Vreau să lămuresc ceva în povestea cu capitalul social, că și mie mi-a fost greu să pricep acum vreo 30 de ani, spune Adrian Stanciu, consultant și antreprenor român cunoscut pentru activitatea sa în domeniul managementului culturii organizaționale și trainingului. Stanciu a fost co-fondator și partener al companiei de consultanță Ascendis.

Prima idee. În primul rând, contabilitatea unei firme nu se ține din perspectiva acționarilor, ci a firmei însăși. Ca atare, orice bani aduc acționarii în firmă, din perspectiva firmei sunt o datorie, deși nu una chiar ca oricare alta. O să descriu mai jos ce e diferit, explică acesta.

O altă idee pe care antreprenorul a ținut să o explice e legată de modul în care e ținută contabilitatea. „Contabilitatea unei firme se ține în așa zisa partidă dublă, adică la orice tranzacție se înregistrează și sursa și destinația. Din acest motiv, toate numerele apar de două ori, odată ca surse și odată ca destinații, iar cele două coloane trebuie să fie egale, asta e și o cheie de control.

În consecință, toate datoriile firmei, la oricine, inclusiv acționari, trebuie să aibă pe cealaltă coloană o sumă de active în cuantum egal. Active, nu bani, deși toate se exprimă în bani, pentru că firma folosește banii la ceva, nu stă cu ei în cont, că acolo nu produc nimic. Capitalul social e un pasiv, nu un activ, iar banii depuși în contul lui sunt folosiți de firmă ca oricare alți bani”, spune Adrian Stanciu.

Mai mult, adaugă el, contabilitatea firmei se ține în ipoteza funcționării infinite, adică nu există un orizont de tip previzibil în care firma își încetează activitatea. Asta pentru că foarte multe active au valoare diferită dacă firma funcționează față de cazul în care își încetează activitatea.

„Imaginați-vă că sunteți fabrică și aveți un utilaj performant. E foarte util, dar e parte dintr-un flux de producție, e prins cu bolțuri de o fundație din hala de producție. Dacă fabrica se oprește, utilajul se poate vinde, poate, dar sigur nu la valoarea pe care o are acum când e integrat în fluxul de producție și productiv. Dacă firma se lichidează, fie voluntar, fie forțat, atunci toate activele se vând iar ce rezultă din vânzare se plătește creditorilor, celor la care firma are datorii, inclusiv acționarilor. Aici intervine discuția despre datoriile mai speciale către acționari.Acționarii unei firme sunt (în general, mai depinde și de forma de organizare, dar în toate cele obișnuite) răspunzători cu valoarea capitalului social investit. Asta înseamnă că o parte din aportul lor de capital se declară capital social și nu poate fi retras decât (iarăși în principiu) prin lichidare”, spune antreprenorul.

În caz de lichidare, acea sumă se plătește ULTIMA, precizează el. Asta înseamnă că, cu cât suma e mai mare, cu atât răspunderea asociaților e mai mare și cu atât riscul celorlalți creditori e mai mic. De asta, spune Stanciu, băncile nu acceptă grade de îndatorare peste niște limite, pentru că riscă să nu își ia banii înapoi în caz de probleme. Capitalul social se constituie la început, dar poate fi crescut și diminuat pe parcurs prin încorporarea unei părți din profituri sau înregistrarea unor pierderi. Problema e că, în caz de lichidare, valoarea activelor e mult diminuată.

Adeseori e mult diminuată și valoarea capitalului social, pentru că firmele în dificultate în mod tipic au înregistrat pierderi. Asta face că nu doar că acționarii pierd tot, dar mai pierd câte ceva și creditorii. Din acest motiv, legea prevede o ordine de plată a creditorilor, în care, cum ziceam acționarii sunt la coadă. Statul e printre primii.

„De asta cred eu că măsura cu capitalul social e absurdă, creează zgomot inutil, creează frustrări inutile și neproductive și non-rezolvă o non-problemă. În alt moment, bine gândită, bine aplicată, ar putea fi benefică. Între timp noi avem sute de mii de firme cu capitaluri proprii negative”, conchide Stanciu

N.Red: Adrian Stanciu este consultant și antreprenor român cunoscut pentru activitatea sa în domeniul managementului culturii organizaționale și trainingului. A fost co-fondator și partener al companiei de consultanță Ascendis, una dintre cele mai importante firme de training din România, și și-a vândut apoi participația în firmă pentru a se dedica proiectelor de consultanță în managementul culturii organizaționale. Stanciu a fost de asemenea country manager și general manager Xerox România și a participat la dezvoltarea Human Synergistics România, filiala unei companii americane de consultanță specializată în cultura organizațională. Este recunoscut pentru expertiza sa în management și diagnosticul culturii organizaționale și pentru promovarea practicilor moderne în consultanță de business în România

Articol preluat de pe: Hotnews Economie