Dacă am aduna toți pensionarii cu vârsta mai mică de 65 de ani am putea popula cel mai mare județ din țară

În fiecare zi, începând de anul viitor și până în 2030, peste 600 de baby boomers vor împlini 65 de ani – vârsta de pensionare, potrivit calculelor făcute de HotNews.ro pe baza datelor furnizate de Institutul Național de Statistică. Adică vom vedea câte un nou pensionar la fiecare două minute.

Avem peste 770.000 de pensionari cu vârste sub 65 de ani, potrivit datelor INS, adică mai mulți decât populația județului Iași- cel mai populat din România.

Cei mai mulți sunt în Capitală (peste 133.000), Cluj (41.000) și Prahova (38.000). În București, 27% din populația rezidentă încasează o pensie, la fel ca și în Prahova. În Cluj, unul din patru cetățeni e pensionar.

Dacă am aduna toți pensionarii cu vârsta mai mică de 65 de ani am putea popula cel mai mare județ din țară 2

Numărul pensionarilor poate fi mai mare decât numărul persoanelor care au atins vârsta oficială de pensionare pentru că termenul „pensionar” include nu doar pe cei care au trecut de această vârstă, ci și persoane care s-au retras mai devreme din activitate din motive de boală, prin pensionare anticipată sau provenind din profesii „speciale”. Astfel, grupul format din pensionari este mai numeros decât simpla cohortă a celor care au împlinit vârsta standard de pensionare.

În harta de mai sus, județele Giurgiu și Ilfov figurează cu cifre negative, ceea ce înseamnă că o parte din locuitorii de peste 65 de ani continuă să lucreze. Asta se poate datora și faptului că în condițiile actuale, e dificil să-ți păstrezi stilul de viață dintr-o pensie de stat.

La o inflație de 3%, suma de bani pe care trebuie să o cheltuiți pentru a vă menține nivelul de trai actual se dublează aproximativ la fiecare 24 de ani. Cu alte cuvinte, dacă cheltuiți 72.000 de lei pe an acum, atunci ar trebui să vă așteptați să cheltuiți 150.000 de lei anual peste 24-25 de ani pentru același stil de viață.

De exemplu, o rată a inflației de 6%, necesarul de venit se dublează aproximativ la fiecare 12 ani, iar o persoană de 65 de ani care cheltuiește 72.000 de lei astăzi va cheltui 231.000 de lei pe an la vârsta de 85 de ani.

Pentru comparație, în Ungaria sunt circa 400.000 de pensionari cu vârsta sub 65 de ani, iar în Bulgaria circa 350.000.

România este pe ultimul loc în Europa după durata vieții profesionale. Acum 20 de ani eram în plutonul celor care „munceau” cel mai mult, alături de nordici. Conform statisticilor Centrului Finlandez pentru Pensii, persoanele din Finlanda au o vârstă efectivă de pensioare de peste 61,5 de ani.

ponderepensionari
Dacă am aduna toți pensionarii cu vârsta mai mică de 65 de ani am putea popula cel mai mare județ din țară 3

Și din această cauză, dar și pe fondul îmbătrânirii populației, multe state europene se gândesc să crească limita vârstei de pensionare.

Din păcate, cele mai „îmbătrânite” județe ale României au ponderea pensionarilor mai mare decât în Japonia- una din cele mai îmbătrânite țări din lume.

Articol preluat de pe: Hotnews Economie

EkoNews