Hamsiile au stat la baza prosperității economice pentru Peru la mijlocul secolului al XIX-lea. Și nu pentru că țara exporta hamsii. La acea vreme, boom-ul economic al statului peruan se baza pe exportul de guano de păsări marine, care era un îngrășământ foarte prețuit, bogat în nitrați și fosfor. Mai mult, putea fi folosit și pentru fabricarea prafului de pușcă, deoarece conținea salit, un ingredient cheie. Nuca de cocos oferea celălalt ingredient cheie pentru praful de pușcă – glicerina.
Guano-ul păsărilor peruviane consta din excrementele de păsări (cormoranii, de pildă) care trăiau pe insulele de lângă coasta Pacificului. Mâncarea principală a acestor păsări erau hamsiile, care migrau de-a lungul coastei de vest a Americii de Sud, lăsându-se purtate de curentul Humboldt bogat în nutrienți, care merge din sudul Chile până în nordul Peru, după cum scrie profesorul de economie Ha-Joon Chang în cartea sa „Edible Economics”
Guano a devenit atât de important pentru Peru încât istoricii economici vorbesc despre „Era Guano” (1840-1880)
Peru nu a fost singura țară pentru care guano era foarte important. În 1856, Congresul SUA a adoptat Legea insulelor Guano, care permitea cetățenilor americani să intre în posesia insulelor care conțin zăcăminte de guano oriunde în lume, cu condiția ca insulele să nu fie ocupate sau în jurisdicția altor guverne. Actul a permis SUA să justifice ocuparea a peste o sută de insule din Pacific și Caraibe, contracarând monopolul britanic al comerțului cu guano peruvian. Marea Britanie, Franța și alte țări au ocupat și ele insule bogate în zăcăminte de guano.
Boom-ul guanoului peruan nu a durat mult. La treizeci de ani după boom, exportul de guano peruan a început să scadă, datorită supraexploatării.
Impactul a fost pentru o vreme înlocuit de descoperirea în anii 1870 a zăcămintelor de salpetru (nitrat de sodiu), un mineral bogat în nitrați care putea fi folosit și pentru obținerea de îngrășământ și praf de pușcă, precum și conservant pentru carne. Dar prosperitatea Peru-ului s-a încheiat cu Războiul Pacificului (1879–84), cunoscut și sub numele de Războiul Salpetrului, în urma căruia Chile a ocupat toată zona de coastă a Boliviei (făcând astfel țara fără ieșire la mare) și aproximativ jumătate din zona de coastă de sud a Peruului. Aceste zone aveau depozite uriașe de guano și au făcut din Chile un stat foarte bogat.
Dar nici asta nu a durat mult. În 1909, omul de știință german Fritz Haber a inventat o metodă de izolare a azotului din aer pentru a face amoniac și din acesta, îngrășământ artificial.
Haber găsise așadar o modalitate de a face îngrășământ literalmente din aer
El a câștigat Premiul Nobel pentru Chimie în 1918, dar munca sa în dezvoltarea gazelor otrăvitoare folosite în Primul Război Mondial, i-a umbrit aproape total câștigarea Premiului Nobel.
Invenția lui Haber a fost comercializată de un alt om de știință german, Carl Bosch, care lucra pentru compania chimică germană BASF (acronimul de la Badische Anilin und Soda Fabrik), care a cumpărat tehnologia lui Haber.
Astăzi se numește procesul Haber-Bosch. Acest proces a făcut posibilă producția în masă a îngrășămintelor artificiale, detronând guano-ul ca rege al îngrășămintelor. Salpetrul, o sursă și mai importantă de nitrați, și-a pierdut și el din valoare. Producția de nitrați extrași în mod natural (guano și salit) în Chile a scăzut de la 2,5 milioane de tone în 1925 la doar 0,8 milioane de tone în 1934.
Alte inovații tehnologice au distrus mai mulți exportatori de mărfuri primare în secolul al XIX-lea.
Invenția coloranților artificiali în Marea Britanie și Germania a devastat producătorii de coloranți naturali din întreaga lume. Coloranții roșii artificiali, cum ar fi alizarina, au distrus de pildă economia Guatemalei.
La acea vreme, Guatemala depindea în mare măsură de exportul de cochinilla (coșenilă), un colorant purpuriu foarte apreciat care era folosit pentru a vopsi hainele cardinalilor catolici și a soldaților britanici (și folosit de asemenea pentru a colora celebra băutură italiană Campari– asta așa, ca fapt distractiv).
Coșenila este derivată din Dactylopius coccus, „gândacul” de coșenilă – care nu este un gândac și nici măcar nu arată ca unul, dar așa i-a rămas numele
Când a dezvoltat tehnologia de a produce alizarina din gudron de cărbune în 1868, BASF făcea cea mai prețuită culoare roșie din cel mai negru lucru – cărbunele.
BASF a dezvoltat, de asemenea, tehnologia pentru a produce în masă indigo artificial, un alt colorant foarte apreciat, în 1897 și a distrus industria indigoului din India, ruinând mijloacele de trai al multor muncitori indieni, ca să nu mai vorbim de falimentul multor proprietari de plantații de indigo britanici și europeni.
Mai târziu, în anii 1970, economia Malaeziei, care producea la acea vreme jumătate din cauciucul mondial, a suferit din cauza concurenței crescânde din partea diferitelor tipuri de cauciuc sintetic, dezvoltate de oamenii de știință germani, ruși și americani în prima jumătate a secolului XX. Ulterior, Malaezia s-a diversificat în alte mărfuri primare, cum ar fi uleiul de palmier, și în electronice, dar lovitura inițială dată de cauciucul artificial i-a clătinat serios economia.
E drept, nu doar de la inventatorii înlocuitorilor sintetici au venit amenințările, ci și din partea producătorilor mai eficienți.
Până în anii 1880, Brazilia a avut monopol asupra cauciucului. Regiunile producătoare de cauciuc din Brazilia au devenit atât de bogate încât Manaus, capitala de atunci a economiei cauciucului, avea o operă fabuloasă (Teatrul Amazon), unde Enrico Caruso, cea mai strălucită vedetă în ascensiune a lumii operei, venea din Italia pentru a cânta în 1897. Dar economia braziliană a fost puternic lovită când britanicii au înființat culturi de arbori de cauziuc în Malaezia (Malaya pe atunci), Sri Lanka și în alte zone tropicale, culturi pe care le exploatau mult mai eficient.
La mijlocul anilor 1980, Vietnamul nu exporta deloc cafea, dar ulterior și-a crescut foarte rapid exportul de cafea. De la începutul anilor 2000, a devenit al doilea cel mai mare exportator de cafea din lume, după Brazilia, afectând grav alte țări producătoare de cafea.
Pe scurt, capacitatea de a dezvolta tehnologii de fabricare a înlocuitorilor artificiali pentru substanțele naturale oferă unei economii puterea de a distruge piețele existente (exemplul guano-ului de păsări) și de a crea altele noi (îngrășămintele chimice, în acest caz).
Mai general vorbind, dacă ai capacități tehnologice înalte, poți depăși restricțiile impuse de natură. Când germanii au văzut că nu aveau depozite de guano, „gândaci” de cochinilla sau de plante indigo, au rezolvat problema „inventând” înlocuitori chimici.
Țările de Jos pot avea foarte puțin teren (are una dintre cele mai mari densități de populație din lume, în afara orașelor sau statelor insulare), dar au devenit al doilea cel mai mare exportator de agricultură din lume – după SUA – pentru că a găsit modalități de a mări terenul cu ajutorul tehnologiei. Olandezii și-au înmulțit suprafața agricolă prin agricultura de seră, ceea ce face posibilă obținerea mai multor culturi într-un an, în ciuda climatului destul de rece. Ei au extins și mai mult suprafața de pământ astfel crescută prin cultivarea hidroponică.În plus, au crescut productivitatea masei de pământ hiper-augmentate prin furnizarea plantelor cu produse agrochimice de înaltă calitate, cu eficiență maximă, prin hrănire controlată de computer.
Când dobândești capacități productive mai mari prin industrializare, poți depăși constrângerile pe care natura vi le-a pus în cele mai „magice” moduri – puteți evoca cel mai viu colorant roșu din cel mai negru cărbune, puteți face îngrășământ din aer și vă puteți extinde masa de pământ cu mulți multipli fără a invada o altă țară. Mai mult, atunci când dobândești astfel de capacități, devine posibil să-ți susții standardul de trai la un nivel înalt pe o perioadă lungă de timp, deoarece capacitățile nu „se epuizează” așa cum o fac resursele naturale, cum ar fi resursele minerale neregenerabile, cum ar fi salina, sau resursele regenerabile care aproape inevitabil sunt supraexploatate și epuizate, cum ar fi guanoul peruan care se hrănește cu păsări.
Articol preluat de pe: Hotnews Economie
