România a intrat în 2026 cu o cifră care spune mult mai mult decât pare la prima vedere: inflația anuală a rămas la 9,7% la finalul lui 2025, într-un context în care scumpirile nu se mai distribuie „uniform” în coșul de consum, ci lovesc în valuri – mai întâi facturile, apoi serviciile, apoi alimentele. Pentru populație, nu contează doar procentul total, ci ce anume s-a scumpit: energia electrică, transportul, produsele de bază. Pentru economie, miza devine dublă: cum se temperează creșterea prețurilor fără să fie frânată prea brusc activitatea. În acest peisaj, inflația în România nu este doar un indicator statistic, ci o hartă a presiunilor care se adună în gospodării, în firme și în bugetul public.

Final de an cu 9,7%: încă un an peste ținta BNR și un semnal de alarmă pentru 2026

Rata anuală a inflației a coborât marginal în decembrie 2025, dar a rămas la un nivel ridicat: 9,7% față de 9,8% în noiembrie, iar creșterea lunară a prețurilor a fost relativ mică (0,22%). Imaginea de ansamblu arată însă că încheiem al cincilea an la rând cu inflație peste intervalul-țintă al Băncii Naționale a României, ceea ce menține presiunea pe politica monetară și pe așteptările din economie, potrivit Profit.ro.

Când diferența față de lunile anterioare e de câteva zecimi, tentația este să citim cifra ca pe o „stabilizare”. Doar că finalul de 2025 nu arată o inflație calmă, ci una care își schimbă motorul: o parte din șocuri vin din energie și din măsuri fiscale, în timp ce alte scumpiri se rostogolesc din costuri operaționale și salarii în servicii. În plus, chiar și această valoare de 9,7% vine „peste” așteptări oficiale: banca centrală estima, în linii mari, un nivel apropiat (în jur de 9,6%) pentru finalul anului, diferență mică la prima vedere, dar importantă ca mesaj despre cât de greu se domolesc prețurile în economie.

Ce s-a scumpit, de fapt: serviciile conduc, dar șocul rămâne în facturi și în coșul alimentar

Pe componente, tabloul e clar: serviciile au crescut cu 11% (decembrie 2025 vs. decembrie 2024), mărfurile nealimentare cu 10,48%, iar alimentele cu 7,75%. Aceeași structură apare și în comunicările de presă și în sumarizările publice ale datelor INS.

Diferența esențială față de perioadele anterioare este că serviciile – de la transport și reparații până la igienă și cosmetică – nu mai sunt doar „următoarea verigă” după bunuri, ci devin zona în care inflația se vede ca într-o radiografie a economiei: costuri cu forța de muncă, utilități, chirii, logistică, toate comprimate în prețuri finale pe care consumatorul le plătește săptămânal, nu o dată pe sezon.

În paralel, coșul alimentar rămâne barometrul social: nu doar pentru că fiecare familie îl simte imediat, ci pentru că aici scumpirile au un efect psihologic puternic. Creșterea prețului la cafea, de exemplu, a ajuns să fie folosită ca reper al „taxei invizibile” pe rutina zilnică, într-un context în care mai multe produse alimentare au avut scumpiri consistente în ultimul an, după cum a relatat HotNews.ro.

Efectul imediat asupra populației: de la facturi la „inflația din gesturile mici” ale fiecărei zile

Impactul pe termen scurt are două fețe. Prima e cea evidentă: facturile și costurile recurente cresc mai repede decât veniturile multor gospodării. A doua e mai greu de măsurat, dar se vede în comportament: reduceri de consum, migrarea către mărci mai ieftine, amânarea unor cheltuieli, presiune pe economisire. Când energia sau transportul se scumpesc, aproape orice alt bun sau serviciu ajunge să coste mai mult, pentru că energia intră în producție, depozitare și distribuție.

În acest context, scumpirea energiei electrice devine mai mult decât un titlu: ea se traduce în renegocierea bugetelor familiale, în „tăieri” mici dar repetate și în creșterea riscului de restanțe la plata utilităților pentru cei cu venituri fragile. Când serviciile cresc cu 11% într-un an, presiunea se extinde și la cheltuieli care nu pot fi evitate la nesfârșit: sănătate, reparații, transport, chirii.

Mai există un efect imediat, subestimat: tensiunea socială. Când scumpirile la alimente și servicii se suprapun, percepția publică este că „totul crește”, chiar dacă unele produse se mai ieftinesc. Într-o economie în care încrederea consumatorilor contează, această percepție poate deveni un factor de frânare în sine.

Presiune pe firme și pe stat: scumpiri în lanț, negocieri salariale și un semnal pentru dobânzi

Pentru companii, inflația ridicată are un efect de clește: costurile cresc (materii prime, utilități, logistică, salarii), iar cererea poate încetini pe măsură ce populația devine mai prudentă. În astfel de perioade, firmele intră într-un joc dificil de echilibru: cât pot transfera în preț fără să piardă clienți și cât pot absorbi din marjă fără să-și compromită investițiile.

La nivel macro, inflația de 9,7% păstrează BNR într-o zonă de prudență. Pe de o parte, “temperarea lunară” (creșteri mici de la o lună la alta) poate alimenta așteptări de reducere a dobânzilor în 2026. Pe de altă parte, câtă vreme inflația anuală rămâne ridicată, banca centrală va evita semnale care ar putea reaprinde așteptările inflaționiste.

Statul, la rândul lui, resimte efectul prin indexări (pensii, salarii, diverse cheltuieli publice), dar și prin presiunea de a menține un echilibru între protecția socială și disciplina bugetară. În perioade de inflație mare, veniturile bugetare pot crește nominal, dar și costurile statului cresc în același timp, iar spațiul real de manevră se îngustează.

Energia electrică și transportul în topul scumpirilor: unde apar diferențe între surse și ce înseamnă ele

Cea mai vizibilă piesă din puzzle rămâne energia. Datele arată scumpiri foarte mari la electricitate, cifra exactă este de 60,91% pentru decembrie (an la an).

În același set de date apar și alte scumpiri relevante pentru viața de zi cu zi: cacao/cafea în jur de 24–25% anual, transport feroviar peste 24% anualizat, transport aerian cu creșteri semnificative. Când astfel de componente urcă simultan, ele nu doar cresc costul vieții, ci schimbă structura consumului: oamenii reduc deplasările, comprimă cheltuielile neesențiale, amână achiziții mai mari, iar această ajustare, repetată la scară largă, poate încetini economia.

Ce urmează în 2026: scenarii pentru inflație, dobânzi și riscurile care pot reaprinde scumpirile

În 2026, discuția se mută de la „cât a fost” la „cum scade și cu ce cost”. Un prim scenariu – cel optimist – pleacă de la ideea că efectele de bază (compararea cu luni foarte scumpe din anul anterior) vor ajuta inflația să se reducă în a doua parte a anului, iar evoluția lunară să permită, treptat, relaxarea dobânzilor. Într-un asemenea cadru, consumul s-ar putea stabiliza, iar investițiile ar putea prinde mai mult curaj, mai ales dacă volatilitatea din energie se reduce.

Scenariul prudent ia însă în calcul riscuri concrete: modificări administrative și fiscale care pot împinge din nou prețurile, scumpiri în energie (inclusiv prin schimbarea unor scheme de plafonare), sau presiuni din piața muncii care se transferă în servicii. Dacă aceste riscuri se materializează, inflația poate rămâne încăpățânată, iar banca centrală va păstra condiții monetare mai stricte pentru mai mult timp.

În ambele scenarii, un lucru este cert: nu mai vorbim despre o inflație „generală”, ci despre una cu focare, iar modul în care sunt gestionate aceste vârfuri – energie, servicii, prețurile alimentelor – va decide dacă 2026 devine anul unei dezinflații credibile sau încă un episod de adaptare dureroasă la scumpiri.

Mizele pe termen mediu: între protecția consumatorilor și disciplina economică

Pe termen mediu, miza nu este doar să scadă procentul, ci să redevină previzibil. Pentru populație, previzibilitatea înseamnă bugete care „țin” de la o lună la alta. Pentru companii, înseamnă posibilitatea de a planifica: investiții, prețuri, salarii, contracte. Pentru stat, înseamnă un cadru în care corecțiile bugetare nu sunt înghițite imediat de creșteri de costuri.

Dacă 2025 a arătat că scumpirile pot fi alimentate simultan de factori administrativi, energetici și de piață, 2026 va testa capacitatea instituțiilor și a economiei de a reduce inflația fără să împingă societatea într-o nouă rundă de austeritate informală. În final, întrebarea practică pentru cititor rămâne simplă: cât de repede se vede dezinflația în prețurile pe care le plătește efectiv? Răspunsul va depinde nu doar de statistici, ci de felul în care se stabilizează tocmai acele categorii care au lovit cel mai tare: facturile, serviciile și coșul de bază.