și continuu, inclusiv în domenii precum reziliența operațională digitală, sustenabilitate, inteligență artificială și active digitale (regulamentele europene MiCA – primul cadru legislativ european dedicat reglementării criptomonedelor, DORA – care vizează întărirea rezilienței operaționale digitale a entităților financiare sau AI Act – prima lege care reglementează utilizarea responsabilă a inteligenței artificiale). Acest lucru obligă autoritățile naționale de supraveghere să își suplimenteze resursele și expertiza necesare pentru a implementa noile reguli și pentru a monitoriza corespunzător conformarea cu acestea”, spune ASF.

ASF: Reducerea salariilor va afecta în special corpul de specialiști

Într-un astfel de context, imperativul strict cantitativ de reducere a resurselor umane din ASF va afecta, în mod inevitabil și imediat, capacitatea autorității de a asigura stabilitatea sistemului financiar non-bancar, în condițiile în care majoritatea covârșitoare a profilurilor de expertiză din ASF sunt în specialitatea domeniului gestionat și nu de tip suport, în accepțiunea lui clasică, arată autoritatea.

„Mai mult, reducerile salariale substanțiale preconizate ar afecta cu precădere corpul de specialiști, adică exact acea categorie profesională care a acumulat de-a lungul anilor o expertiză indispensabilă pentru a gestiona piețe financiare de o complexitate aparte. Această expertiză, rezultat al unei formări îndelungate, constituie baza instituției în îndeplinirea atribuțiilor sale în raport cu piața financiară non-bancară.

Prin urmare, aceste măsuri administrative de restructurare, propuse în proiectul legii, vor conduce la deteriorarea funcționării structurilor interne esențiale, punând în pericol îndeplinirea mandatului legal și a obligațiilor asumate în temeiul legislației Uniunii Europene, inclusiv a celor privind protecția investitorilor și combaterea și prevenirea spălării banilor”, precizează ASF.

Ce tăieri de salarii și personal susține ASF că a făcut în 2024

Autoritatea mai spune că aceste preocupări au fost exprimate și de către autoritățile din cadrul Sistemului European de Supraveghere Financiară, într-o poziție comună adresată Ministerului de Finanțe din România, în luna iulie 2025, ca reacție la inițiativa Guvernului României de restructurare a ASF.

„Prin intervenția lor, autoritățile europene au insistat pe importanța asigurării independenței ASF și a resurselor financiare aliniate nevoilor operaționale și cirmcumstanțelor pieței, aspecte ce fac obiectul evaluării constante a acestor instituții europene.

ASF mai precizează că a trecut și anul trecut printr-un proces de restructurare.

„Această inițiativă s-a reflectat deja în reducerea numărului total de posturi la 493 (față de 535 în 2023), nivel comparabil cu cel din urmă cu un deceniu, precum și în diminuarea veniturilor individuale ale personalului autorității cu aproximativ 20% în anul 2024”, se mai arată în comunicatul ASF.

Ce salarii sunt în ASF: Președintele ia peste 12.000 euro pe lună

ASF are circa 500 de angajați, o grămadă de șefi și consilieri ai șefilor pentru care plătește, pe lună, peste 2,4 milioane de euro, potrivit celor mai recente date cu veniturile salariale din această instituție, obținute de Spotmedia.

ASF este condusă de un Consiliu alcătuit din 9 membri: un președinte, un prim-vicepreședinte, 3 vicepreședinți și 4 membri neexecutivi.

În 2024 – când toate aceste 9 posturi erau ocupate – cheltuiala netă cu indemnizațiile celor 9 ajungea la 400.000 lei lunar (puțin peste 81.000 de euro, la cursul de 4,9 lei/euro – n.red.), a transmis ASF, la solicitarea spotmedia.ro.

În acest an, cu două poziții vacante dintre cele 9 din Consiliu, cheltuiala netă lunară cu indemnizațiile de conducere este de 317.000 lei (adică aproximativ 63.000 euro, la un curs mediu de 5 lei/euro – n.red.).

Cel mai mare venit îl are președintele. Acesta ia, lunar, o indemnizație netă de 61.089 de lei, adică peste 12 mii de euro net pe lună.

De la sfârșitul lui 2023, postul de președinte al ASF ocupat de Alexandru Petrescu, fost ministru PSD în Cabinetele Dăncilă și Grindeanu.

Prim vicepreședintele ia, lunar, indemnizație netă de 58.142 de lei. Postul de prim-vicepreședinte al ASF este ocupat, în prezent, de Gabriel – Ion Avramescu, fost director la Finanțe în Galați și fost prefect de Galați.

Iar fiecare dintre cei 3 vicepreședinți încasează, lunar, o indemnizație netă de 53.440 de lei. La acest moment sunt ocupate doar 2 din cele 3 posturi de vicepreședinți, de către Sorin Mititelu (responsabil pe sectorul asigurărilor) și Dan Armeanu (responsabil în sectorul pensiilor private).

Și cei 4 membri neexecutivi ai Consiliului au indemnizații consistente. Veniturile acestora sunt de circa 30.000 de lei pe lună, echivalentul a circa 6.000 de euro.

Ce bani iau consilierii șefilor

Președintele și vicepreședinții ASF au dreptul la propriile cabinete cu consilieri. Președintele ASF are 5 consilieri. Prim-vicepreședintele are 2 consilieri.

Iar dintre vicepreședinții ASF, 2 au câte 2 consilieri, iar unul are 3 consilieri (dar acest post de vicepreședinte e vacant).

Pentru plata consilierilor, ASF cheltuiește circa 214.000 de lei net (circa 42.000 de euro), conform datelor transmise Spotmedia.

Anul trecut cheltuiala medie netă cu salariații (care conține salariu de bază, contribuții și bonificații) a fost de 13.562 de lei (2.650 euro), în scădere față de 15.169 de lei (2.974) în 2023 când la conducerea ASF a fost Nicu Marcu.

Cheltuielile totale cu plata angajaților au depășit 142,1 milioane de lei în 2024 (în scădere cu 11,8% față de anul 2023), echivalentul a peste 28,4 milioane de euro/an și circa 2,4 milioane de euro pe lună.

Articol preluat de pe: Hotnews Economie

EkoNews