Maspex pregateste preluarea Purcari: ASF da unda verde anuntului preliminar

EkoNews

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat anunţul preliminar legat de oferta publică de preluare voluntară a societăţii Purcari Wineries iniţiată de societatea Maspex Romania, conform unui raport de ieri al supraveghetorului pieţei publicat pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Potrivit documentului, Maspex intenţioneză să achiziţioneze aproape 39,8 milioane de acţiuni Purcari, echivalenul a circa 98,4% din capitalul social al emitentului la un preţ minim de 21 lei pe titlu.

Astăzi, la o oră după deschiderea şedinţei de tranzacţionare, acţiunile Purcari se tranzacţionau la 20,55 lei, în creştere cu 2,24% faţă de preţul de închidere de ieri.

Până la data de 17 iunie, Maspex are obligaţia să publice anunţul preliminar în presă, după care în cel mult 30 de zile să depună la ASF documentaţia aferentă ofertei.

Operaţiunea de piaţă, ce va fi intermediată de BRD-Groupe Societe Generale, va include vânzări ale Amboselt Universal şi Victor Bostan, fondatorul Purcari, în baza unor înţelegeri comerciale încheiate între părţi. Victor Bostan va rămâne acţionar indirect al Purcari prin intermediul Amboselt, cu participaţie de circa 15% din capitalul emitentului până la sfârşitul anului 2027. “Participaţia de 15% a Amboselt în capitalul social al emitentului este supusă: (a) unui acord de blocare (engl. “lock- up agreement”) şi (b) unei opţiuni de vânzare/cumpărare (engl. “put/call option”) care poate fi exercitată în primele şase luni ale anului 2028 pentru un preţ de exercitare pre-agreat care va fi egal cu preţul ofertei publice de preluare voluntară plus o dobândă de 12% pe an compusă anual”, se menţionează într-un raport de la BVB.

În cadrul procesului de sondare a pieţei, Maspex a obţinut de la acţionari angajamentul de a vinde 13,04% în cadrul viitoarei oferte publice, potrivit raportărilor publicate pe site-ul operatorului pieţei noastre de capital.

Maspex Romania este parte a Grupului Maspex Polonia, cea mai mare companie privată din industria alimentară şi a băuturilor din Polonia, fiind totodată una dintre cele mai mari companii din Europa de Est. Maspex este prezentă pe piaţă de peste 35 de ani, operând în 18 fabrici în Polonia şi în ţările învecinate, produsele sale fiind vândute în peste 80 de ţări din întreaga lume, Printre brandurile se numără Nestea, Tymbark sau Bucovina. În 2024, veniturile din vânzări ale Grupului au fost de peste 3,7 miliarde euro.

Articol preluat de pe: Economie: Bursa Piata Capital

EkoNews