,,Am fost instiintati ca in cursul zilei de vineri se va pronunta decizia de catre instanta arbitrara internationala. Asteptam sa vedem care va fi aceasta decizie si urmeaza mai apoi sa ne formulam strategia de negociere si in functie de cum vor fi coordonatele acestei strategii de negociere vom parcurge etapele necesare pentru a ajunge la un consens cu beneficiarii acelei decizii”, a declarat Marcel Bolos.
Intrebat daca o cale de atac extraordinara mai este posibila, ministrul finantelor a spus ca ,,este posibila, dar ea se deruleaza destul de rapid”.
,,Asa sunt uzantele instantelor arbitrare internationale si perspectiva aceasta de a schimba decizia care se va pronunta vineri, in urma discutiilor cu juristii, este destul de mica”, a mai spus Marcel Bolos.
Despagubiri solicitate de pana la 6,7 miliarde de dolari
Pe 22 februarie, purtatorul de cuvant al Guvernului, Mihai Constantin, a declarat ca valoarea totala actualizata a despagubirilor solicitate de companiile Gabriel Resources Ltd. si Gabriel Resources (Jersey) in dosarul arbitral international deschis impotriva Romaniei, legat de proiectul minier aurifer de la Rosia Montana, ar putea avea un prag maximal de 6,7 miliarde de dolari, nota News.ro.
Recomandari
Cine sunt magistratii de la Curtea de Apel care il judeca pe Liviu Dragnea in dosarul vizitei platite la investitura lui Donald Trump. Unul dintre ei a fost filmat in timp ce indesa bani in sutienul unei dansatoare
,,Tin sa precizez ca este o solicitare pe care, eventual, ar fi facut-o compania miniera. Asta nu inseamna ca acest prag se va si regasi in decizia pe care, repet, o asteptam a fi publicata de catre Curtea de Arbitraj”, a preciza atunci Constantin.
La mijlocul lunii februarie, Libertatea a aratat ca Guvernul se pregateste sa plateasca despagubiri in cazul procesului privind Rosia Montana. Scenariul realist ar fi acordarea de despagubiri intre 1,5 si 2,5 miliarde de dolari pentru Gabriel Resources, compania care detine licenta de exploatare, iar la aceste sume ar urma sa se aplice dobanzi, conform documentelor consultate.
In varianta optimista, Romania ar plati despagubiri intre 500 si 700 de milioane de dolari, insa exista si o varianta pesimista in care daunele platite sa fie de 3,2 miliarde de dolari la care se adauga dobanzi.
Romania a fost chemata in instanta in iunie 2017 de actionarul majoritar Rosia Montana Gold Corporation la un Tribunal al Bancii Mondiale, unde a invocat pierderi de miliarde de dolari, sustinand ca Guvernul de la Bucuresti nu a permis exploatarea minei de aur Rosia Montana.
In 2021, Comitetul Patrimoniului Cultural UNESCO a decis inscrierea sitului Rosia Montana in Patrimoniul cultural imaterial al umanitatii si in Patrimoniul mondial in pericol, ceea ce inseamna oprirea oricarui proiect de exploatare miniera.
{ Urmareste-ne pe Google News |
Urmareste me Google News|
Urmareste ne pe Google News}
FANATIK.RO
Alimentele pe care trebuie sa le dai de pomana de Mosii de Iarna 2024. Ce e musai sa faci de Sambata Mortilor inainte sa le imparti
Viva.ro
Ti-o mai amintesti pe Marina Florea? Cele mai recente imagini cu frumoasa artista a anilor 1980 au starnit un val de reactii
Libertateapentrufemei.ro
Toate imaginile de la nunta Roxanei Vancea: nasa deputat, sot culturist, doi copii superbi si o petrecere ca in basme. Cum au aratat rochiile de mireasa
GSP.RO
Cea mai tare gluma dupa succesul Simonei Halep de la TAS >> ,,Intepaturi” pentru Serena Williams
FANATIK.RO
Locul din Romania unde un meniu complet costa 7 lei. Ce poti manca acolo
Stirileprotv.ro
O posibila mina marina a fost vazuta in apropiere de Costinesti. Fortele Navale Romane intervin
Unica.ro
E vestea momentului! Vedeta a nascut cel de-al patrulea copil, o fetita, si i-a ales cel mai frumos nume! ‘Inseamna lumina mea’
Orangesport.ro
Incredibil! Sabau, santajat de un barbat cu imagini in care apare fiica antrenorului. Desfasurare ca-n filme
Observatornews.ro
“Au venit copiii dupa mine. Vino ca pe Ionica a bagat-o in casa”. Un tata din Braila povesteste oroarea prin care a trecut fetita lui acum 3 luni, la colindat
HOROSCOP
Horoscop 7 martie 2024. Berbecii au o zi dificila, iar Balantele pot primi o confirmare a alegerilor din ultima perioada
Articol preluat de pe: