În lumea economică, există o dilemă persistentă: de ce unele firme aleg să respecte regulile fiscale, în timp ce altele preferă evaziunea? Pentru a înțelege această dinamică, trebuie să explorăm comportamentul acestor companii atât într-un context de “joc unic”, cât și în cadrul interacțiunilor repetitive. Cooperarea fiscală nu este o certitudine, ci apare doar atunci când actorii economici consideră că este în interesul lor pe termen lung să respecte legislația.

Economia experimentală și conceptul de “joc bunului public”

Imaginați-vă un grup de firme, toate cu sume identice de bani la începutul unei simulări economice. Fiecare firmă poate alege între a păstra toți banii pentru ea sau a contribui la un fond comun. Banii colectați sunt apoi multiplicați de stat și redistribuiți pentru beneficiul tuturor companiilor, indiferent de contribuția lor inițială.

• Una din dilemele esențiale este că, în timp ce contribuția la fondul comun crește bunăstarea generală, beneficiul individual pentru fiecare firmă este mai mic decât costul plătit.

Deși contribuția la fondul comun aduce beneficii economiei în ansamblu, firmele care evită plata impozitelor pot profita de serviciile publice fără să suporte costurile asociate. Acest echilibru fragil reprezintă ceea ce economiștii numesc o dilemă socială, în care strategia rațională pe termen scurt este să nu contribui, dar beneficiul colectiv optim apare doar dacă majoritatea participanților aleg să contribuie.

Teoria clasică a economiei sugerează că, în absența unor mecanisme de control, majoritatea firmelor vor evita plata taxelor, ceea ce duce la subfinanțarea bunurilor publice. Cu toate acestea, experimentele arată că un procent semnificativ de participanți alege să contribuie, chiar dacă ar putea profita de sistem.

Un aspect interesant este că, atunci când participanții erau economiști, nivelul de contribuție a scăzut semnificativ, deoarece aceștia înțelegeau prea bine stimulentele individuale, subliniază Richard Thaler, laureat al Premiului Nobel pentru Economie.

Astfel, într-o economie, nu toți actorii sunt corecți, ci suficienți sunt dispuși să respecte regulile pentru a menține un echilibru funcțional. Atunci când numărul celor care evită plata impozitelor devine prea mare, sistemul se deteriorează lent, cu taxe mai mari pentru contribuitori, servicii publice mai slabe și o competiție distorsionată.

În economiile unde evaziunea fiscală devine o opțiune, în loc de o excepție, vedem consecințele acestui comportament în declinul calității serviciilor publice și în creșterea inechității economice.