Atingerea unui nou prag istoric al cursului euro în luna mai are implicații directe asupra costurilor de locuire pentru cei care plătesc chiria în lei, arată o analiză Storia transmisă joi HotNews.ro.
De exemplu, la data de 7 mai 2025, la un curs de 5,0991 lei/euro (comunicat de BNR), o chirie de 500 euro înseamnă 2.549,55 lei. Anul trecut, aceeași chirie de 500 euro însemna 2.487,85 lei, calculată la un curs de 4,9757 lei/euro, înregistrat pe 7 mai 2024.
Chiar dacă diferența de aproape 62 de lei nu pare semnificativă la prima vedere, aceasta poate deveni importantă în cazul unor bugete mai sensibile. Această diferență afectează chiriașii în mod direct doar dacă în contractul de închiriere nu este stipulat un curs fix și dacă plata se face în lei, la cursul BNR din ziua plății sau al facturării.
„Am observat că în multe orașe mari chiriile continuă să crească anual. În acest context, evoluția cursului valutar devine un factor suplimentar de presiune, mai ales pentru chiriașii care plătesc în lei și țin cont de cursul valutar din ziua plății. Chiar și o diferență de 60 de lei poate conta, mai ales pentru cei care gestionează bugete strânse, pentru studenți sau familii tinere. Deși fluctuația poate părea relativ minoră din perspectiva unora, ea vine într-o perioadă în care mulți români se confruntă deja cu presiuni financiare din cauza inflației și a costurilor ridicate cu utilitățile”, a declarat Monica Dudău, Head of Marketing Real Estate Europe OLX Group (Storia și OLX Imobiliare).
Cum au evoluat prețurile chiriilor în București în luna APRILIE
Chiriile din București continuă să fie cele mai ridicate din țară, cu prețuri medii de 858 euro/lună pentru apartamentele cu trei camere, 592 euro/lună pentru cele cu două camere și peste 383 euro/lună pentru garsoniere. În comparație, în orașe precum Cluj-Napoca sau Timișoara chiriile medii pentru aceleași tipuri de locuințe sunt mai mici, iar ritmul de creștere este ușor mai temperat. Aceste diferențe reflectă în continuare presiunea ridicată de pe piața chiriilor din Capitală.
Cele mai mari creșteri de prețuri de la un an la altul au fost în sectorul 1, în cazul apartamentelor cu trei camere (+20% în aprilie 2025 vs. 2024) și în sectorul 2, la categoria apartamentelor cu două camere (+14%), dar și la garsonierele din sectorul 6 (+14%).
Comparativ cu luna anterioară, prețurile au crescut în cazul apartamentelor cu două camere (+5%) din sectorul 2 și al apartamentelor cu trei camere (+2%) din sectorul 4. De asemenea, prețurile au scăzut în cazul garsonierelor (-5%) și apartamentelor cu trei camere (-8%) din sectorul 2, precum și în cazul apartamentelor cu două camere din sectorul 1 (-11%) și sectorul 5 (-5%). În celelalte cazuri, s-au înregistrat stagnări.
În sectorul 1, cel mai scump sector, chiria pentru o garsonieră a fost în medie de 450 euro/lună, un apartament cu două camere a ajuns la 710 euro/lună, iar unul cu trei camere la 1200 euro/lună. În contrast, cele mai accesibile prețuri s-au înregistrat tot în sectorul 6, unde o garsonieră s-a închiriat cu 400 euro/lună, un apartament cu două camere cu 500 euro/lună, iar unul cu trei camere cu 600 euro/lună.
Astfel, chiriile medii pentru o garsonieră s-au încadrat între 350 euro (în sectoarele 2 și 5) și 450 euro (sectorul 1). Prețurile medii de închiriere pentru apartamentele cu două camere s-au aflat între 500 euro (sectoarele 4 și 6) și 710 euro (sectorul 1). Apartamentele cu trei camere au avut prețuri medii de închiriere cuprinse între 600 euro (sectorul 6) și 1200 euro (sectorul 1).
Cum au evoluat chiriile în alte orașe mari din țară în luna APRILIE
În luna aprilie 2025, cele mai mari creșteri anuale ale chiriilor s-au înregistrat în Oradea pentru garsoniere (+29%) și în Iași pentru apartamentele cu trei camere (+10%). În contrast, Craiova a înregistrat scăderi anuale la garsoniere (-3%), iar în Arad, prețurile pentru apartamentele cu trei camere au scăzut cu 8% față de anul trecut. De asemenea, în Constanța au fost cele mai multe stagnări comparativ cu luna anterioară, în cazul garsonierelor și apartamentelor cu două camere.

CLUJ-NAPOCA: Chiriile din Cluj-Napoca rămân printre cele mai ridicate din țară. Prețul pentru o garsonieră este 380 euro (-3% față de martie, +9% față de aprilie 2024). Un apartament cu două camere se închiriază cu 590 euro (+7% comparativ cu anul trecut), iar un apartament cu trei camere se închiriază la un preț mediu de 700 euro (-7% față de anul trecut).
IAȘI: Chiriile pentru garsoniere sunt de 330 euro (-6% față de luna martie, dar +3% în comparație cu anul trecut), pentru două camere sunt de 450 euro (+5% față de anul trecut), iar chiriile în apartamentele cu trei camere sunt, în medie, de 550 euro (-4% vs. martie 2025, dar +10% vs. aprilie 2024).
BRAȘOV: În Brașov, chiriile pentru garsonierele și apartamentele cu două și trei camere au scăzut față de luna trecută, cu -1, -4% și respectiv -6%. Garsonierele au o medie de 350 euro (similar cu anul trecut), apartamentele cu două camere se închiriază pentru 500 euro (+2% față de anul trecut), iar cele cu trei camere ajung la 650 euro (+8% față de 2024).
CONSTANȚA: În Constanța, chiriile au stagnat pentru garsonierele și apartamentele cu două camere. Se observă însă o creștere ușoară pentru apartamentele cu trei camere, care ajung la 670 euro (+3% față de martie 2025 și +3% față de aprilie anul trecut).
TIMIȘOARA: Evoluția chiriilor în Timișoara este ușor variabilă. Garsonierele se închiriază cu 280 euro (-3% vs. martie, +6% vs. anul trecut), cele cu două camere cu 419 euro (+5% vs. anul trecut), iar cele cu trei camere cu 500 euro (+4% vs. anul trecut).
SIBIU: În Sibiu, chiriile au scăzut ușor față de martie, dar au crescut față de anul trecut. Garsonierele costă 325 euro (-2% față de martie, +8% față de 2024), apartamentele de închiriat cu două camere sunt 400 euro (-2% vs. martie, +5% vs. anul trecut), iar cele cu trei camere au un preț mediu de închiriere de 530 euro (-4% vs martie, +6% față de anul anterior).
ORADEA: Oradea este orașul cu cea mai mare creștere anuală pentru garsoniere: +29%, prețul mediu actual fiind de 281 euro/lună. Chiria pentru două camere este de 400 euro (-2% față de luna trecută), iar pentru trei camere costul de închiriere este de 500 euro (+6% față de anul anterior).
CRAIOVA: Craiova înregistrează scăderi lunare ușoare la chirii pentru garsoniere (-1%) și apartamente cu trei camere (-7%), dar și creșteri anuale de 8% în cazul apartamentelor cu două camere și de 6% în cazul apartamentelor cu trei camere. Astfel, în aprilie 2025, garsonierele s-au închiriat cu 290 euro, apartamentele cu două camere cu 430 euro, iar cele cu trei camere cu 550 euro.
ARAD: În Arad, chiriile au rămas stabile față de luna martie, dar se observă o ușoară creștere anuală pentru garsoniere (+5%) și o scădere în cazul apartamentelor cu trei camere (-8%). Proprietarii solicită 220 euro pentru o garsonieră, 350 euro pentru un apartament cu două camere și 450 euro pentru trei camere.
Articol preluat de pe: Hotnews Economie