Șase lucruri de care trebuie să țină cont plătitorii taxei pe stâlp

Ordinul Președintelui ANAF nr. 649/2025 care reglementează procedura de declarare a impozitului pe construcții datorat bugetului de stat, obligație fiscală cunoscută în practică ca taxa pe stâlp, a fost publicat în Monitorul Oficial.

Această obligație fiscală se declară prin formularul F100 depus la bugetul de stat.

Formularul a fost modificat astfel încât să prevadă și bonificația acordată de legislație pentru plata integrală până pe data de 25 mai.

Câteva elemente de care ar trebui să ținem cont așa cum au fost modificate prin OUG nr. 21/2025 privind unele măsuri bugetare:

  • 1.Construcțiile ce intră în sfera taxei pe stâlp sunt cele existente la data de 31 decembrie 2024 pentru care NU se plătește impozit la bugetul local;
  • 2.Baza de calcul a taxei este valoarea neamortizată a construcțiilor, fapt ce conduce la opinia că pentru acele construcții amortizate nu se datorează taxa pe stâlp;
  • 3.Procentul de impozitare este 0,5%. Dacă un operator economic deține prin concesiune/închiriere/cu titlu gratuit construcții aparținând domeniului public/privat al statului sau al unor unități administrativ-teritoriale, procentul impozitului este de 0,25%;
  • 4.Declararea taxei pe stâlp trebuie să se realizeze până în data de 25 mai de către operatorii economici ce au ca perioadă fiscală anul calendaristic. Operatorii economici ce au perioada fiscală un an modificat declară taxa pe stâlp până în data de 25 a celei de-a cincea luni de la încheierea anului fiscal modificat;
  • 5.Ca regulă generală, plata taxei se poate realiza în două rate egale până în data de 30 iunie și 31 octombrie;
  • 6.Dacă se realizează plata integrală a taxei pe stâlp până în data de 25 mai se beneficiază de o bonificație de 10%, iar Formularul 100, recent modificat, prevede această rubricație. Și contribuabilii ce înregistrează exercițiul fiscal modificat beneficiază de bonificația de 10% dacă plătesc integral taxa pe stâlp până în data de 25 din cea de-a cincea lună următoare celei în care s-a încheiat exercițiul modificat. (Material realizat cu sprijinul consultantului fiscal Adrian Bența)

Articol preluat de pe: Hotnews Economie

EkoNews