Titlul cărții lui Kenneth Rogoff (apărută la începutul acestei luni) este o aluzie la replica des citată, inclusiv de guvernatorul Mugur Isărescu, aparținând secretarului Trezoreriei SUA, John Connally, cel care la o întâlnire în Roma, i-a enervat pe liderii europeni spunându-le: „Dolarul este moneda noastră, dar este problema voastră!”.
Înainte de a fi secretarul Trezoreriei, Connally a fost guvernatorul Texasului, iar în momentul asasinării lui J.F.Kennedy, se afla și el în limuzina prezidențială, fiind rănit în urma gloanțelor trase. După 8 ani, a participat la o întâlnire la Roma, la scurt timp după ce președintele Richard Nixon a suspendat convertibilitatea dolarilor americani în aur. Acolo, Connally a fost nevoit să facă față liderilor europeni furioși, ale căror țări dețineau rezerve uriașe de bonuri de trezorerie americane. Și care își construiseră întregul sistem monetar și financiar postbelic pe premisa că dolarul era la fel de bun ca aurul. : „Dolarul este moneda noastră, dar este problema voastră!”, le-a spus Connally, care era un tip puțin empatic și foarte direct.
„Connally avea dreptate doar pe jumătate. Inflația de care europenii se temeau că le va distruge rezervele de dolari nu a fost foarte bună nici pentru americani, o lecție pe care am repetat-o dureros și la începutul anilor 2020”, spune Rogoff.
Cele mai mari pericole la adresa supremației dolarului vin însă din interior, mai adaugă el, indiferent de ce partid este la putere, iar ultimele decenii de creștere a dominației dolarului au creat un fals sentiment în cercurile politice americane (și în rândul multor economiști) că ratele dobânzilor extrem de scăzute vor dura la infinit.
Titlul cărții este, de asemenea, ironic. După ce SUA a renunțat la convertibilitatea în aur a dolarului, Nixon a început să-l critice pe președintele Rezervei Federale, Arthur Burns, „la fel de brutal cum îl critică Trump pe Powell astăzi”, scrie Rogoff. Doar că Nixon n-o făcea public, ci în Biroul Oval, după cum arată înregistrările Watergate.
Burns a fost presat atunci să tipărească o mulțime de bani. Rezultatul a fost una din cele mai mari inflații din SUA. Astfel că, deși Connally spunea „E problema voastră”, inflația rezultată s-a dovedit a fi un dezastru și pentru americani.

Cartea „Our Dollar, Your Problem: An Insider’s View of Seven Turbulent Decades of Global Finance, and the Road Ahead” de Kenneth Rogoff, este o explorare aprofundată a ascensiunii și a viitorului incert al dolarului american ca monedă de rezervă globală.
Rogoff analizează modul în care dolarul american a ajuns să dețină statutul de monedă de rezervă a lumii în ultimele opt decenii, și susține că acest lucru se datorează și norocului.
„Legendarul mare maestru danez de șah, Bent Larsen, întrebat dacă preferă să fie norocos sau bun la șah, a răspuns „ambele”. Norocos și bun descriu cu siguranță traiectoria postbelică a dolarului american. Prea des, însă, americanii uită partea „norocoasă” a ecuației. Dacă Rusia și-ar fi liberalizat economia la mijlocul anilor 1960, dacă Japonia nu și-ar fi apreciat moneda la mijlocul anilor 1980, dacă Franța nu ar fi insistat să includă Grecia în zona euro în 2001 sau dacă China ar fi trecut la un regim de curs de schimb flotant în anii 2010, dolarul ar fi probabil încă în frunte, dar nu în măsura în care este astăzi. În oricare dintre aceste realități alternative, ratele dobânzilor din SUA ar fi probabil mai mari; privilegiul exorbitant al dolarului a fi mai mic”

Un concept central abordat în carte este acest „privilegiu exorbitant” al Statelor Unite, o expresie atribuită tot fostului Secretar al Trezoreriei americane, John Connally. Acest privilegiu permite SUA să se împrumute la rate ale dobânzii mai mici, să finanțeze deficite mari și să exercite o influență geopolitică semnificativă prin controlul sistemului financiar global și capacitatea de a impune sancțiuni economice. Rogoff explică cum acest lucru avantajează americanii, chiar și în viața de zi cu zi (dobânzi mai mici la credite ipotecare, de exemplu).
Această hegemonie a dolarului aduce costuri și vulnerabilități semnificative pentru alte țări, în special pentru economiile emergente. Ele se confruntă cu volatilitatea cursului de schimb, dependența de finanțarea în dolari și impactul politicilor monetare ale Rezervei Federale americane.
Rogoff examinează amenințările la adresa stabilității viitoare a dolarului, care includ activele cripto, yuanul chinezesc (Rogoff analizează în detaliu ambițiile Chinei și obstacolele cu care se confruntă). El vorbește despre sfârșitul perioadelor de dobânzi mici și inflație scăzută.
Titlul cărții, deși inspirat de replica lui John Connolly acum cinci decenii, surprinde și filosofia „America pe primul loc” a noii administrații. „Președintele Trump poate fi extrem de direct în exercitarea puterii economice brute a SUA. Cu toate acestea, după cum am văzut, există o lungă istorie în care Statele Unite le-au permis țărilor concurente să se descurce bine, dar nu prea bine. Mai ales dacă succesul lor amenință să diminueze dominația economiei americane și a dolarului. Nimic nou în asta; aroganța și excepționalismul american au servit uneori intereselor SUA, dar au contribuit și la declanșarea Marii Inflații din anii 1970 și a Crizei Financiare Globale din 2008-2009”, conchide autorul.
N.Red: Kenneth Rogoff a fost consilier economic și director al Departamentului de Cercetare al Fondului Monetar Internațional din august 2001 până în septembrie 2003. El a fost anterior profesor la Departamentul de Economie al Universității Harvard și, înainte de aceasta, profesor la Universitatea Princeton.
La începutul carierei sale, Rogoff a ocupat funcția de economist la Fondul Monetar Internațional și a mai activat în Consiliul de Administrație al Guvernatorilor Sistemului Rezervei Federale. Este membru al Academiei Americană de Arte și Științe. El a obținut o licență de la Universitatea Yale summa cum laude în 1975 și un doctorat în economie de la MIT în 1980. Este autorul mai multor cărți: De data aceasta este diferit: Opt secole de nebunie financiară, Blestemul banilor lichizi: Cum bancnotele mari contribuie la criminalitatea economică și la evaziunea fiscală, Datoria suverană: Ghid pentru economiști și practicieni, Progres și confuzie: Starea politicii macroeconomice ș.a.
Articol preluat de pe: Hotnews Economie