Platformele asiatice de comerț online generează pierderi fiscale de miliarde de euro în România

Un studiu publicat, miercuri, de Asociația Română a Magazinelor Online (ARMO) arată că platformele internaționale de comerț electronic, care vând direct către consumatorii din România, pot genera pierderi fiscale de circa 10,86 miliarde lei în următorii doi ani, ceea ce înseamnă circa 2,12 miliarde euro.

Pentru 2025, efectul negativ este estimat la cel puțin 5,4 miliarde lei (circa 1,06 miliarde euro). Suma se va dubla până în 2027, dacă volumul de colete și valoarea medie a comenzilor continuă să crească în ritmul actual, precizează reprezentanții ARMO.

Aceste date sunt cuprinse într-o analiză de impact elaborată de economistul Iancu Guda, la solicitarea Asociației Române a Magazinelor Online (ARMO), despre impactul pe care îl au platformele Temu, AliExpress, Shein sau Trendyol în România.

Aproape 80 de milioane de colete non-UE sub 150 euro sunt așteptate în 2025

Studiul pornește de la ipoteza că, în 2025, vor intra în România aproximativ 78 milioane de colete non-UE sub pragul de 150 euro, segment scutit în prezent de taxe vamale, la o valoare medie de 50 euro / colet, se arată într-un comunicat al ARMO.

În scenariul în care volumele sau valoarea coletelor comandate se dublează, valoarea comercială anuală a importurilor directe prin aceste platforme ar putea ajunge la 39,78 miliarde lei (aproxiamtiv 7,8 miliarde euro). Este echivalentul a circa 28,8% din piața locală de retail, față de 14,4%, valoare estimată pentru finele lui 2025.

Cum sunt afectați retailerii locali

„Analiza de impact evidențiază cu cifre dimensiunea dezechilibrului dintre retailerii locali și platformele non-UE. Nu vorbim doar despre competitivitate, ci și despre pierderi semnificative pentru bugetul public într-un context fiscal și economic deja complicat.”, a declarat Cristi Movilă, președinte ARMO.

Potrivit raportului, sectorul de retail reprezintă aproximativ 21% din PIB-ul României, iar cele 60.000 de companii analizate angajează 200.000 de persoane și contribuie anual cu 37,8 miliarde lei la buget prin taxe și impozite directe și indirecte (achiziții furnizori, chirii spații comerciale și salarii plătite).

Dublarea cotei de piață a platformelor extracomunitare ar eroda baza fiscală și ar pune presiune suplimentară pe aceste firme, se precizează în raport.

„Dacă platformele non-UE își dublează cota de piață din România la 28,8% în următorii doi ani, până în 2027, pierderile fiscale se dublează automat. Vorbim de cel puțin 2,1 miliarde de euro pe an pierderi fiscale directe și indirecte pentru România, enorm. În plus, magazinele fizice din categorii consacrate își pot pierde o parte relevantă din trafic, cu efecte severe asupra investițiilor, ocupării și contribuțiilor la bugetul public.”, a declarat Iancu Guda, autorul analizei.

Recomandare ARMO: Introducerea unei taxe de minimum 5 euro pe colet

Studiul ARMO recomandă implementarea unui sistem fiscal echitabil care să impoziteze platformele internaționale în țara unde s-au obținut veniturile, realizat consumul și prestat serviciile.

Mai recomandă introducerea, la nivelul României, a unei taxe administrative de minimum 5 euro per colet non-UE (echivalent 10% din valoarea medie a unui colet expediat de aceste platforme). În opinia ARMO, o astfel de taxă ar genera aproximativ 1 milion euro / zi pentru bugetul de stat.

O altă recomandare este eliminarea accelerată a scutirii de taxe vamale pentru coletele non-UE sub 150 euro.

„Nu solicităm protecționism, ci echitate fiscală și concurențială. Așteptăm de la autoritățile române măsuri concrete de echilibrare a pieței în perioada de tranziție până la eliminarea completă a pragului de minimis în 2028, pentru a asigura supraviețuirea și dezvoltarea ecosistemului comercial local.”, a declarat Cristian Pelivan, director executiv ARMO.

Analiza lui Iancu Guda completează studiul sectorial publicat de ARMO în iulie 2025, realizat de Mia Marketing, care arăta că 7 din 10 firme se așteaptă la scăderi de vânzări în acest an pe fondul concurenței platformelor asiatice.

De asemenea, 8 din 10 firme de retail românești se așteaptă ca activitatea să le fie afectată de platformele internaționale în următoarele 12 luni, iar 75% dintre respondenți avertizau că micii producători români riscă falimentul din cauza presiunii exercitate de aceste platforme.

Comisia Europeană a anunțat eliminarea pragului de minimis de 150 euro pentru scutirea de taxe vamale începând cu 2028, însă reprezentanții ARMO consideră că economia românească nu își poate permite să aștepte încă trei ani pentru astfel de măsuri.

Articol preluat de pe: Hotnews Economie

EkoNews