Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a adoptat joi criteriile după care se vor face despăgubiri pentru locuitorii din Suceava și Neamț ale căror locuințe au fost afectate de inundații în perioada 27–28 iulie 2025. Secretarul de stat, Raed Arafat, a anunțat și nivelul despăgubirilor estimate: numai în Suceava, acestea sunt estimate la aproape 3,8 milioane de euro, din care 1,5 milioane de euro se estimează ca vor fi plăți făcute de asigurători la casele care aveau încheiate asigurări obligatorii și facultative.
Statul va plăti 50% din valoarea pagubelor la locuințele fără autorizație și asigurare
Potrivit hotărârii CNSU, sprijinul financiar se va acorda în funcție de situația juridică și de gradul de asigurare a locuințelor afectate, conform următoarelor criterii:
- 90% din diferența dintre valoarea estimată a pagubelor de către Comitetele Județene pentru Situații de Urgență (CJSU) și despăgubirea asiguratorului, pentru construcțiile autorizate și asigurate obligatoriu, dacă valoarea despăgubirii de la asigurator este mai mică decât cea a CJSU; un procent de 30% din paguba rezultată, conform raportului de evaluare întocmit de CJSU, se acordă imediat, urmând ca, după primirea despăgubirilor de la asigurator, să se realizeze o calculație, astfel încât să se completeze suma inițială sau să se restituie, parțial, păstrând procentul de 90% din diferență;
- 70% din valoarea pagubelor pentru construcțiile autorizate, dar nu dețin asigurare obligatorie;
- 50% din valoarea pagubelor, pentru construcțiile care nu dețin autorizație și nici asigurare obligatorie;
- 70% din diferența dintre valoarea evaluată a pagubelor și despăgubirea asiguratorului, pentru construcțiile fără autorizație, dar asigurate obligatoriu.
Ajutoarele nu se acordă dacă despăgubirile sunt acoperite integral printr-o poliță de asigurare facultativă.
Arafat: Marea majoritate sunt persoane ale căror case nu sunt asigurate
Secretarul de stat, Raed Arafat, a atenționat joi la guvern că marea majoritate a celor afectați de inundații nu aveau casele asigurate.
„Dacă nu mă înșel în Suceava vorbim de vreo 60 de locuințe din cele afectate care sunt asigurate, în rest nu sunt asigurate”, a spus acesta.
Ce despăgubiri se estimează că vor primi proprietarii de locuințe
Șeful DSU a dezvăluit și ce despăgubiri sunt estimate în urma evaluărilor făcute de Comitetele Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă, la care au participat mai mulți experţi.
„Deci totalul despăgubirilor va fi, în judeţul Suceava, aproape de 3,8 milioane de euro, din care 1,5 milioane de euro reprezintă asiguraţii. Deci, suma s-ar putea să scadă mult, până la 2 milioane şi ceva de euro, dacă despăgubirile de la asigurări vor fi la nivelul evaluărilor făcute. În Neamţ, vorbim în lei, este vorba de 9,5 milioane de lei (n.a 1,9 milioane de euro) totalul despăgubirilor după aceste criterii, bineînţeles, dar ar ajunge la 7,5 milioane de lei aproximativ dacă luăm diferenţa de asiguraţi”, a mai spus şeful DSU, citat de News.ro.
Săptămâna viitoare va fi emisă o Hotărâre de Guvern, inițiată de Ministerul Muncii, care va stabili alocarea fondurilor care se vor da consiliilor județene și primăriilor unde au fost făcute evaluările, a mai precizat secretarul de stat.
Apel pentru asigurarea locuințelor
”Îndemnul nostru, la nivelul Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă şi al premierului, este clar: să regleze situaţia cu autorizaţiile cei care trebuie să aibă autorizaţie, nu vorbim de cei care sunt scutiţi de autorizaţie şi în al doilea rând să se asigure, pentru că este cea mai bună soluţie pentru garantarea despăgubirii în situaţiile de dezastru. Şi o a treia recomandare pe care o dau celor care reconstruiesc, mai ales că sunt un număr de case luate de ape, care nu mai există deloc, reconstrucţia să se facă în zone sigure”, a precizat Arafat.
El a mai spus că de acest lucru trebuie să se îngrijească primăriile, ca reconstrucţia caselor să se facă în zone sigure, şi nu în albia râului, aşa încât să nu se trezească cu „aceeaşi situaţie repetată”.
Primele despăgubiri plătite după inundațiile din Suceava
Doi proprietari de locuințe din Broșteni, ale căror case asigurate au fost luate de ape, au încasat câte 100.000 de lei în baza poliței PAD de asigurare obligatorie a locuinței împotriva inundațiilor, cutremurelor și alunecărilor de teren, la care se vor adăuga alte sute de mii de lei în baza asigurărilor facultative pentru daunele produse în locuințe, a anunțat marți, 5 august, PAID, societatea care plătește despăgubirile pentru locuințele asigurate obligatoriu împotriva inundațiilor, cutremurelor și alunecărilor de teren.
„PAID a plătit primele două daune totale în urma inundațiilor de la Broșteni. Proprietarii au primit întreaga sumă prevăzută de polițele PAD deținute, respectiv câte 100.000 de lei. Nu a fost nevoie de demersuri complicate, nici de drumuri inutile. Sistemul e simplu, dacă ai o poliță validă, ești despăgubit”, a comunicat PAID pe pagina de Facebook.
Dincolo de aceste sume, cei doi proprietari vor primi bani și în baza asigurărilor facultative pe care le aveau la locuințe, pentru daunele produse în interiorul proprietăților.
„Mai mult, în cele două dosare plătite astăzi, despăgubirea dată de PAID va fi completată și de cea aferentă asigurării facultative, în valoare de peste 450.000 de lei pentru unul dintre proprietari, respectiv de aproape 300.000 de lei pentru celălalt. Acest lucru este posibil pentru că proprietarii au fost responsabili și și-au pus la adăpost financiar locuința și toate bunurile, lucru care le va da posibilitatea reconstruirii rapide”, a precizat PAID.
Asigurarea locuințelor împotriva inundațiilor, cutremurelor și alunecărilor de teren (asigurarea PAD) este obligatorie conform Legii 260/2008.
Costul anual este de 130 de lei pentru clădirile construite din materiale durabile și 50 de lei pentru locuințele din chirpici sau paiantă.
Proprietarii care plătesc aceste sume pot primi despăgubiri de maxim 100.000 de lei pentru prima categorie de locuințe, respectiv 50.000 pentru cea de-a doua, dacă locuințele sunt afectate de cele trei fenomene ale naturii.
Articol preluat de pe: Hotnews Economie