EkoNews
Bursele europene au crescut ieri, investitorii urmărind în continuare raportările companiilor.
• Deutsche Börse
– Titlurile Traton SE, subsidiară a grupului Volkswagen AG, au urcat cu 6,7%, la 29,84 euro la ora locală 16.41, după ce aceasta a raportat comenzi solide pentru primul trimestru din 2025.
– Acţiunile Volkswagen AG au câştigat 1,2%, ajungând la 101,50 euro la ora 16.43.
– Indicele DAX a crescut cu 0,6%, la 22.365,28 puncte la ora 16.45.
• Euronext Paris
– Acţiunile producătorului francez de băuturi spirtoase Pernod Ricard SA s-au depreciat cu 1,2%, la 94,66 euro la ora 16.49, cele ale Remy Cointreau SA au urcat cu 0,5%, la 46,48 euro. Uniunea Europeană a exportat băuturi alcoolice în valoare de 29,8 miliarde de euro în anul 2024, o creştere de 10,9% comparativ cu situaţia din 2019, când exporturile de băuturi alcoolice s-au cifrat la 26,9 miliarde de euro, arată datele publicate ieri de Eurostat.
– Titlurile Airbus SE au consemnat un avans de 3,7%, la 145,74 euro la ora 16.50. Compania europeană din domeniul aerospaţial a anunţat finalizarea achiziţiei unor active de la furnizorul american Spirit AeroSystems.
– Indicele CAC 40 a crescut cu 0,7%, la 7.585,29 puncte la ora 16.52.
• Borsa Italiana
– Acţiunile băncii italiene Mediobanca SpA au coborât cu 0,5%, la 17,50 eruo la ora 17.08, cele ale Banca Generali SpA au urcat cu 5,9%, la 51,65 euro. Mediobanca a lansat, ieri, o ofertă pentru preluarea Banca Generali, bancă privată controlată de Assicurazioni Generali, pentru 6,3 miliarde de euro, conform Reuters.
– Indicele FTSE MIB a crescut cu 0,4%, la 37.487,15 puncte la ora 16.54.
• New York Stock Exchange
Pieţele americane au fluctuat ieri dimineaţă, investitorii urmărind raportările companiilor.
– Acţiunile Boeing Co. au urcat cu 2,2%, la 181,79 dolari la ora locală 11.13, după ce Bernstein şi-a modificat în sens pozitiv racomandarea pentru titlurile constructorului de avioane la “outperform”, de la”market perform”.
– Indicele Dow Jones Industrial Average a crescut cu 0,2%, la 40.207,54 puncte la ora 11.15, S&P 500 a scăzut cu 0,2%, la 5.513,4 puncte.
• Nasdaq
– Titlurile retailerului online Amazon.com Inc. s-au depreciat cu 0,7%, la 187,66 dolari la ora 11.17, cele ale Nvidia Corp., companie de procesoare grafice, cu 3,5% la 107,17 dolari. Oficialii celor doi giganţi au declarat, în faţa unui grup de directori din industria petrolieră şi a gazelor naturale, că iau în considerare toate opţiunile pentru a alimenta cu energie centrele de date pentru inteligenţa artificială, inclusiv utilizarea combustibililor fosili precum gazele naturale, potrivit CNBC.
– Acţiunile Apple Inc. au coborât cu 0,2%, la 208,90 dolari la ora 11.18. Apple intenţionează ca, până la finalul anului viitor, să importe cea mai mare parte a iPhone-urilor pe care le vinde în SUA din India, accelerând reducerea dependenţei de China, spun surse citate de Bloomberg.
– Indicele Nasdaq Composite a scăzut cu 0,7%, la 17.255,30 puncte la ora 11.19.
• Tokyo Stock Exchange
Bursele din Asia au urmat un curs pozitiv ieri, chiar dacă persistă incertitudinile legate de tarifele vamale ale SUA.
– Titlurile Toyota Motor Corp. au urcat cu 3,6%, la 2.786 yeni. Compania auto niponă a anunţat că explorează posibilitatea de a investi într-o eventuală preluare a furnizorului său de componente, Toyota Industries, o tranzacţie care ar putea ajunge la 42 de miliarde de dolari, conform presei internaţionale.
– Acţiunile Nissan Motor Co. au urcat cu 2,3%, la 343 yeni. Nissan vrea să oprească producţia de vehicule la fabrica sa din Wuhan, China, până la 31 martie 2026, spun surse citate de Reuters.
– Indicele Nikkei 225 a crescut cu 0,4%, la 35.839,99 puncte.
• Sydney Stock Exchange
– Titlurile companiei miniere BHP Billiton Ltd. au înregistrat un minus de 1,1%, la 37,66 dolari australieni, cele Fortescue Ltd. – de 0,3%, la 15,47 dolari australieni, pe fondul declinului cotaţiilor minereului de fier.
– Acţiunile Lynas Rare Earths Ltd., companie de exploatare a pământurilor rare, s-au apreciat cu 3,3%, la 8,56 dolari australieni, cele ale Delta Lithium Ltd., cu 2,9%, la 0,18 dolari australieni, după apariţia unei informaţii privind o finanţare semnificativă dintr-un potenţial pachet de Apărare american, de 150 de miliarde de dolari.
– Indicele S&P/ASX 200 a crescut cu 0,4%, la 7.997,10 puncte.
Articol preluat de pe: Economie: Bursa Piata Capital