În urmă cu vreo 3 ani eram cu un grup de prieteni aproape de cascada 7 Scări. Eram entuziasmați să urcăm, mai puțin o persoană din grup, mai supraponderală. El spunea că diferența de nivel e de cel puțin 500 de metri și că nu merită efortul escaladei. Și s-a oprit la bază, desfăcându-și o bere, deși realitatea e că diferența era de 10 ori mai mică, de doar 58 de metri. E doar un caz în care decizia lui a fost luată pe baza percepției, nu a realității.
Ulterior, am aflat dintr-o carte excelentă cum corpul nostru și capacitatea noastră de a ne mișca influențează modul în care vedem mediul înconjurător. De exemplu, cei doi psihologi au descoperit că, dacă ești obez sau ești obosit, distanțele par mai mari. Oamenii care poartă rucsacuri grele văd dealurile din fața lor mai abrupte decât cei fără rucsac. ” Nu vezi dealul așa cum este, ci mai degrabă așa cum ți se pare ție că este”, scriu Proffitt și Baer.
Oamenii cred că succesul economic al unui grup social vine în detrimentul altui grup
Mi-am amintit despre asta atunci când am citit un articol: De ce oamenii cred că economia merge mai rău decât este, un articol care citează șase studii care explică deconectarea dintre performanța economică și percepția publică, arătând cum teoriile conspirației și partizanatul politic afectează modul nostru economic de a judeca.
Inegalitatea economică tinde să-i facă pe oameni să creadă că economia este cu sumă zero, ceea ce înseamnă că succesul economic al unui grup social vine în detrimentul altui grup.
O altă concluzie a acelui articol e că atât în țările bogate, cât și în cele mai sărace, credința în teoriile conspirației îi face pe oameni să creadă că economia este în declin – că lumea se schimbă în rău și că economia urmează aceeași traiectorie.
De asemenea, familiile cu risc mai mare de sărăcie sunt mai puțin probabil să ofere o evaluare economică pozitivă, în ciuda veștilor macroeconomice bune.
Un alt psiholog, Paul Slovic, a explicat și el că oamenii permit stărilor în care se află (mulțumire / nemulțumire) să le determine opiniile despre lumea în care trăiesc.
„Preferința voastră politică determină să luați în seamă doar argumentele care vi se par convingătoare. Dacă vă place politica pe care Guvernul o aplică în domeniul sănătății, veți crede că beneficiile ei sunt substanțiale, iar costurile, mai suportabile decât ale oricărei alte politici. Atitudinea voastră emoțională față de lucruri precum carnea roșie, energia nucleară, tatuaje sau familiile gay va „ordona” în folosul propriilor convingeri orice argumente rationale”, scrie Slovic.
Foarte rar oamenii din partea de jos a ierarhiei au o părere bună despre șefi. Și reciproc
Un alt episod, povestit de un amic dintr-o mare companie corporativă din retail. „Mi-am petrecut mulți ani lucrând în mediul de birouri corporative. Credeți-mă când spun că este foarte rar ca oamenii din teren și cei din birourile centrale să aibă o părere bună unii despre alții. De fapt, fiecare crede despre ceilalți că fac greșit ceea ce fac. Obișnuiam să cred că oamenii din birou sunt idioți, nu știau ce fac – de aceea m-am zbătut să ajung în Centrală ca să „repar” lucrurile. Realitatea însă m-a dat peste cap. În magazine, nu poți ști tot ce se întâmplă din punct de vedere strategic și, în multe cazuri, s-ar putea să nu știi absolut nimic. Acum, am ajuns unul dintre ei și văd strategia firmei în ansamblu și îmi pot explica multe decizii care mi se păreau idioate”, spune prietenul meu.
Inclusiv nivelul de energie din corp influențează luarea deciziilor
Într-un experiment, participanții care au băut o băutură cu zahăr au luat decizii mai bune decât persoanele care au înghițit o limonadă neîndulcită.
Cercetătorii Xiao-Tian Wang și Robert D. Dvorak, pe atunci de la Universitatea din Dakota de Sud, au investigat de pildă dacă oamenii preferă să obțină pe loc 100 de dolari sau să primească 500 de dolari după 100 de zile. Participanții care au băut băutura cu zahăr au fost mai dispuși să ia mai mulți bani mai târziu. De asemenea, cei doi au mai descoperit că oamenii sunt mai generoși după ce beau un pahar de suc îndulcit decât atunci când beau limonadă fără zahăr.
În mod similar, atunci când judecătorii iau decizii de eliberare condiționată chiar înainte de pauza de masă sau de sfârșitul zilei, ei tind să refuze cererea de eliberare condiționată. Asta pentru că o decizie de a acorda eliberarea condiționată necesită o analiză mai atentă și, prin urmare, mai multă energie.
„Modul în care gândești este legat la nesfârșit de felul în care te simți fizic”, scriu autorii. Deci, este important să ne asigurăm că noi (sau alții pe care ne bazăm) nu suntem prea înfometați sau epuizați atunci când trebuie luate decizii grele.
Având alți oameni în preajmă, lucrurile tind să pară mai ușoare
Prezența altor persoane afectează percepția noastră și în situații dificile. A te ține de mână cu cineva în timp ce treci printr-un eveniment dureros poate diminua durerea.
Conexiunile noastre sociale par să joace un rol în reducerea stresului, motiv pentru care a fi alături de cineva ne schimbă percepția asupra durerii sau dificultăților, făcându-le pe amândouă mai ușor de suportat.
A deveni conștienți de aceste influențe ne-ar putea împiedica să facem judecăți greșite costisitoare sau să creăm conflicte inutile cu alții care văd lucrurile diferit.
Percepții și realități în România
Și pentru că veni vorba despre percepție și realitate, șefului Asociației Române a Băncilor nu îi e foarte clar dacă în România deciziile se iau funcție de percepție sau de realitate. „Pentru că dacă percepția e departe de realitate, înseamnă că luăm decizii greșite. Și atunci rămân credincios unui mesaj, prin care propuneam consultanților din Big4 din România să calculăm un Indicator al Populismului, să înțelegem ce șanse avem să discutăm din perspectivă profesională”, spune Dănescu.
Pe acest drum, între percepție și realitate, mai adaugă executivul ARB, se întâmplă tot mai des ca eu, chiar atunci când sunt într-o conferință sau întâlnire, să fiu informat de colegii mei că mai suntem invitați undeva de urgență în mediul decizional, să discutăm cum să mai scoatem niște comisioane, cum se discută de profitabilitate industriei bancare, care nu trece de 12%, după cum spunea și dl. Florian Neagu (directorul adjunct al Direcției de Stabilitate din BNR).
Și o spunem pe cât putem de des, explică Dănescu: randamentul capitalului industriei bancare nu a depășit niciodată randamentul capitalului celorlalte industrii, ba chiar s-a situat la jumătate dacă ne comparăm cu alte industrii. De unde această percepție că în industria bancară profiturile sunt mari sau prea mari?
„Am mai spus că și înainte de crize era un lucru obișnuit ca profitul întregii industrii bancare adunat să se situeze sub profitul unui singur jucător din energie. Mai pare așa mare acum profitul băncilor? Și atunci, dacă adăugăm și faptul că în industria bancară există o tradiție în sensul că profiturile se reinvestesc, asta apropo de discuțiile privind „exportul” profiturilor. Acestea sunt realitățile, chiar dacă percepția e total diferită. E datoria noastră s-o spunem din când în când.
Ce bine ar fi să fim întrebați mai des ce credem, cum vedem noi lucrurile și poate ce am sugera că poate fi îmbunătățit. Măcar pentru a mai reduce această diferență dintre percepție și realitate.”, conchide oficialul ARB.
Asupra băncilor, s-a creat încă o dată o percepție negativă și nedreaptă, venind după pandemie când băncile au fost singura industrie care a oferit un sprijin necondiționat consumatorilor. Lumea spunea atunci: Ce mare lucru fac băncile că amână plata ratelor? De fapt, băncile nu mai încasau ratele lunare cu care ar fi acordat alte credite. În concluzie, băncile au oprit producția un an de zile. A fost o altă industrie dispusă să facă acest efort pentru societatea românească?
În replică, anul trecut s-a aprobat o taxă mai mare pentru bănci. Iarăși au fost reacții de genul: Dacă sunt taxați suplimentari înseamnă că au prea mult profit. Putem înțelege că o taxă pe cifra de afaceri poate că este acceptabilă pe un termen determinat, nu permanent. Condiția ar fi ca toate industriile să participe, inclusiv cele care sunt mai profitabile decât industria bancară, dar rezultatul a fost că numai băncile au această taxă de 2% pe cifra de afaceri, în condițiile în care băncile au cele mai multe active din România și implicit o cifră de afacere foarte mare.
Impactul acestei taxe poate însemna pentru unele bănci un impozit pe profit care nu mai este 16%, ci 40-50%. Puteți să îmi dați exemplu unei economii în care niște jucători economici să fie taxați cu jumătate din profitabilitate? Pe de altă parte sunt bănci care nu înregistrează profit, ceea ce înseamnă că au o taxă în plus, fără a obține profit. Este evident că în aceste cazuri taxa se va vedea și mai mult în cheltuieli și în prețul final, la consumatori.
De exemplu, industria bancară are printre cele mai mici randamente. Dacă raportăm profitul la active, băncile fac cam 1,5% randament, iar media în cele 24 de industrii din România este 7,5%, adică de vreo 5 ori mai mare decât a băncilor. În 2022 profitabilitatea raportată la capitalurile investite a fost 16,5%, în timp ce media era 24,4% la nivelul tuturor industriilor. De unde această percepție că băncile câștigă prea mult?
Surse:
Perception: How Our Bodies Shape Our Minds
Daniel Kahneman: Gândire rapidă, gândire lentă
Articol preluat de pe: Hotnews Economie
