Companiile de stat care merg în pierdere trei ani la rând ar trebui băgate în insolvență. „Ca să se taie pierderile sau, dacă se poate, să fie reorganizate. Partea bună este că, pe perioada insolvenței, aceste firme nu mai apasă asupra deficitului bugetar (ies din calculul deficitului pe model european ESA)”, a spus, într-o discuție cu HotNews.ro Liviu Voinea, Alternate Executive Director la Banca Mondială, fost ministru al Bugetului în perioada 2012-2014 și, pentru o perioadă scurtă, fost viceguvernator la BNR.

• În mandatul său de la Ministerul Finanțelor, Voinea a scos România din procedura de deficit excesiv și a determinat agențiile de rating să repună țara noastră pe radarul investițional.
• Directorul român din Banca Mondială spune că „prioritatea zero” astăzi este adoptarea unei rectificări bugetare care să ia în calcul ideea că putem să avem o creștere economică mai mică. Și la această creștere mai mică trebuie să adaptăm costurile statului.
• Până la măriri de taxe, crede Liviu Voinea, e nevoie să îmbunătățim colectarea. „O creștere a taxelor este ineficientă în țările caracterizate de corupție ridicată”. 
• Nu avem timp la dispoziție, sentimentul urgenței e obligatoriu, crede economistul. „Suntem într-o fereastră de oportunitate”. Iar incertitudinea nu se oprește de la sine, ci prin ceea ce numește „un plan echilibrat”. Care sunt măsurile posibile?

„Încasările din impozitul pe venit în România sunt la o treime din media UE (care depășește 9% din PIB). FMI a propus o idee simplă: păstrezi cota de 10% pentru majoritatea populației, dar aplici 20% pentru partea din venit care trece de 10.000 de lei pe lună (adică aproximativ 2.000 euro) și a calculat că această măsură ar aduce în plus venituri de 1% din PIB anual”, spune Liviu Voinea, care acum lucrează la sediul Băncii Mondiale din Washington.

„Avem nevoie de patru lucruri. Pe termen scurt, va fi greu” 

HotNews: În 2018, încă eram cu deficitul sub limita Maastricht. Din 2019, ne-am întins mai mult decât ne era plapuma, iar anul trecut am urcat cu deficitul pe ESA la 9.3%, aproape cât cel din pandemia de COVID. Este clar că avem nevoie de o dietă, cum spune și guvernatorul BNR Mugur Isărescu. Care credeți, domnule Voinea, că ar trebui să fie liniile acestei diete?
Liviu Voinea: Vă răspund având experiența unui mandat tehnocrat de a asana bugetul țării într-o altă perioadă de criză (2012-2014), când am reușit să ieșim din procedura de deficit excesiv și să obtinem ratingul recomandat pentru investiții.

Ca să avem o consolidare fiscală care chiar să funcționeze, e nevoie de patru lucruri clare: voință politică (adică liderii să-și asume măsurile, chiar dacă sunt nepopulare), expertiză tehnică (să existe oameni care știu ce au de făcut), sprijin instituțional (toate instituțiile statului să tragă în aceeași direcție), și, foarte important, respectarea regulilor fiscale – cele care spun cât are voie statul să cheltuie și cât să se împrumute. 

Asta nu o spun doar eu, ci și experții de la FMI și Banca Mondială (Datta-Mitra si Ebrahimi, 1997). Pe termen scurt, va fi greu. Dar această „cură” bugetara e necesară dacă vrem o economie mai sănătoasă și mai stabilă pe termen mediu și lung.

În plus, contează mult și cum e structurat planul de ajustare: cât de repede e aplicat și ce tipuri de măsuri conține. Din ce am văzut atât din propria experiență, cât și din literatura de specialitate, cel mai important lucru este să întărim disciplina financiară. Și asta la toate nivelurile: administrația centrală, autoritățile locale și companiile de stat. 

„Să crești pe datorie nu e o strategie sustenabilă” 

Nu înseamnă că trebuie să neglijăm veniturile statului. România are al doilea cel mai mic nivel de venituri publice din Uniunea Europeană (după Irlanda). Putem aduna mai mulți bani în buget dacă facem trei lucruri de bun simt: colectăm mai bine taxele, eliminăm excepțiile și portițele fiscale și reașezăm anumite taxe astfel încât să fie mai echitabile și mai eficiente.

Nu cred în ideea că putem să ne dezvoltăm menținând ani la rând deficite mari. Să crești pe datorie nu e o strategie sustenabilă. 

Există un curent solid de gândire economică (Reinhart, Reinhart and Rogoff, 2012) care arată că pe măsură ce datoria publică crește, riscul de recesiune crește și el. 

De ce? Pentru că statul ajunge să cheltuie tot mai mulți bani pentru a plăti datoria, în loc să investească în lucruri utile. Iar asta duce la costuri de finanțare mai mari atât pentru bugetul public, cât și pentru cetățeni și firme.

„Contează nu doar cum reducem acum, ci și cum reducem în următorii ani”

-Discursul public la această oră este că avem nevoie de tăieri de cheltuieli și de creșteri de venituri. Se poate face ajustarea doar pe partea de cheltuieli, fără a crește și pe partea de venituri?
-Noi avem nevoie de o ajustare de peste 6% din PIB în următorii ani (nivelul deficitului primar, adică deficitul bugetar fără cheltuielile cu serviciul datoriei, care ar stabiliza datoria publică a României, este de -1,3% din PIB, conform Armendariz et all, 2024 ).

În buget se manifestă o tensiune structurală între dorința justificată de a cheltui mai mult pentru domenii prioritare precum educație, sănătate, apărare, adaptarea la schimbările climatice, și nevoia de a reduce deficitul. 

Din acest motiv, ajustarea fiscală trebuie să fie echilibrată între partea de venituri și partea de cheltuieli. Noi trebuie să reducem deficitul nu doar la 7% anul acesta, ci până sub 3% în următorii ani.

Deși în general se consideră că ajustările pe cheltuieli afectează mai puțin creșterea economică decât ajustările pe venituri (Alesina and Ardagna, 2010; Alesina, Perotti, Tavares, Obstfeld, Eichengreen, 1998), calitatea ajustării este foarte importantă, și efectele diferă de la țară la țară.

„Studiile demonstrează că nu este suficientă reducerea cheltuielilor”

În cazul ajustărilor de mare amploare, așa cum este și cazul nostru acum, studiile demonstrează că nu este suficientă reducerea cheltuielilor (Baldacci, Gupta and Mulas-Granados, 2015). 

O analiză realizată de FMI pentru peste 130 de consolidări fiscale (în ultimele trei decenii arată că se poate înregistra o creștere medie a veniturilor de 1% din PIB timp de trei ani (Crivelli, 2017). 

Un alt studiu realizat de BCE (Beetsma, Furtuna, Giuliodori, 2018) calculează că, deși impactul creșterii de venituri este negativ pe termen scurt asupra creșterii economice, este mai probabil ca măsurile anunțate de creșteri de venituri să fie aplicate, prin comparație cu măsurile anunțate de reducere de cheltuieli.

„Prioritatea zero”

România are nevoie de o ajustare echilibrată, un mix între optimizarea cheltuielilor și creșterea veniturilor. Piețele externe cred în măsuri care au un impact cuantificabil imediat pe reducerea deficitului.

De aceea, prioritatea zero astăzi este adoptarea unei rectificări bugetare care să ia în calcul reducerea prognozei de creștere economică (de la 2,5% cât este fundamentat în buget la 1,3 -1,4% cât este estimarea revizuită a instituțiilor financiare internaționale) și să prevadă un pachet de măsuri care pot fi realizate pe termen scurt. Ea trebuie însoțită de o strategie fiscal-bugetară credibilă pentru următorii ani – predictibilitatea și angajamentul pentru reforme sunt esențiale. 

Aceasta nu este însă o consolidare fiscală obișnuită, pentru că are avantajul de a fi contemporană cu PNRR. Absorbția integrală a banilor din PNRR ar aduce un spor de 3.5% din PIB (FMI, 2024) și ar ușura semnificativ sarcina ajustării.

„Înnăsprirea legii insolvenței” 

Pentru a avea o economie competitivă, este dezirabil să includem în mixul de politici publice nu doar ajustarea cheltuielilor și creșterea veniturilor, ci și măsuri de creștere a productivității totale a factorilor. 

Acestea ar include sprijin țintit în sectorul privat pentru inovare și adaptare tehnologică, îmbunătățirea guvernanței corporative (în special în companiile de stat), întărirea mediului concurențial (de exemplu prin înnăsprirea legii insolvenței astfel încât să fie eliminate barierele de ieșire de pe piață).

Despre nivelul mare al creditelor de angajament: „Să lucrăm doar de banii care sunt în buget”

-Ce cheltuieli pot fi reduse și cum? Există ministere sub-finanțate cronic (Sănătate, Educație ș.a.), altele unde cheltuielile vor fi crescute (Armată). De unde și ce să tăiem?
-Statul român trebuie să pună ordine în modul în care cheltuie banii publici, mai ales când vine vorba de investiții. Avem aceasta practică a creditelor de angajament (cheltuielile care pot fi angajate), mult peste creditele bugetare (suma până la care se pot ordonanţa şi efectua plăţi în cursul anului bugetar). Întrucât există proiecte multianuale, este o practică firească, dar care trebuie foarte atent supravegheată pentru a nu da naștere la excese.  

O măsură esențială ar fi controlul strict al creditelor de angajament  (care au ajuns să depășească și cu 70% creditele bugetare pentru investiții) și reintroducerea obligației din Legea 270/2013 art.43ˆ1 care prevede ca ordonatorii de credite notifică furnizorii privind creditele bugetare aprobate și nu permit acestora să lucreze mai mult decât este bugetat. 

Altfel spus, să lucrăm doar de banii care sunt în buget. În acest fel se elimină morișca facturilor care sunt emise fără să aibă acoperire în buget, dar care odată emise sunt raportate în deficitul ESA.

„Să decidă ce investiții merită făcute și care nu”

Tot la capitolul ordine și priorități, aș recomanda ca Ministerul Finanțelor să revină la rolul de filtru de aprobare pentru toate proiectele mari – adică cele peste 100 de milioane de lei – ceea ce ar însemna reînființarea unei unități specializate care să analizeze și să decidă ce investiții merită făcute și care nu.

Ideea de bază este că nu toate investițiile sunt la fel de bune sau la fel de urgente. Această regulă ar trebui să se aplice peste tot: ministere, programe locale mari (gen PNDL, Anghel Saligny, CNI).

„Achizițiile centralizate aduc economii și de peste 20%”

O altă propunere vizează respectarea standardelor de cost – adică să nu se mai accepte proiecte la prețuri „umflate”, ci să se țină cont de sumele corecte stabilite oficial.

O piatră de încercare ar putea fi introducerea achizițiilor centralizate, începând cu sectorul de sănătate – lucru care, în alte țări, a dus la economii și de peste 20%.

„Companiile de stat în insolvență” 

Companiile de stat care merg în pierdere trei ani la rând ar trebui băgate in insolvență – ca să se taie pierderile sau, dacă se poate, să fie reorganizate. Partea bună este că, pe perioada insolvenței, aceste firme nu mai apasă asupra deficitului bugetar (ies din calculul deficitului pe model european ESA).

Ajutoarele de stat ar trebui și ele regândite. De exemplu, ajutoarele pentru IMM-uri să fie țintite către cele care chiar au potențial să crească și să aducă valoare – nu doar cele care bifează condițiile minime.

Dăm bani mulți echipelor sportive finanțate de la autoritățile locale

Cred că și la nivelul autorităților locale se pot face economii substanțiale. De exemplu, poate ar trebuie regândită finanțarea echipelor sportive profesioniste, și să investească mai mult în sportul de masă și în cluburile pentru copii și juniori.

Nu în ultimul rând, trebuie respectată Legea responsabilității fiscal-bugetare – o lege importantă, dar care e ocolită aproape în fiecare an prin tot felul de derogări. Aceasta prevede limite, introduse în timpul mandatului meu de ministru, care constrâng cheltuielile în funcție de nivelul atins al datoriei publice. Și am atins deja acele limite critice.

„O creștere a taxelor este ineficientă în țările caracterizate de corupție ridicată”

-Pe partea de venituri se discută de creșteri de taxe. Mediul privat de business se îngrozește că, într-o economie care încetinește, vor avea de plătit taxe mai mari. E creșterea TVA o soluție? Dacă da, cu cât? Ce scenarii vedeți ca fiind plauzibile pentru a ne crește veniturile?
–Atât FMI (2022) cât și Banca Mondială (2023) au realizat studii de asistență tehnică în care au făcut recomandări în privinta creșterii veniturilor.

În primul rând trebuie îmbunătățită colectarea. Chiar FMI scrie că o creștere a taxelor este ineficientă în țările caracterizate de corupție ridicată. 

De aceea, în cazul României se impun măsuri de reducere a gap-ului de TVA, acolo unde se înregistrează cel mai mare deficit de colectare a TVA din UE, de circa 30% (Comisia Europeană, 2025). În spațiul public circulă propunerea privind generalizarea taxării inverse la TVA. Însă regimul TVA este reglementat în UE prin Directiva TVA, care prevede taxarea inversă pentru tranzacțiile intra-comunitare iar pentru restul tranzactiiilor da posibilitatea țărilor membre să solicite excepții pentru anumite sectoare. 

România a solicitat și aplică aceste excepții într-o serie de domenii (între care: cereale, deșeuri feroase și neferoase, materiale lemnoase, construcții, telefoane mobile, circuite integrate, energie electrică, gaze). Taxarea inversă ajuta la prevenirea fraudei de TVA (mai puține rambursări), dar necesită aprobarea Comisiei Europene și reprezintă o excepție de la regulă. Se discută în prezent în UE extinderei sferei de aplicare, dar vă mai dura câțiva ani până la modificarea legislației.

„Criminalizarea neplății TVA și controlul strict al rambursărilor de TVA” 

-Și atunci, ce putem face în legatură cu îmbunătățirea colectării TVA?
–Trei soluții sunt la îndemână: criminalizarea neplății TVA; înnăsprirea legii insolvenței, pentru că o buna parte dintre firmele care declară dar nu plătesc TVA sunt cele în insolvență; si controlul strict al rambursărilor de TVA. Desigur, îmbunătățirea colectării, nu doar la TVA, este în strânsă legatură cu necesara reformă a ANAF în sensul digitalizării și folosirii instrumentelor de analiză de risc.

Limitarea excepțiilor din Codul Fiscal

În al doilea rând, avem problema excepțiilor din Codul Fiscal. Ele trebuiesc reduse la minimum, așa cum recomanda și rapoartele FMI si Bancii Mondiale. Decât să le mai menționez aici pe toate, mai simplu este să spunem ce ar trebui să rămână ca excepție: cota redusa de TVA la alimentele de bază. Aproape toate celelalte excepții crează portițe pentru abuzuri.

În fine, trebuie și o optimizare a modului în care impozităm veniturile. 

Încasările din impozitul pe venit în România sunt la o treime din media UE (care depășește 9% din PIB). FMI (2022) a propus o idee simplă: păstrezi cota de 10% pentru majoritatea populației, dar aplici 20% pentru partea din venit care trece de 10.000 de lei pe lună (adică aproximativ 2.000 euro) și a calculat că această măsură ar aduce în plus venituri de 1% din PIB anual. 

Ce facilități ar putea obține oamenii?

Dacă tot se merge pe varianta impozitării progresive, atunci ar fi corect ca oamenii să poată deduce din impozit, de exemplu, dobânzile la creditele ipotecare – așa cum se întâmplă în alte țări. 

Dacă, dimpotrivă, se decide doar o creștere a cotei unice, atunci trebuie majorată deducerea de bază, ca cei cu venituri mici și medii să nu o ducă mai greu – dar în acest caz creșterea veniturilor bugetare ar fi mai redusă.

Și un ultim punct esențial: facilitățile care permit arbitrajul între diferite forme de angajare trebuie eliminate înainte de orice alte schimbări.

Ce am făcut când am fost într-o situație asemănătoare

-Ce măsuri ați luat când România a ieșit din procedura de deficit excesiv? Pot fi replicate (măcar parțial) acele măsuri?
-Într-adevăr, România a ieșit din procedura de deficit excesiv în mandatul meu de ministru, în iunie 2013 – atât datorită ajustărilor din anii anteriori, dar și a bugetului pe 2013 și a estimărilor pentru 2014, care arătau angajamentul de continuare a reducerii deficitului – ceea ce de altfel s-a și întâmplat.

S-a lucrat și la cheltuieli, și la venituri

Consolidarea fiscală prin care a trecut România în 2010-2015 a fost împărțită echilibrat, o creștere de venituri de 2.9% din PIB, din care cea mai mare parte în 2010 (2.0% din PIB), și o reducere de cheltuieli de 2.7% din PIB, din care cea mai mare parte în 2011-2013 (peste 1% din PIB în fiecare an, cu mențiunea că în 2010 și în 2015 cheltuielile au crescut).

Cea mai importantă măsură adoptată în mandatul meu (și cu sprijinul echipei din minister) a fost întărirea disciplinei financiare pentru autoritățile centrale, locale și companiile de stat, astfel:

S-a introdus un amendament în Legea Finanțelor Publice, articolul 431 din Legea 270/2013, prin care ordonatorii de credite aveau:

1. „Obligația de a notifica prestatorilor, executanților și furnizorilor sumele cuprinse în programele de investiții publice la credite bugetare în termen de 30 de zile calendaristice de la aprobarea legilor bugetare anuale/rectificărilor bugetare anuale”.
2. Obligația „a întocmi și de a actualiza, împreună cu prestatorii, executanții și furnizorii, graficele de execuție/livrare, atât fizice, cât și valorice, anexe la contract”. 

Un articol de care nu s-a mai ținut cont în ultimii 5 ani

În acest fel a fost sub control evoluția lucrărilor evitând acumularea de facturi neplătite. Din păcate în ultimii cinci ani s-a derogat de la aplicarea acestui articol.

Tot în 2013 a fost adoptat cadrul pentru prioritizarea investițiilor publice semnificative (OUG 88/2013 adoptată prin Legea 25/2014), prin care se înființa în cadrul Ministerului Finanțelor o unitate de evaluare a investițiilor publice. 

Această unitate evalua toate proiectele în baza unei metodologii adoptată prin HG și publică lista proiectelor prioritare care primeau și finanțare. Din păcate această unitate a fost desființată (comasată) ulterior, și prioritizarea investițiilor publice a rămas o formă fără fond.

S-au verificat facturile

Un alt pas important a fost plata datoriilor restante (arieratelor), în special cele acumulate de primării și alte autorități locale (prin împrumuturi din trezorie, în condițiile pieței, pentru cei care aveau nevoie). 

Plata acestor sume s-a făcut doar după verificarea corectitudinii facturilor, iar în paralel s-au introdus reguli că să nu se mai repete acumularea de datorii noi.

Și companiile de stat au fost supuse unor reglementări mai riguroase în privința bugetelor lor în special prin limitarea cheltuielilor.

Importanța relațiilor internaționale de încredere

De asemenea, în mandatul meu, în mai 2014, agenția S&P a îmbunătățit ratingul României la BBB- (recomandat investițiilor) cu perspectiva stabilă, ceea ce a favorizat extinderea bazei de investitori și reducerea costurilor de finanțare. 

România a reușit atunci să câștige încrederea piețelor financiare -prin rezultate concrete, în special legate de reducerea deficitului bugetar. 

Comunicarea constantă și transparentă cu instituțiile financiare internaționale, agențiile de rating și investitorii care cumpără titluri de stat românești a ajutat enorm. 

Astăzi, avem același rating de țară, dar cu perspectiva negativă – deși economia României a crescut semnificativ, au reapărut dezechilibre mari. 

Comisia Europeană a fost de mare ajutor și atunci, și sunt convins că va fi și acum, dacă putem prezenta un plan convingător de reducere a deficitului.

„Numeroase studii arată că o inflație mai ridicată încetinește creșterea economică”

-Trăim de câțiva ani o perioadă în care inflația e de câteva ori mai mare decât avansul PIB-ului. Nu există riscul ca această „dietă” să ne ducă în recesiune sau, mai rău, într-o perioadă de stagflație?
-PIB-ul se calculează în termeni reali folosind un deflator. Numeroase studii arată că o inflație mai ridicată încetinește creșterea economică. 

Asta s-a și întâmplat în ultimii trei ani în Romania (creșterea a încetinit de la 5.5% în 2021 la 4% în 2022, 2.4% în 2023 și 0.9% în 2024). 

Suntem într-o perioadă în care economia crește sub potențial, iar acumularea datoriei publice pune o presiune suplimentară. De aceea este nevoie de un plan de stabilizare și apoi de reducere a datoriei publice, în conformitate cu prevederile Legii responsabilității fiscal bugetare.

Pe termen scurt, creșterea economică va fi afectată, pentru că impulsul fiscal se suprapune unei perioade de output gap (deviația față de nivelul optim de creștere)  negativ, dar consolidarea fiscală trebuie făcută pentru a îmbunătăți perspectivele de creștere economică pe termen mediu și lung.

Avem o șansă, dar timpul nu mai ține cu noi

-Problema în România e că nu ne zgârcim la promisiuni. Ne zgârcim în a le pune în practică. Ce s-ar întâmpla dacă setul de măsuri la care se lucrează acum nu va fi pus în aplicare (de teama unor tensiuni sociale sau din alte motive)?
–Nu se mai poate amâna. Costurile ajustării sunt cu atât mai mari cu cât aceasta se amână. Avem o fereastră de oportunitate scurtă în care piețele și agențiile de rating se uită cu bunăvoință la noi, în așteptarea unui pachet consistent de măsuri. 

România nu își permite să finanțeze în mod constant un deficit atât de mare. Dacă nu se intervine acum, vom avea dificultăți de finanțare, costurile cu serviciul datoriei vor fi tot mai mari (din cauza percepției de risc), riscăm o deteriorare a ratingului de țară și atunci va face piața corecțiile în mod mai abrupt și mai dureros. 

În schimb, un pachet echilibrat de măsuri însoțit de un angajament ferm de continuare a reformelor vor duce la scăderea dobânzilor la care ne împrumutăm, și la o creștere economică pe baze sănătoase.

Doar un plan va opri incertitudinea

-E aproape evident că va urma o perioadă complicată pentru firme și populație. Ce recomandări aveți pentru ca oamenii să treacă mai ușor prin aceste viitoare turbulențe economice?
–Nu îmi permit să fac recomandări individuale. În general, datele statistice arată că în perioade de incertitudine sporită, crește economisirea. Important este ca îmbunătățirea condițiilor macroeconomice, în urma consolidării fiscale, să se reflecte pe termen mediu în scăderea dobânzilor la care se împrumută statul și ulterior firmele și populația.

Este o perioadă de incertitudine, care trebuie încheiată cât mai rapid prin asumarea unui plan echilibrat de măsuri.

„Ajustare de cel puțin 1,5% din PIB în acest an”

-Care ar fi un nivel al deficitului fiscal pentru acest an fără a întinde prea mult corzile țesutului social și al celui antreprenorial?
-În absența unor măsuri de consolidare, deficitul în acest an se va apropia din nou de 9% din PIB. Pentru credibilitatea noastră externă, dar mai ales pentru a reduce necesarul de finanțare și costurile acestuia, trebuie să ne ținem cât mai aproape de programul agreat cu Comisia Europeană. 

Trebuie să ajustam deficitul măcar cu 1,5% din PIB în acest an.

De asemenea, cred că este dezirabil ca ajustarea sa fie chiar mai rapidă de 7 ani, cu condiția să avem o creștere economică de peste 3% din PIB, pentru că nu știm ce alte șocuri externe pot să apară în acest interval.

„Trebuie încheiată cât mai rapid”

-O creștere a TVA se duce (în proporție de circa 75%) în inflație. Ca fost viceguvernator al Băncii Centrale, vă întreb dacă o asemenea măsură nu i-ar încurca planul Guvernatorului de a aduce inflația în intervalul țintit de Banca Centrală?
-Să nu uităm și de eliminarea plafonării prețurilor la energie, de la 1 iulie, altă măsură cu posibil impact inflaționist. Impactul TVA depinde și el de mai mulți factori (de exemplu, pe primele patru luni ale anului, încasările din TVA au scăzut în termeni reali).

Țintirea inflației, politica monetară în general este inevitabil constrânsă de dominantă fiscală (deficite și datorii mari), specifică economiilor cu reforme neterminate.

Impactul asupra inflației depinde de structura acestui pachet, care poate însemna o scădere a cererii agregate. Pe termen mediu ajustarea fiscală va avea un efect pozitiv în economie inclusiv asupra scăderii inflației.

Aș încheia așa: este o perioadă de incertitudine, care trebuie încheiată cât mai rapid prin asumarea unui plan echilibrat de măsuri. 

N.Red: Opiniile exprimate aparțin celui intervievat și nu reprezintă în mod necesar poziția instituțiilor cu care acesta este asociat

Articol preluat de pe: Hotnews Economie