Guvernul a aprobat miercuri prin ordonanță de urgență standarde naționale pentru competențele digitale atât pentru sectorul public, cât și privat. Urgența este dată de nevoia de a nu pierde două investiții din PNRR: 100.000 de cețățeni ar trebui să dețină competențe digitale de bază până în iunie 2026 și angajații din 2000 de IMM-uri până în decembrie 2025.
Guvernul a aprobat miercuri „cadrul de competențe digitale pentru cetățenii României (DigCompRo)”, prin care se vor stabili standarde comune pentru întreaga administrație publică, pentru mediul privat și societatea civilă și pentru cetățeni în ceea ce privește dezvoltarea competențelor digitale, măsurarea și certificarea acestora.
România risca pierderea a două investiții cu bani din PNRR
În nota de fundamentare a proiectului de OUG se arată și care este urgența adoptării acestui act. România și-a asumat prin PNRR două investiții:
- prima vizează dezvoltarea competențelor digitale de bază pentru 100.000 de cetățeni din comunități defavorizate (ținta 187 din PNRR)
- a doua vizează finanțarea a 2.000 de IMM-uri pentru a sprijini participarea angajaților la cursuri în domeniul competențelor digitale, în conformitate cu jalonul 189.
Aceste activități nu pot fi demarate fără un cadru clar care să definească standardele de competență, ceea ce face adoptarea de urgență a DigCompRo o condiție esențială, se menționează în document.
- „România trebuie să atingă până în Trimestrul II 2026 ținta nr. 187 (n.r. din PNRR), respectiv formarea a 100.000 de cetățeni care să dobândească competențe digitale de bază, această țintă necesitând emiterea unor certificate oficiale care să ateste participarea la programele de formare și detaliile privind conținutul și formatul acestora.
- În absența unui cadru unitar precum DigCompRo, autoritățile nu pot stabili conținutul specific al formărilor și nici nu pot raporta rezultatele către Comisia Europeană, ceea ce ar duce la neîndeplinirea obligațiilor asumate. (…)
- Termenul stabilit pentru formarea angajațiilor din cadrul celor 2000 de IMM-uri prevazute de către jalonul 189 este decembrie 2025, în acest sens este justificată urgența construirii registrului”, se arată în document.
Pentru atingerea acestor ținte s-au stabilit următoarele etape: dezvoltarea curriculei specifice dezvoltării de competențe digitale de bază adaptată mediului socio-economic și educațional românesc, pregătirea unui număr de aproximativ 700 de bibliotecari care vor deveni primii profesori în competențe digitale de bază și, în cele din urmă, dezvoltarea, într-o primă fază, pentru un număr de 100.000 de cetățeni a competențelor digitale de bază.
Ministrul Ivan: România va fi a patra țară din UE cu un cadru național de competențe digitale
La finalul ședinșei de Guvern, ministrul Economiei și Digitalizării, Bogdan Ivan, a susținut că acest cadru de competențe digitale vizează atingerea țintei asumate la nivelul UE ca aproximativ 40% din populația României, respectiv între 4,3 și 6 milioane de persoane, să ajungă să dețină competențe digitale până în 2030.
- „Mai sunt, în momentul de față, doar trei state la nivelul Uniunii Europene care au acest cadru la nivel național, și anume Spania, Franța și Austria, iar România va fi a patra țară.
- Ce facem concret? Toate cursurile de formare pentru funcționarii publici, în următorii ani, vor fi ghidate de acest standard. Acest standard, care va avea și patru niveluri de competențe digitale care vor fi autorizate – Elementar, Intermediar, Avansat și Înalt Specializat – tocmai pentru a ști foarte clar atunci când cineva merge fie să se angajeze, fie să-și găsească un nou loc de muncă, care este nivelul său din punct de vedere al competențelor digitale.
- E un proiect făcut împreună cu mai multe autorități publice și companii private, care a fost gestionat împreună cu cei de la Banca Mondială, pentru a ne asigura că România va avea acces la cel mai înalt standard de competențe digitale și de formare, atât pentru mediul public, cât și mediul privat, în etapa următoare. Această platformă va sta la dispoziția antreprenorilor, angajatorilor, ANFP-ului și tuturor angajaților din segmentul public și privat”, a spus ministrul.
Sursa foto: Dreamstime.com
Articol preluat de pe: Hotnews Economie