Adrian are 24 de ani, lucrează la o multinațională pe IT, iar deși câștigă bine încă locuiește cu părinții săi într-un apartament cu 3 camere din București.

Nu are cheltuieli mari, mama sa îi gătește, face cumpărăturile și îi spală hainele.

Spune că vrea să strângă bani pentru a-și cumpăra un apartament, dar în același timp și că „cine știe, poate voi pleca din țară la un moment dat”.

Nu vrea să-și facă un credit pentru locuință, mai ales în perioada asta incertă din punct de vedere fiscal. Speră să mai scadă prețurile apartamentelor, să cadă piața imobiliară. Nu-l grăbește nimeni, vorba lui.

Ca el sunt mulți alți concetățeni care amână să plece de acasă până la 30 de ani, în cazul bărbaților, și 25,4 ani în ceea ce privește sexul feminin, conform datelor Eurostat. O explicație poate fi și faptul că ele se căsătoresc mai devreme.

Vârsta medie la care românii fac primul credit la bancă a crescut ușor, ajungând la circa 36 de ani, arată datele Băncii Naționale, transmise la solicitarea HotNews. În Europa, vârsta medie la care oamenii iau primul credit ipotecar sau își achiziționează o locuință este de aproximativ 34 de ani, cu diferențe mari între țări.

Belgia: Cei mai tineri cumpărători, media fiind în jur de 27 de ani.

Franța și Austria: Vârsta tipică este în jur de 31 de ani.

Germania: Vârsta medie este de 34 de ani.

România: Vârsta medie este de 36 de ani.

Spania: Cei care cumpără prima locuință au adesea în jur de 41 de ani.

SUA: Cei care cumpără prima locuință au adesea în jur de 36 de ani.

Vârsta tinde să fie mai mare în sudul Europei, unde mulți tineri locuiesc cu părinții până la începutul vârstei de 30 de ani.

Termenii de rambursare a creditelor ipotecare sunt în general între 20 și 30 de ani, astfel încât majoritatea plăților se încheie cu puțin înainte de vârsta de pensionare.

E drept, condițiile de creditare, salariile și prețurile locuințelor diferă între țări, dar Banca Națională a calculat că pentru a cumpăra un apartament de două camere la Cluj muncești cam tot atât cât ai munci pentru unul similar în Viena.

Pentru achiziția unei locuințe de 55 mp fără a contracta un credit imobiliar sunt necesari aproximativ 12 ani în Viena, aproape 18 ani în Praga și în jur de 15 ani în Budapesta și Varșovia, mai arată datele BNR.

În contrast, în județe precum Giurgiu, indicatorul nu depășește valoarea de șase ani

Prin urmare, europenii iau de obicei primul credit ipotecar la începutul sau mijlocul vârstei de 30 de ani, dar media națională variază de la finalul anilor 20 (Belgia) la peste 40 (Spania), în funcție de piața locală, normele sociale și situația economică.

E drept, unii tineri încearcă să-și ia viața pe cont propriu dar își pierd avântul din cauza crizelor economice și se întorc în locuința părintească.

Acum 25 de ani aveai nevoie de 66 de salarii ca să îți iei o garsonieră. Azi ai nevoie de peste 70 de salarii

Accesul tinerilor la o locuință scade de la o generație la alta. Dacă luăm ca exemplul anul 2000, salariul mediu era de 2.139.138 lei, iar un euro valora 20.300 lei. Cu alte cuvinte, exprimat în euro, salariul mediu era de 105 euro. O garsonieră în Titan era în 2000 circa 7.000 de euro, adică puțin peste 66 de salarii medii nete.

Banca Națională a calculat timpul necesar achiziționării unei locuințe cu 2 camere (55 mp), fără a lua în calcul cheltuielile de subzistență sau economisirea și fără sprijin financiar de la bănci.

Cel mai ridicat nivel al indicatorului este înregistrat în județul Cluj, unde sunt necesari aproximativ 11 ani (132 de luni) pentru achiziția unei locuințe.

În România, sunt diferențe mari și de la un județ la altul în privința prețurilor la imobiliare. În unele județe prețurile scad, în vreme ce în altele cresc abrupt.

BNR a calculat evoluția prețurilor pe fiecare județ în parte. În Sibiu, prețurile zu scăzut cel mai mult. Sursa: Uniunea Notarilor Publici, INS, calcule BNR.

În altele, prețurile au explodat:

Acum suntem și într-o perioadă în care costurile de construcție cresc mai rapid decât prețurile apartamentelor, dar au existat perioade în care lucrurile stăteau pe dos.

Daniel David: Statul în casa părintească mai multă vreme poate avea atât consecințe pozitive – întărirea legăturilor intergeneraționale cât și consecințe negative

Tinerii din generația numită Bumerang- cei care se duc la studii și apoi revin și locuiesc cu părinții pentru că nu au reușit să-și adune banii ca să pornească pe cont propriu în viață. Și nu-și permit nici să stea singuri cu chirie. ”Aceste practici apar atât la cei mai tineri din Generația X, cât si la cei din Generatia Y (Mileniari). Cauza principală este cea economică. La Mileniari se mai poate adauga o componentă psihoculturală, legată de faptul că independența/caracterul automom este ușor mai redus decât la cei din Generația X, astfel încât o astfel de practică este mai ușor de acceptat psihologic. Ea poate să aibe atât consecințe pozitive – de exemplu întărirea legăturilor intergeneraționale -, cât și consecințe negative: presiune asupra părinților, amânarea autonomiei psihologice a copiilor, stări depresiv/anxioase a celor obligați să renunțe la autonomia inițială etc.)”, explică pentru HotNews.ro psihologul Daniel David, rectorul UBB și autorul ”Psihologiei poporului român”.

Pentru mulți dintre tineri aventura intrării în viața pe cont propriu se încheie rapid din cauza lipsei banilor. La cei 26 de ani ai săi, Andrei P. se mutase cu prietena lui în chirie. Amândoi aveau joburi și părea că totul merge bine. Doar că, după circa un an, Andrei și-a pierdut locul de muncă iar povara financiară a rămas pe umerii Izabelei. Ea plătea chiria, ea achita facturile de telefon, ea cumpăra mâncarea.

Mutarea înapoi la părinți are costuri psihice consistente atât pentru tineri cât și pentru părinții lor.

Andrei își căuta de lucru dar nu voia chiar orice. După încă un an Izabela a pus piciorul în prag. Ori își ia primul job oferit, ori pleacă. Orgolios, Andrei și-a sunat părinții care firește, l-au primit înapoi. Mutarea înapoi la părinți are costuri psihice consistente atât pentru tineri cât și pentru părinții lor.

”Nu doar tinerii se simt mai prost, ci și părinții, întrucât aceștia (care au deja 55-65 ani) fac parte dintr-o generație care vrea și știe să se bucure de „a doua tinerețe”, drept care revenirea copiilor este resimțită ca un soi de invaziune a intimității câștigate”, explică Maria Voinea, cercetător sociolog specializat în sociologia familiei.

E drept, există și situații extreme: Un cuplu din New York a recurs la instanțele de judecată pentru a-și convinge fiul să se mute la casa lui. Părinții și-au dat băiatul (de 30 de ani) în judecată, după ce acesta a refuzat toate propunerile de a părăsi locuința familiei, nota BBC. Documentele arătau că Michael Rotondo s-a mutat în casa familiei în urmă cu opt ani, iar în toată această perioadă nu a plătit chirie și nici nu a ajutat la activitățile casnice. Mai mult, când părinții i-au oferit bani ca să se mute, el i-a ignorat.

Articol preluat de pe: Hotnews Economie