Precizări de la Guvern, după ce companiile din energie au amenințat cu greve: Cine se încadrează în bugetul din 2024 poate acorda măriri salariale

Companiile de stat care se încadrează în anvelopa bugetară stabilită pentru anul trecut pot acorda măririle salariale stabilite în contractul colectiv de muncă, a declarat joi Radu Oprea, șeful cancelariei primului-ministru, în briefingul de la finalul ședinței de Guvern. El a acuzat managerii companiilor că nu au înțeles bine prevederile ordonanței-trenuleț, dar a admis totuși că Ministerul Finanțelor va veni cu unele clarificări.

Aceasta în condițiile în care angajații mai multor companii din energie listate la bursă, precum Transelectrica, Nuclearelectrica, Romgaz și Hidroelectrica, au cerut exceptarea de la prevederile ordonanței-trenuleț și au amenințat cu declanșarea grevelor.

Oprea a precizat că, din informațiile pe care le are, nu a fost aprobat în ședința de Guvern de joi niciun act normativ relativ la companiile listate și la ordonanța-trenuleț.

„Au fost discuții referitoare, eu v-am spus întotdeauna despre discuțiile la care am participat. Sunt anumite chestiuni care trebuie reglementate și care țin într-adevăr de legislația în vigoare sau de lucruri pe care trebuie să le facem în perspectiva proiectului de țară care se cheamă aderarea la OECD și respectarea PNRR”, a spus oficialul guvernamental.

Jurnaliștii au insistat să afle dacă societățile listate vor fi sau nu exceptate de la ordonanța-trenuleț, iar Oprea a continuat:

„Sunt mai multe aspecte, textul o să-l vedeți. Conducerile companiilor nu s-au uitat, spre exemplu, că în articolul 34 cred că este, care spune clar că doar aceia care doresc să depășească au următoarele restricții și sunt enumerate acolo, a, b, c, d… Dacă se înscriu în bugetul anului trecut și nu au măriri, depășiri de buget în condițiile lunii noiembrie 2024 și ale anvelopei bugetare din anul 2024 pot să acorde toate drepturile”.

Companiile din energie se pregătesc de greve

El a adăugat că managerii companiilor nu au înțeles aceste prevederi ale ordonanței-trenuleț.

„Aceste clarificări au fost făcute și vor fi făcute direct de către reprezentanții Ministerului Finanțelor Publice acolo unde este nevoie”, a mai spus Oprea.

Sindicaliștii din mai multe companii energetice, precum Transelectrica, Romgaz, Electrocentrale București, Hidroelectrica sau Nuclearelectrica au anunțat că se pregătesc de grevă.

Angajații Elcen deja au avut câteva zile de protest, iar cei de la Transelectrica și filiala sa de mentenanță SMART au anunțat acțiuni similare începând cu data de 10 martie.

Articol preluat de pe: Hotnews Economie

EkoNews