Uniunea Europeană se confruntă cu presiuni suplimentare din partea unor țări membre pentru a amâna și a slăbi viitoarea sa lege privind restricționarea defrișărilor, potrivit unui document consultat de Reuters, în care 11 guverne, inclusiv cel al României, solicită modificări.
Această politică, prima de acest fel adoptată la nivel țintește să pună capăt defrișările globale alimentate de consumul UE de produse importate precum soia, carne de vită, ulei de palmier și altele, dar a devenit un punct controversat din agenda ecologică a Europei. Potrivit estimărilor, în jur de 10% din totalul defrișărilor ce au loc în jurul lumii sunt alimentate de consumul din UE.
Blocul comunitar a amânat deja intrarea în vigoare a legii cu un an, până în decembrie 2025, ca urmare a plângerilor din partea unor parteneri comerciali precum Brazilia și SUA, și a relaxat cerințele de raportare după critici din partea industriei. Săptămâna trecută, Comisia a anunțat că va scuti marea majoritate a țărilor de cele mai stricte controale.
Un grup de 11 țări, condus de Austria și Luxemburg, a cerut Comisiei Europene să simplifice și mai mult regulile și a îndemnat la o nouă amânare a datei de aplicare.
„Cerințele impuse fermierilor și silvicultorilor rămân ridicate, dacă nu chiar imposibil de implementat. Ele sunt disproporționate în raport cu obiectivul regulamentului”, au declarat țările într-un document care va fi discutat luni, la Bruxelles, de miniștrii agriculturii din UE.
Bulgaria, Croația, Republica Cehă, Finlanda, Italia, Letonia, Portugalia, România și Slovenia au semnat, de asemenea, documentul.
De ce sunt îngrijorate țările de noua lege privind defrișările
Începând din decembrie, politica UE ar impune operatorilor care introduc pe piața europeană produse precum soia, carne de vită, ulei de palmier, cacao, cafea și alte mărfuri, să furnizeze documente prin care să demonstreze că respectivele produse nu au contribuit la defrișări.
Cerințele de diligență s-ar aplica și exporturilor din UE, ceea ce provoacă îngrijorare în rândul țărilor cu privire la impactul asupra propriilor industrii.
Companiile ar putea fi sancționate cu amenzi de până la 4% din cifra lor de afaceri în UE pentru nerespectarea regulilor.
Guvernele au propus amendamente, inclusiv crearea unei noi categorii de țări considerate ca având un risc foarte scăzut de defrișare, care ar fi exceptate de la controalele vamale și de la obligația de a urmări originea produselor.
Un purtător de cuvânt al Comisiei nu a răspuns imediat unei solicitări de comentarii.
Articol preluat de pe: Hotnews Economie