Hidroelectrica: Exploatarea Porților de Fier în mai 2014 a respectat convențiile și legislația în vigoare

Exploatarea Sistemului Hidroenergetic şi de Navigaţie de la Porțile de Fier este reglementată prin lege, existând prevederi inclusiv pentru perioadele de ape mari, iar, în mai 2014, exploatarea s-a făcut respectând reglementările în vigoare, precizează Hidroelectrica într-un comunicat de presă.

Exploatarea SHEN Porțile de Fier I și Porțile de Fier II este reglementată prin Convenția de exploatare din 1998, ratificată de Parlamentul României cu Legea 14/1999 prin Regulamentul Serviciului Comun de Dispecer pentru Energetică (SCDE), unde este reglementată inclusiv perioada de ape mari, precizează reprezentanții companiei.

„Pentru situația particulară din perioada 18 – 26 mai 2014, atunci când debitele Dunării au atins valori peste valoarea de 11.500 mc/s, prevăzută în documentele româno-sârbe, exploatarea SHEN Porțile de Fier I și Porțile de Fier II s-a făcut în deplină conformitate cu prevederile Convenției și Regulamentului SCDE, nivelul amonte de barajul Porțile de Fier I fiind de 63.00 MdMA.

  • Este de menționat că această regulă de exploatare a fost prevăzută în documentele româno-sârbe pentru a putea fi respectat în permanență principiul căruia pentru debite mari pe Dunăre (mai mari de 11.500 mc/s ) și mici (mai mici de 2.350 mc/s) nivelele amonte de gura Nerei și aval de Porțile de Fier II, să fie ca și cele în regim natural, fără influența celor două Sisteme (ca și când ele nu ar exista).
  • În aceste regimuri debitul orar care se defluează în aval este egal cu cel afluent în lacul Porțile de Fier I”, au explicat oficialii Hidroelectrica.

Regulile de exploatare a Porților de Fier reprezintă prevederi legale între România și Serbia

Din datele de exploatare comune cu partea sârbă rezultă că debitul maxim afluent în Portile de Fier I în această perioadă a fost de 12.600 mc/s, debit înregistrat de mai multe ori în exploatarea comună.

Regulile de exploatare a SHEN Porțile de Fier I și Porțile de Fier II reprezintă prevederi legale între cele două țări, se mai arată în comunicat.

Miercuri seara, într-un podcast moderat de Robert Turcescu, Victor Ponta a spus că are cetățenia sârbă pentru că în 2014 i-a „ajutat cu o chestie extraordinară”. El susține că atunci a dat „ordin peste structurile românești să deschidă valea de la Porțile de Fier”, ca să nu se inunde Belgradul. 

Întrebat de ce a fost nevoie de acea dispoziție dată de el, Ponta a spus: „Pentru că se inunda partea românească. Și s-a inundat”. 

Articol preluat de pe: Hotnews Economie

EkoNews