Comisia pentru Reglementare Nucleară din SUA (NRC) a acordat licență de utilizare reactorului modular de mici dimensiuni (SMR) dezvoltat de NuScale, cu puterea de 77 MW, prevăzut pentru a fi folosit în proiectul din România, de la Doicești.
NRC licențiase până acum doar reactorul de 50 de MW al NuScale.
„Aceasta (licențierea – n.r.) încheie analiza tehnică a NRC mai devreme decât era planificat și cu un buget mai mic decât cel estimat, demonstrând angajamentul agenției de a sprijini în siguranță și eficient noile tehnologii avansate de reactoare”, se arată într-un anunț postat pe site-ul NRC.
Reactorul US460 este un SMR (reactor modular mic) cu o capacitate de 77 megawați per modul, bazat parțial pe designul US600 al NuScale, certificat de NRC în 2023. Designul US460 continuă să utilizeze procese naturale „pasive”, precum convecția și gravitația, atât în sistemele de operare, cât și în funcțiile de siguranță.
„Cele șase module ale US460, care produc împreună aproximativ 460 de megawați de electricitate, sunt parțial scufundate într-un bazin de siguranță amplasat sub nivelul solului. Aprobarea standard a designului indică faptul că proiectul reactorului îndeplinește cerințele de siguranță impuse de NRC. Companiile care doresc să utilizeze designul US460 vor trebui să depună cereri separate pentru a primi autorizația de construire și operare a unui reactor nuclear bazat pe acest design aprobat”, mai spune reglementatorul american.
Potrivit unui comunicat al Ministerului român al Energiei, NRC este considerat cel mai strict reglementator din lume în sectorul nuclear, iar modelul de licențiere ales de NuScale acoperă integral design-ul folosit, spre deosebire de alte tehnologii, care au optat pentru o licențiere parțială.
Această decizie confirmă că tehnologia dezvoltată de NuScale respectă cele mai exigente standarde de siguranță nucleară din lume și deschide calea pentru implementarea la scară a unei soluții energetice avansate, scalabile și curate.
România ar putea fi prima țară care va avea mini-reactoare NuScale
România, prin proiectul-pilot de la Doicești, poate deveni prima țară din Uniunea Europeană care adoptă această tehnologie de ultimă generație, consolidându-și poziția de lider regional în tranziția energetică și partener strategic al SUA în domeniul energiei nucleare.
„Decizia NRC privind tehnologia NuScale – tehnologia pe care și România o proiectează în premieră europeană la Doicești – înseamnă mai mult decât o confirmare tehnică. Este o recunoaștere internațională a direcției strategice pe care o urmăm și un semnal clar că viitorul energetic se scrie cu țări curajoase, inovatoare și vizionare. Astfel, tehnologia NuScale, cu modelul de reactor de 77MW, devine cea mai matură din lume, la ora actuală.
România este pionier în tranziția energetică din Europa, demonstrând că putem fi prima națiune europeană care adoptă, dezvoltă și integrează reactoare modulare mici în sistemul energetic național, în orizontul de timp 2029-2030. Aceste reactoare vor asigura energie curată, sigură, stabilă și accesibilă, cu o amprentă de carbon minimă și cu beneficii majore pentru securitatea energetică națională”, a mai spus Burduja.
Decizia finală de investiție ar putea fi luată anul viitor
Proiectul SMR de la Doicești este realizat în parteneriat cu NuScale Power și susținut de guvernul Statelor Unite, prin intermediul Departamentului pentru Energie (DOE) și al USTDA (U.S. Trade and Development Agency).
În prezent, este în faza de proiectare de detaliu, decizia finală de investiții și posibila începere a execuției fiind așteptate în prima parte a anului viitor. Acestea vor depinde de o serie de variabile cheie: finanțarea, partenerii implicați, beneficiile directe și indirecte pentru economia națională.
Articol preluat de pe: Hotnews Economie