Patronatele bancare și Confederația Concordia resping intenția de introducere a taxei pe tranzacțiile bancare

Observăm cu îngrijorare, în ultimul timp, o serie de discuții în spațiul public despre posibile noi taxe, unele chiar aplicabile sectorial, fără a exista însă un dialog cu partenerii sociali, se arată într-un mesaj comun transmis marți de Consiliul Patronatelor Bancare din România și Confederația Patronală Concordia.

Cele două organizații se referă explicit la intenția introducerii unei noi taxe, respectiv o taxă aplicabilă tranzacțiilor bancare, percepută clienților persoane fizice și juridice, similar unui comision aplicat de fiecare dată când se efectuează o plată. 

„Este un nou exemplu de abordare superficială a unor aspecte complexe, care induc iluzia unor beneficii bugetare pe termen scurt, dar care, în realitate, generează efecte economice și sociale nedorite, negative, pe termen lung. Respingem cu fermitate intenția de introducere a unei taxe pe tranzacțiile bancare, precum și a oricărei alte taxe cu impact asupra sistemului bancar, având în vedere implicațiile economice și sociale negative!, se arată în mesajul transmis.

În opinia autorilor comunicatului, orice măsura fiscală trebuie să respecte principiile predictibilității și eficienței economice, iar soluțiile reale țin de digitalizarea administrației, colectarea eficientă a taxelor, stimularea inițiativei private și nu introducerea de taxe care penalizează exact contribuabilii care își plătesc cu regularitate obligațiile fiscale către Stat.

„Experiența anilor trecuți arată cât se poate de elocvent faptul că măririle de taxe, taxele speciale ad-hoc și celelalte măsuri de peticire a bugetului nu au adus niciun beneficiu, dimpotrivă, au stimulat irosirea banilor publici. Nu am identificat vreun efect pozitiv în economie rezultat din impozitul pe cifra de afaceri sau cel pe activele bancare instituite în ultimii ani, tot cu scopul declarat al echilibrării bugetului de stat; din contră, astfel de taxe au împovărat și mai mult contribuabilii de bună credință”, mai arată cele două organizații.

Potrivit acestora, posibilele efecte ale unei asemenea taxe pe tranzacții bancare sunt:

  • migrarea către plățile în numerar, cu efect direct  asupra evaziunii fiscale și creșterea economiei negre, scăderea nivelului de bancarizare (care este, oricum, cel mai mic din Europa), stoparea/amânarea investițiilor în infrastructura de plăți electronice, zădărnicirea eforturilor de digitalizare ale Statului (e-factura, e-TVA, SAF – T);
  • încurajarea fenomenului de deschidere de conturi bancare în afara României, ceea ce poate duce la competiție neloială pentru băncile românești și un control mai dificil al fluxurilor de bani de către autoritățile fiscale;
  • migrarea către platforme cu risc ridicat, de tip crypto sau de intermediere neautorizate, care, pe lângă faptul că expune contribuabilul la riscuri semnificative, generează vulnerabilitate pentru sistemul financiar și riscuri de securitate națională;
  • creșterea inflației determinată de efectul în cascadă a aplicării taxei pe circuitul de formare a prețului produselor și serviciilor, în condițiile în care trăim deja într-o economie în care inflația este cu mult peste ținta asumată;
  • împovărarea suplimentară a categoriilor vulnerabile în condițiile în care vor fi afectate și plățile cu caracter social (pensii, ajutoare, burse, alocații, indemnizații, șomaj), care sunt operate, preponderent, prin transferuri bancare;
  • creșterea prețului serviciilor bancare în condițiile în care costurile de implementare a acestei taxe dar și creșterea costurilor de administrare a plăților în numerar se vor translata, cel mai probabil, în costurile serviciilor și produselor bancare, conform principiilor de piață;
  • frânarea procesului de modernizare a economiei  raportat la faptul că această taxă contravine frontal obiectivului strategic național de digitalizare și de adoptare a serviciilor financiare moderne.

Articol preluat de pe: Hotnews Economie

EkoNews