EkoNews
Acţiunile companiilor poloneze au deschis şedinţa de luni în scădere, după ce candidatul naţionalist Karol Nawrocki a câştigat al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, relatează Agerpres, de la care precizăm următoarele.
Potrivit datelor Comisiei Electorale Naţionale, Nawrocki a obţinut 50,89% din voturi, faţă de 49,11% pentru Rafal Trzaskowski, primarul liberal al Varşoviei şi un aliat al guvernului condus de Donald Tusk. Luni dimineaţă, în jurul orei 07:12 GMT, indicele blue-chip al bursei de la Varşovia, WIG20, era în scădere cu 2,14%.
Analiştii consideră că victoria lui Nawrocki ar putea aduce mai multă incertitudine pe piaţă, având în vedere că noul preşedinte este aşteptat să continue politicile predecesorului său, un aliat al celui mai mare partid de opoziţie. Robert Maj, analist la Ipopema Securities, a declarat că preşedintele, nefiind din aceeaşi tabără politică, ar putea bloca iniţiativele guvernului, ceea ce nu creează o situaţie favorabilă pentru piaţa bursieră.
Deşi Parlamentul deţine cea mai mare putere în Polonia, preşedintele are dreptul de veto asupra iniţiativelor legislative. Jakub Szkopek, analist la Erste Group, a afirmat că victoria lui Nawrocki ar putea reprezenta cea mai mare provocare pentru guvernul condus de Donald Tusk. El a adăugat că băncile, în special cele controlate de stat, sunt percepute ca un sector cu grad mare de risc, în contextul creşterii deficitului bugetar, şi că investitorii străini ar putea evita piaţa bursieră poloneză pentru o anumită perioadă.
Articol preluat de pe: Economie: Bursa Piata Capital