BURSELE LUMII Investitorii, atenti la reuniunea Fed de la Jackson Hole

EkoNews

Bursele europene au urmat un curs mixt ieri, investitorii aşteptând actualizări de la reuniunea Rezervei Federale (Fed) de la Jackson Hole pentru indicii legate de traiectoria politicii monetare.

Euronext Paris

– Acţiunile companiei franceze de cosmetice L’Oreal SA au coborât cu 1,4%, la 400,90 euro la ora locală 15.15, deşi firma de consultanţă Kearney estimează că piaţa indiană de produse de frumuseţe din categoria premium ar urma să crească de la 800 de milioane de dolari în 2023, până la patru miliarde dolari în 2035, impulsionată de cumpărătorii tineri cu competenţe de social media şi îmbunătăţirea veniturilor disponibile.

– Indicele CAC 40 a scăzut cu 0,7%, la 7.917,68 puncte la ora 15.17.

London Stock Exchange

– Titlurile WH Smith Plc au coborât cu 42,3%, la 640,44 euro la ora 14.33. Retailerul britanic de turism şi-a redus perspectivele de profit pe întregul an pentru divizia sa din America de Nord, în urma unei erori contabile.

– Indicele FTSE 100 a scăzut cu 0,05%, la 9.283,35 puncte la ora 14.35.

Euronext Amsterdam

– Titlurile Aegon NV au urcat cu 7,3%, la 6,91 euro la ora 15.21. Asigurătorul olandez şi-a dublat programul de răscumpărare de acţiuni la 400 de milioane de euro (466,32 milioane de dolari) şi a anunţat că ia în calcul posibilitatea mutării sediului său în SUA.

– Indicele AEX a scăzut cu 0,2%, la 906,65 puncte la ora 15.22.

New York Stock Exchange

Pieţele americane au scăzut ieri dimineaţă, investitorii analizând raportările companiilor.

– Acţiunile Walmart Inc. s-au depreciat cu 5,4%, la 97,02 dolari la ora locală 09.45. Cea mai mare companie din domeniul comerţului cu amănuntul la nivel mondial a raportat profituri sub aşteptări.

– Titlurile Citigroup Inc. s-au depreciat cu 1,7%, la 91,58 dolari la ora 09.51, cele ale Bank of America Corp. – cu 0,6%, la 48,05 dolari. Preşedintele american Donald Trump a cerut miercuri demisia guvernatoarei Rezervei Federale Lisa Cook, după ce un aliat politic al său a acuzat-o de nereguli legate de credite ipotecare în Michigan şi Georgia.

– Acţiunile Boeing Co. au urcat cu 0,5%, la 226,62 dolari la ora 09.52. Constructorul aeronautic lucrează la finalizarea unui acord cu China privind vânzarea a până la 500 de avioane, spun surse citate de Bloomberg.

– Indicele Dow Jones Industrial Average a scăzut cu 0,6%, la 44.689,95 puncte la ora 09.53, S&P 500 – cu 0,4%, la 6.371,05 puncte.

Nasdaq

– Titlurile Nordson Corp. s-au apreciat cu 6,9%, la 228,30 dolari la ora 09.54. Producătorul de adezivi a raportat rezultate financiare peste aşteptări.

– Acţiunile Cracker Barrel Old Country Store Inc. au scăzut cu 9,1%, la 53,67 dolari la ora 09.55. Lanţul de restaurante şi magazine de cadouri a dezvăluit un logo actualizat la începutul acestei săptămâni, stârnind unele critici pe reţelele de socializare.

– Indicele Nasdaq Composite a scăzut cu 0,5%, la 21.067,48 puncte la ora 09.57.

Tokyo Stock Exchange

Bursele din Asia au fluctuat ieri, atenţia regiunii fiind îndreptată spre reuniunea Fed de la Jackson Hole.

– În acest context, acţiunile grupului bancar nipon Mitsubishi UFJ Financial Group Inc. au coborât cu 0,3%, la 2.254 yeni, cele ale Sumitomo Mitsui Financial Group Inc. – cu 0,5%, la 4.083 yeni.

– Indicele Nikkei 225 a scăzut cu 0,7%, la 42.610,17 puncte.

Sydney Stock Exchange

– Acţiunile James Hardie Industries Plc. au pierdut 9,4%, ajungând la 28,98 dolari australieni. Compania de materiale de construcţii a lansat, miercuri, o perspectivă sumbră pentru anul fiscal 2026 şi a prognozat câştiguri sub aşteptări.

– Titlurile Whitehaven Coal Ltd. au urcat cu 3,1%, la 6,63 dolari australieni. Profitul anual al companiei de minerit a scăzut cu mai mult de 50%.

– Acţiunile companiei petroliere Woodside Energy Group Ltd. au urcat cu 1,3%, la 26,51 dolari australieni, cele ale Santos Ltd., cu 1,9%, la 7,70 dolari australieni, odată cu avansul cotaţiilor ţiţeiului.

– Titlurile Qantas Airways Ltd. au câştigat 0,4%, ajungând la 11,54 dolari australieni. Un tribunal din Australia a decis, săptămâna aceasta, că transportatorul aerian trebuie să plătească o amendă record în valoare de 90 de milioane de dolari australieni (58 de milioane de dolari SUA), pentru concedierea în mod ilegal a aproximativ 1.800 de angajaţi la sol în timpul pandemiei de Covid-19.

– Indicele S&P/ASX 200 a urcat cu 1,1%, la 9.019,10 puncte.

Articol preluat de pe: Economie: Bursa Piata Capital

EkoNews