Burduja spune că facturile românilor la electricitate ar fi crescut cu 60-100% dacă s-a fi liberalizat piața în aprilie, dar nu știe ce se va întâmpla din iulie

Facturile la electricitate pentru aproape toți consumatorii din România ar fi crescut cu 60-100% dacă piața s-ar fi liberalizat la 1 aprilie, așa cum prevede actuala schemă de plafonare-compensare, spune ministrul de resort, Sebastian Burduja. În contextul în care ministerul a propus prelungirea plafonării până la 1 iulie, el a fost întrebat cum vor arăta la vară facturile oamenilor. „E greu să avem un glob de cristal”, a răspuns oficialul.

„Dacă am fi liberalizat piața acum, ar fi fost creșteri de 60-100% pentru 95% din consumatori, doar la 5% dintre ei ar fi fost prețuri comparabile sau mai mici”, a spus ministrul, în conferința ZF Power Summit.

Așa a motivat el propunerea Ministerului Energiei de a prelungi cu trei luni, până la 1 iulie, schema de plafonare-compensare pentru electricitate. Reamintim că în luna mai vor avea loc alegeri prezidențiale în România.

În ceea ce privește piața gazelor, ministerul a propus prelungirea cu 12 luni a schemei de plafonare, până la 1 aprilie 2026, astfel încât să nu crească prețul gazelor stocate pentru iarnă.

Burduja spune că se pot lua măsuri până în vară astfel încât prețul în piață să scadă

Întrebat dacă ministerul a calculat se va întâmpla cu facturile oamenilor după 1 iulie, Burduja a răspuns: „E greu să avem un glob de cristal, lucrurile sunt în dinamică. Ce s-ar întâmpla dacă s-ar opri războiul din Ucraina în perioada imediat următoare, dacă s-ar relua tranzitul de gaz rusesc sau dacă s-ar întâmpla alte evenimente”.

El a mai spus că există în plan măsuri pentru piața internă, astfel încât peste trei luni să existe mai multă lichiditate în piață:

„Principalele măsuri pe care vrem să le luăm vizează creșterea lichidității pe piața energiei, încurajarea acordurilor care nu sunt doar pe PZU (piața bursieră spot – n.r.), dar și încurajarea activității de trading corect de care ai nevoie. Impunând o taxare excesivă e posibil să fi descurajat marii traderi europeni are au resurse și își pot asuma riscul să cumpere o energie mai scumpă care peste un timp devine mai ieftină, dar astfel de măsuri creează lichiditate în piață”.

În ceea ce privește consumatorii vulnerabili, aceștia vor fi protejați printr-un sistem de carduri sau vouchere, a mai spus ministrul.

Sursa foto: Dreamstime

Articol preluat de pe: Hotnews Economie

EkoNews