BVB Aprecieri pe linie pentru indici

EkoNews

Indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au avut creşteri pe linie, în sesiunea de tranzacţionare de ieri, în ton cu aprecierile pieţelor europene. Indicele BET, ce reflectă dinamica celor mai lichide douăzeci de titluri ale pieţei noastre, a avut un avans de 0,4%, la 18.754 puncte, în vreme ce indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii în acţiuni, s-a apreciat cu 0,66%, până la 3.556 de puncte.

Valoarea tranzacţiilor s-a ridicat la 48,4 milioane lei, sub cea din şedinţa anterioară, de 52 milioane lei şi cu mult mai mică decât media zilnică a anului, de 164 milioane lei, ce reflectă totuşi şi ofertele de titluri de stat Fidelis, care ridică masiv suma.

Brokerii de la Prime Transaction au scris, în raportul lor zilnic: ”Şedinţa de tranzacţionare de astăzi (n.r. ieri) s-a dovedit favorabilă pentru toţi indicii locali, creşterile situându-se în intervalul +0,07% pentru BET-NG şi +0,8% în cazul BET-FI (…) În cadrul indicelui BET, cele mai notabile evoluţii au fost înregistrate de Teraplast Bistriţa (TRP), +6,29%, Fondul Proprietatea (FP), +1,17% şi Antibiotice Iaşi(ATB), +1,28%”.

În piaţa “regular”, topul valorii transferurilor a fost condus de acţiunile Banca Transilvania (TLV), ce au cumulat un rulaj de nouă milioane lei, titlurile instituţiei de credit încheind ziua în creştere cu 1,05%, la preţul de 30,72 lei.

Pe poziţia a doua în topul rulajului s-au situat acţiunile Transelectrica (TEL), ce au urcat cu 0,64%, la preţul de 62,6 lei, în condiţiile unor schimburi de 8,9 milioane lei.

Acţiunile OMV Petrom (SNP) s-au depreciat cu 0,51%, până la preţul de 0,775 lei, pe fondul unei valori a tranzacţiilor de 2,9 milioane lei.

Pe poziţia a patra a clasamentului lichidităţii s-au situat titlurile Fondul Proprietatea (FP), ce au cumulat un rulaj de două milioane lei, acţiunile FP încheind ziua în creştere cu 2,63%, la preţul unitar de 0,371 lei.

În piaţa ”deals” nu a fost înregistrată nicio tranzacţie.

Indicele BET-XT, al celor mai lichide treizeci de acţiuni ale pieţei noastre, a avut un avans de 0,39%, până la 1.597 de puncte, în vreme ce indicele BETAeRO, al companiilor considerate relevante pentru Sistemul Multilateral de Tranzacţionare, s-a apreciat cu 0,79%, până la 863 de puncte.

Topul celor mai mari creşteri

1.”Alro Slatina” (ALR): +10,56%

2. ”SIF Hoteluri” (CAOR): +9,47%

3. ”Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră” (EFO): +6,70%

4. ”TeraPlast” (TRP): +6,29%

5. ”Altur” (ALT): +3,65%

Topul celor mai mari scăderi

1. ”Carbochim” (CBC): -4,76%

2. ”Prefab” (PREH): -3,45%

3. ”Bittent Systems” (BNET): -2,15%

4. ”BRK Financial Group” (BRK): -1,28%

5. ”Arobs Transilvania Software” (AROBS): -0,83%

Articol preluat de pe: Economie: Bursa Piata Capital

EkoNews