EkoNews
Indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au avut preponderent creşteri, în prima sesiune de tranzacţionare a săptămânii, în contrast cu deprecierile pieţelor europene. Indicele BET, al celor mai lichide douăzeci de titluri ale pieţei noastre, s-a apreciat cu 0,57%, la 18.736 de puncte, în vreme ce indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii în acţiuni, a urcat cu 0,46%, până la 3.528 de puncte.
Valoarea tranzacţiilor s-a ridicat la 81,6 milioane lei, peste cea din sesiunea anterioară, de 61,5 milioane lei, dar cu mult sub media zilnică a anului, de 170 milioane lei, ce conţine totuşi ofertele de titluri de stat Fidelis care ridică masiv suma.
În piaţa “regular”, topul valorii transferurilor a fost condus de acţiunile Banca Transilvania (TLV), ce au cumulat un rulaj de 27,6 milioane lei, titlurile instituţiei de credit încheind ziua în creştere cu 0,65%, la preţul de 30,96 lei.
Pe poziţia a doua în topul rulajului s-au situat acţiunile Romgaz (SNG), ce au urcat cu 0,72%, la preţul de 7,01 lei, în condiţiile unor schimburi de 17,9 milioane lei.
Acţiunile OMV Petrom (SNP) s-au depreciat cu 0,26%, la preţul de 0,753 lei, pe fondul unei valori a tranzacţiilor de 6,5 milioane lei.
Pe poziţia a patra a clasamentului lichidităţii s-au situat titlurile Hidroelectrica (H2O), ce au cumulat un rulaj de patru milioane lei, acţiunile H2O încheind ziua în creştere cu 0,66%, la preţul unitar de 122,4 lei.
În piaţa ”deals” nu a avut loc nicio tranzacţie.
Indicele BET-FI, al fostelor SIF-uri plus Fondul Proprietatea, a avut un recul de 0,75%, la 60.830 de puncte, în vreme ce indicele BET-NG, al companiilor energetice şi de utilităţi, s-a apreciat cu 0,43%, până la 1.348 de puncte. Indicele BETAeRO, al companiilor considerate relevante pentru Sistemul Multilateral de Tranzacţionare, a avut un declin de 0,28%, până la 862 de puncte.
• Topul celor mai mari creşteri
1.”Prebet” (PREB): +7,37%
2. ”Transelectrica” (TEL): +3,64%
3. ”Vrancart” (VNC): +3,59%
4. ”Artego” (ARTE): +3,31%
5. ”Romcab” (MCAB): +3,03%
• Topul celor mai mari scăderi
1. ”Mecanica Ceahlău” (MECF): -7,34%
2. ”UAMT” (UAM): -6,73%
3. ”Ropharma” (RPH): -4,65%
4. ”Green Tech International” (GREEN): -3,70%
5. ”Impact Developer & Contractor” (IMP): -3,29%
Articol preluat de pe: Economie: Bursa Piata Capital