Companiile din China se plâng că „mor încet” din cauza noilor taxe vamale americane: „Ne au la mâna lor”

Jacky Ren, care deține o fabrică de aparate de bucătărie în China, spune că exportatorii din industria sa vând acum în pierdere pentru a-și păstra clienții din SUA, având puțin spațiu de manevră pentru a refuza cererile de reducere a prețurilor la produsele vizate de taxe vamale mai mari, relatează Reuters.

Dacă un exportator nu acceptă astfel de comenzi, spune Ren, „mori imediat”. „Așa că oamenii cred că e mai bine să mori încet”, explică el.

Oficiali americani și chinezi au convenit marți asupra unor modalități de restabilire a unui armistițiu comercial și de reducere a restricțiilor impuse exporturilor de ambele părți, inclusiv asupra pământurilor rare, unde China deține aproape un monopol în producție și un avantaj major în negocieri.

Între timp însă, durerea provocată de taxele vamale americane se adâncește în China, mai ales în rândul exportatorilor mici, precum compania lui Ren – Gstar Electronics Appliance Co., care nu și-a mutat o parte din producție în afara țării după ce președintele american Donald Trump a impus taxe vamale în primul său mandat.

Presiunea tot mai mare asupra companiilor de a vinde în pierdere sau de a reduce salariile și locurile de muncă pentru a supraviețui oferă Washingtonului un punct vulnerabil pe care îl poate exploata în negocierile cu Beijingul în următoarele săptămâni și luni, în încercarea de a reechilibra relațiile comerciale dintre cele două țări.

„Dacă asta durează mai mult de trei sau patru luni, cred că multe dintre aceste întreprinderi mici și mijlocii nu vor putea rezista”, a declarat pentru Reuters Zhiwu Chen, profesor titular de finanțe la Universitatea din Hong Kong.

„Aceasta este cu siguranță o monedă de schimb pentru Statele Unite”, subliniază el.

Noi negocieri comerciale între SUA și China

Negocierile din această săptămână de la Londra sunt așteptate să readucă cele două părți în punctul în care s-au aflat după discuția inițială de la Geneva, luna trecută, când s-a convenit reducerea taxelor vamale de la niveluri de trei cifre la unele care sunt în continuare dăunătoare pentru ambele țări, dar care permit măcar reluarea fluxurilor comerciale.

Taxele vamale impuse de SUA asupra bunurilor chinezești sunt în continuare cu 30 de puncte procentuale mai mari decât anul trecut.

În aprilie, când taxele erau la cel mai ridicat nivel, numărul companiilor industriale chineze care operau în pierdere a crescut cu 3,6% față de anul precedent, ajungând la 164.467 – adică 32% din total, potrivit datelor oficiale.

Gradul de utilizare a capacității industriale a scăzut la 74,1% în primul trimestru al acestui an – momentul în care Washingtonul a început să crească taxele vamale – de la 76,2% în ultimul trimestru din 2024, conform datelor guvernamentale chineze. Nivelul rămâne aproape de minimele istorice.

Și, deși rata generală de creștere a exporturilor Chinei de 4,8% în luna mai ar putea fi interpretată ca un semn de reziliență – în condițiile în care exporturile către SUA au scăzut cu peste 30% – competiția acerbă dintre producătorii chinezi pentru o felie din cererea externă slabă este evidentă în prețurile în scădere.

„Oamenii uită, dar nivelul actual al taxelor vamale este deja foarte dureros”, afirmă Alicia Garcia-Herrero, economist-șef pentru Asia-Pacific la Natixis.

„Este un punct slab” pentru Beijing, afirmă ea, avertizând însă că „nu este un atu major” pentru Washington, care se confruntă cu propriile îngrijorări privind inflația ridicată și lipsa de produse.

Economista amintește de asemenea că Beijingul era încrezător că poate suporta mai multă durere decât rivalul său american.

Containere de marfă în portul Shanghai din China, fotografiate în data de 9 iunie, FOTO: IMAGO / Imago Stock and People / Profimedia

Primele semnale de alarmă în China

Înaintea întâlnirii din Elveția, Beijingul devenise tot mai alarmat de semnalele interne potrivit cărora firmele chineze se chinuiau să evite falimentul, inclusiv în industrii cu consum mare de forță de muncă, precum cea a mobilei și a jucăriilor, a relatat Reuters luna trecută.

Reducerea ulterioară a taxelor vamale ar fi putut salva China de un scenariu de coșmar cu concedieri în masă, dar analiștii spun că milioane de locuri de muncă rămân în pericol.

Candice Li, director de marketing la un producător de dispozitive medicale din sudul Chinei, spune că angajatorul ei nu a plătit salariile în ultimele două luni din cauza problemelor de lichiditate generate de noile cerințe ale clienților americani, care doresc să se protejeze de incertitudinea cauzată de războiul comercial.

Li spune că clienții americani nu mai oferă avansuri pentru comenzi și cer plata la 120-180 de zile după livrare. Și cum alte firme chineze acceptă astfel de condiții, angajatorul ei nu se poate opune.

„Ne au la mâna lor”, afirmă Li. „Pare calm la suprafață, dar e foarte greu să mai faci afaceri acum”, subliniază ea.

„Compania nici măcar nu reușește să plătească salariile”, mai spune aceasta, menționând că un sfert din angajați au plecat din acest motiv. „Este foarte greu să menții firma în viață”.

Care sunt cele mai afectate companii din China

Desigur, nu toate firmele chineze se află sub o asemenea presiune. Pe termen scurt, nici Statele Unite, nici alte țări nu pot reduce semnificativ dependența de lanțurile de aprovizionare ale unei economii care produce aproximativ o treime din bunurile lumii.

Durerea este resimțită în principal de firmele mici, din sectoare care nu produc bunuri esențiale sau din domenii unde China poate fi ușor înlocuită de alți producători, de exemplu în electrocasnice și electronice de consum de nivel mediu sau scăzut.

La nivelul întregii economii, profiturile industriale din China au crescut totuși cu 1,4% față de anul trecut, în perioada ianuarie-aprilie, potrivit statisticilor oficiale care reflectă datele firmelor cu venituri anuale de cel puțin 20 de milioane de yuani (2,78 milioane de dolari).

Shuang Ding, economist-șef pentru China și Asia de Nord la Standard Chartered, afirmă că reziliența aparentă a Chinei a fost susținută de importatorii americani care și-au făcut stocuri în avans, anticipând taxele vamale mai mari, în timp ce Beijingul a majorat cheltuielile publice și a redus dobânzile.

Însă analiștii avertizează că, pe măsură ce acești factori atenuanți se vor estompa în lunile următoare, atmosfera de la Beijing ar putea deveni tot mai tensionată.

„Ei încă se bazează pe sectoarele manufacturiere de nivel scăzut, în special cele orientate spre export, pentru a susține economia la scară largă”, afirmă He-Ling Shi, profesor de economie la Universitatea Monash din Melbourne.

„Guvernul american trebuie să reacționeze la presiunea venită din industrie. Guvernul central chinez… nu e obligat să reacționeze imediat, dar pe termen lung, este într-adevăr o problemă importantă”, consideră el.

Articol preluat de pe: Hotnews Economie

EkoNews